„Sunt ferm convins că trebuie să continuăm să trăim cu aceste restricţii”, a declarat primarul Berlinului, Michael Mueller, într-un interviu oferit pentru emisiunea Morgenmagazin a postului de televiziune ZDF. „Mă aştept să vedem continuarea restricţiilor din ianuarie”, a mai susţinut el, pornind de la faptul că bilanţul infectărilor a stagnat la un nivel foarte ridicat sau a scăzut foarte puţin.
De asemenea, primarul a declarat că nu crede că oamenii care au făcut vaccinul anti-COVID-19 ar trebui să primească un tratament diferit faţă de cei care nu l-au făcut încă.
„De cealaltă parte, trebuie să înţelegem că nu este acceptabil dacă toată lumea trebuie să sufere pentru că o minoritate refuză să se vaccineze”, a spus Mueller.
Acesta a mai spus că speră că mulţi oameni vor face vaccinul, după care se vor putea lua decizii referitoare la acest subiect.
Mueller a mai preconizat că unele companii şi firme vor lua decizia de a-i obliga pe angajaţi să se vaccineze sau să se testeze anti-COVID-19.
”Este foarte dificil să reglementăm acum acest lucru bineînţeles, dar cred că mulţi o vor susţine”, a mai precizat primarul capitalei germane.