La capitolul investiţii, fondurile locale au fost mai active decât investitorii străini. Cea mai mare scădere a investiţiilor a fost în retail

Într-un an 2020 marcat de Covid, cele mai multe investiţii au fost făcute în IT şi imobiliar. Văduvit a fost sectorul retailului. În plus, cei care au dovedit un mai mare apetit pentru tranzacţii au fost fondurile locale de investiţii, în timp ce marii investitori străini s-au retras în expectativă. Dragoș Petre, partener și director financiar la Morphosis Capital, se aşteaptă ca în 2021, toate tranzacţiile amânate în 2020 să se înfăptuiască și să fie și altele în plus.
Gabriela Ţinteanu - Dum, 03 ian. 2021, 13:11
La capitolul investiţii, fondurile locale au fost mai active decât investitorii străini. Cea mai mare scădere a investiţiilor a fost în retail

„În 2021, cum este deja firesc pentru România, piața tranzacțiilor a fost dominată de sectorul imobiliar, chiar și în contextul incertitudinilor pe care pandemia de COVID-19 le-a adus cu privire la viitorul spațiilor de birouri. Pe de altă parte, cea mai interesantă și activă industrie, atât la nivel global, cât și local, a rămas sectorul IT, deoarece digitalizarea și automatizarea au fost cuvintele cheie în 2020”, spune Dragoş Petre.

La polul opus însă, s-au aflat tranzacțiile din sectorul de retail, deoarece, în contextul pandemiei, modelele de comportament ale consumatorilor și preferințele acestora de cumpărături se schimbă rapid – mult prea rapid pentru a putea face predicții pentru viitorul apropiat. Prin urmare, „investițiile în sectorul de retail sunt în prezent cele mai afectate, deoarece investitorii au o viziune mai conservatoare și preferă să aștepte pentru a vedea cum se adaptează consumatorii la „noul normal” și cum ar putea schimba un potențial mediu recesional preferințele de cumpărare atât în România cât și la nivel global” apreciază directorul Morphosis Capital.

La nivel de 2020, cea mai mare provocare pentru încheierea tranzacțiilor a reprezentat-o evaluarea companiilor – deoarece COVID-19 a avut un impact sever asupra economiei românești toate tranzacțiile aflate în curs de desfășurare înainte de pandemie a trebuit revizuite, neexistând o bază pentru evaluare.

„Înainte de pandemie, atât noi la Morphosis precum și alți investitori, ne uitam foarte mult la istoricul traiectoriei de creștere a companiei și la datele din prezent pe baza cărora ne stabileam predicțiile pentru creșterile viitoare. Ca urmare a declanșării pandemiei, cifrele respective au devenit aproape irelevante, întrucât nu reprezentau un indicator al „noii” normalități. Pe de altă parte, rezultatele din 2020 nu reprezentau în mod corect întregul potențial al afacerii și astfel am fost nevoiți să găsim o cale de mijloc. Prin urmare, evaluările au fost dificil de pregătit, iar mulți investitori au decis să adopte o perspectivă conservatoare și să oprească tranzacțiile”,spune Dragoş Petre.

În privinţa felului în care au evoluat tranzacţiile în 2020, Dragoş Petre arată că investitorii au avut două opțiuni la începutul pandemiei: să stea de-o parte și să aștepte pentru a vedea cum va arăta realitatea „post-COVID” sau să fie activi și să continue să investească în companii cu perspective bune de a ieși câștigătoare din această criză. „La Morphosis, am ales rolul de jucător, nu de spectator și, prin urmare, încheiem anul 2020 cu două noi tranzacții finalizate: în centrul specializat în imagistică complexă Medima Health și în Clinicile Dentare Dr. Leahu. Avem astfel un total de trei companii în portofoliul nostru, care la începutul anului 2020 includea deja compania de tehnologie DocProcess”.

Dragoş Petre concluzionează că în 2020 fondurile locale au fost cele mai active, în timp ce investitorii străini au acționat cu mai multă prudență și au decis să aștepte pentru a vedea cum va fi depășită criza în economia locală.

În general, anul 2020 a fost dominat de tranzacții mici și mijlocii, companiile antreprenoriale locale fiind în principal cele care au atras finanțare.

În privinţa viitorului apropiat, 2021, cei de la Morphosis Capital sunt optimişti: se aşteaptă la o creștere a numărului de listări de acțiuni sau obligațiuni la bursa locală, în special în contextul IPO-ului planificat de UiPath pe bursa din New York, care ar putea îndrepta atenția antreprenorilor și investitorilor locali către oportunitățile oferite de Bursa de Valori București.

În ceea ce privește noile tranzacții, aşteptările sunt ca volumul și valoarea tranzacțiilor de merger&aquisitions să fie mai mari decât în 2020. Toate tranzacțiile care au fost amânate în 2020 din cauza pandemiei, cel mai probabil vor fi finalizate în 2021. „Din experiența noastră, odată ce un antreprenor decide să atragă o finanțare, are o viziune și un plan strategic de dezvoltare, acesta va merge întotdeauna mai departe. Iar dacă se va regăsi în situația în care nu reușește să încheie o tranzacție cu un fond, va căuta alți parteneri sau va lua în considerare alternative pentru accesarea finanțării. Prin urmare, ne așteptăm la o creștere semnificativă a tranzacțiilor anul viitor”.

În prezent, Morphosis Capital este la jumătatea parcursului investițional pentru primul fond, Morphosis Capital Fund I, și intenționează să investească în total în alte patru companii până la mijlocul anului 2022. Fondul are deja potențiale tranzacții în analiză sau în due dilligence și se așteaptă să realizeze două noi investiții în prima jumătate a anului 2021.

Te-ar mai putea interesa și
România în Schengen terestru – Austria ar putea debloca în curând aderarea deplină, relatează presa internaţională
România în Schengen terestru – Austria ar putea debloca în curând aderarea deplină, relatează presa internaţională
Austria ar putea ridica în curând vetoul prin care împiedica până acum aderarea deplină a României şi Bulgariei la spaţiul Schengen de liberă circulaţie, o expectativă în creştere......
BLACK FRIDAY NISSA 2024: Extra Reduceri, Noutăți și Discounturi de până la 80%!
BLACK FRIDAY NISSA 2024: Extra Reduceri, Noutăți și Discounturi de până la 80%!
Black Friday la NISSA devine mai mult decât un eveniment de shopping – este o experiență complet reinventată! Cu reduceri ...
Bitcoin ajunge la un nou record istoric de peste 97.000 de dolari: Top proiecte de investit
Bitcoin ajunge la un nou record istoric de peste 97.000 de dolari: Top proiecte de investit
Bitcoin a atins recent un nou maxim istoric de 97.862 dolari, și nu arată semne de încetinire. Se pare că va ajunge la ...
Tarom a contractat un Airbus A320 de la Dan Air
Tarom a contractat un Airbus A320 de la Dan Air
Tarom a încheiat un parteneriat cu Dan Air şi a contractat, în regim ACMI (Aircraft, Crew, Maintenance, Insurance), o ...