Covalact SA, parte a grupului francez Lactalis, a scăpat de o amendă de 150.000 de euro dată de Consiliul Concurenței acum cinci ani

Producătorul de lactate Covalact SA, parte a grupului francez Lactalis, a scăpat de o amendă de 150.000 de euro dată în 2015 de Consiliul Concurenței, pentru că s-ar fi înțeles cu mai mulți retaileri pentru fixarea unor prețuri la produsele pe care le comercializează. Per total, Consiliul a amendat în acel "dosar" 25 de companii, printre care Mega Image, Metro Cash&Carry, Real și Selgros, iar amenda totală a fost de peste 35 de milioane de euro.
Alina Stanciu - joi, 07 ian. 2021, 10:24
Covalact SA, parte a grupului francez Lactalis, a scăpat de o amendă de 150.000 de euro dată de Consiliul Concurenței acum cinci ani

Covalact SA, parte a grupului francez Lactalis și unul dintre cei mai mari jucători de pe piața lactatelor din România, cu un business de peste 250 de milioane de lei în 2019, a câștigat definitiv în instanță un litigiu privind contestarea unei amenzi aplicate companiei de către Consiliul Concurenței în valoare de aproximativ 150.000 de euro (peste 659.200 de lei).

„Instanța anulează în parte Decizia nr. 13/2015, și anume a dispozițiilor privind constatarea încălcării art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 21/1996 de către reclamantă și sancționarea acesteia cu amenda de 659.267 lei”, se arată în decizia Curții de Apel București reiterată și de Înalta Curte de Justiție printr-o decizie definitivă din 17 decembrie 2020.

” (ÎCCJ n.red) respinge cererea formulată de recurentul pârât Consiliul Concurenţei de decădere a intimatei reclamante SC COVALACT SA din dreptul de a invoca excepţiile nulităţii şi inadmisibilităţii recursului. Respinge excepţiile nulităţii şi inadmisibilităţii recursului invocate de intimata reclamantă SC COVALACT SA. Respinge recursul formulat de pârâtul Consiliul Concurenţei împotriva sentinţei civile nr. 4158 din 20 decembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 decembrie 2020, se arată în decizia ÎCCJ.

Amenda a fost aplicată în 2015, când Covalact SA era deținută de fondul de investiții SigmaBleyzer South East Europe Funf IV și este în legătură cu o pretinsă încălcare a regulilor de concurență constând în fixarea prețurilor de revânzare.

Covalact, reprezentantă de avocații Schoenherr și Asociații SCA, este prima dintre toate companiile sancționate care a obținut o soluție favorabilă definitivă, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, după ce procesul a fost câștigat de companie și la Curtea de Apel București. Soluția instanței de recurs a fost pronunțată după respingerea cererii Consiliului Concurenței de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) cu o întrebare preliminară și a suspendării judecății, până la soluționarea de către CJUE a altei întrebări preliminare, într-un dosar paralel.

În total, în acest „dosar” au fost amendate 25 de companii, printre care și alți jucători din piața lactatelor precum Danone DPDA SRL, Albalact SA sau Delaco Distribution.

Sancțiunea a fost aplicată pentru fapte presupuse a se fi săvârşit în anii 2005 şi 2006.

„Mulțumim echipei Covalact pentru încrederea în echipa noastră și pentru cooperarea excelentă pe parcursul acestui proiect. Rezultatul favorabil clientului nostru reflectă corecta evaluare a situației particulare în care s-a regăsit Covalact în cadrul acestei investigații.” – a declarat Georgiana Bădescu, partner în cadrul practicii de dreptul UE și dreptul concurenței a Schoenherr și Asociații SCA și coordonatoarea echipei de avocați implicate în acest proiect.

„Litigiile de contencios administrativ și fiscal, și în special cele privind anularea actelor administrative, continuă să reprezinte o pondere importantă în volumul de lucru al instanțelor din România. Experiența în numeroase proiecte similare și colaborarea dintre avocații de instanță și cei specializați în dreptul concurenței ai firmei au fost ingredientele cheie în acest proiect.” – a declarat Sebastian Guțiu, managing partner și coordonatorul practicii de litigii și arbitraje a Schoenherr și Asociații SCA.

Te-ar mai putea interesa și
Simtel intră și pe piața de furnizare de gaze
Simtel intră și pe piața de furnizare de gaze
Firma de furnizare de energie electrică din cadrul grupului românesc Simtel Team urmează să primească și licența de furnizare de gaze naturale....
Peste 1,6 milioane de europeni riscă să își piardă locul de muncă. În România, falimentele merg pe bandă rulantă
Peste 1,6 milioane de europeni riscă să își piardă locul de muncă. În România, falimentele merg pe bandă rulantă
După ani cu evoluții sub așteptările aferente unor scenarii de bază, avansul numărului insolvențelor din România ...
Şeful UniCredit exclude mutarea sediului central în Germania, în cazul unui acord cu Commerzbank
Şeful UniCredit exclude mutarea sediului central în Germania, în cazul unui acord cu Commerzbank
Directorul general al UniCredit SpA, Andrea Orcel, a exclus mutarea sediului central al băncii în Germania, dacă va achiziţiona ...
Calea ferată Brașov – Predeal: Cum arată traseul montan din cabina „Săgeții Roșii”, cel mai nou tren din România
Calea ferată Brașov – Predeal: Cum arată traseul montan din cabina „Săgeții Roșii”, cel mai nou tren ...
Ștefan Roșeanu, președintele Autorității pentru Reformă Feroviară (ARF), a postat duminică imagini din cabina celui ...