Spania şi Regatul Unit au ajuns la „un acord de principiu” în privinţa Gibraltarului

Londra şi Madridul au ajuns la "un acord de principiu" în privinţa Gibraltarului, care va permite menţinerea libertăţii de circulaţie la frontiera dintre Spania şi enclava britanică situată în sudul Peninsulei Iberice, a anunţat joi ministrul afacerilor externe spaniol, Arancha Gonzalez Laya, transmit AFP şi dpa.
Economica.net - joi, 31 dec. 2020, 13:15
Spania şi Regatul Unit au ajuns la

S-a ajuns la acest acord cu doar câteva ore înaintea intrării în vigoare a Brexit-ului, joi, la 23:00 GMT, şi se evită astfel ca frontiera dintre Gibraltar şi Spania să se transforme, începând de vineri, într-o frontieră „dură” între Regatul Unit şi Uniunea Europeană.

„Dărâmăm bariere pentru a construi o zonă de prosperitate comună”, a afirmat Gonzalez Laya într-o conferinţă de presă, adăugând că „în cazul Gibraltarului se vor aplica normele Schengen, cu Spania în calitate de responsabil”, transmite EFR.

Te-ar mai putea interesa și
Reorganizarea ANAF se amână cu câteva luni
Reorganizarea ANAF se amână cu câteva luni
În prima parte a lui 2024 Guvernul a adoptat o OUG privind reorganizarea ANAF. Una dintre măsuri prevedea ca în cadrul direcțiilor regionale antifraudă fiscală să funcționeaze structuri......
Călin Georgescu a câștigat turul 1 al alegerilor prezidențiale. Lasconi a trecut pe locul doi, în fața lui Marcel Ciolacu
Călin Georgescu a câștigat turul 1 al alegerilor prezidențiale. Lasconi a trecut pe locul doi, în fața lui Marcel Ciolacu
Distanța dintre Marcel Ciolacu și Elena Lasconi s-a redus la doar 4.000 de voturi, în lupta pentru intrarea în turul ...
Flota României are cele mai vechi motoare, iar navele românești le depășesc doar pe cele din Slovenia la capacitate de pescuit
Flota României are cele mai vechi motoare, iar navele românești le depășesc doar pe cele din Slovenia la capacitate ...
3,3 milioane de tone de pește au fost capturate anul trecut de flota statelor europene cu ieșire la mare, reiese din datele ...
Miros de criză? Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea la 9 luni din 2024 în creștere cu 19,29% față de anul trecut
Miros de criză? Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea la 9 luni din 2024 în creștere cu 19,29% față de ...
Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în primele nouă luni din 2024 a fost de 13.481, în creştere cu 19,29% ...