UE vrea să-şi reducă dependenţa de dolarul american

Uniunea Europeană a pus la punct o serie de planuri pentru a-şi reduce dependenţa de dolarul american, potrivit unui articol publicat sâmbătă în cotidianul Financial Times, care citează un proiect de document elaborat de Comisia Europeană.
Economica.net - Dum, 17 ian. 2021, 14:20
UE vrea să-şi reducă dependenţa de dolarul american

Acest document scoate în evidenţă vulnerabilităţile UE faţă de sancţiunile şi riscurile financiare americane, în contextul în care blocul comunitar vrea să îşi afirme indepedenţa economică şi financiară. „Perioada în care Trump a fost preşedinte a scos în evidenţă vulnerabilităţile noastre şi trebuie să le rezolvăm chiar dacă el a plecat. Este vorba de locul UE în lume, să avem mijloacele pentru a avea o putere economică şi financiară comparabilă cu mărimea noastră” a spus un oficial al Comisiei Europene.

Alte măsuri propuse în documentul dezvăluit de Financial Times se referă la o analiză mai strictă a preluărilor externe şi planuri vizând promovarea utilizării monedei euro pe pieţele financiare. Documentul ar urma să fie adoptat marţi de Comisia Europeană, cu o zi înainte de ceremonia de învestire a lui Joe Biden în funcţia de presedinte al SUA.

Blocul comunitar încearcă de mult timp să promoveze o utilizare mai mare a monedei euro, de exemplu în contractele pentru materii prime, pentru a-şi consolida autonomia financiară şi economică. Printre măsurile concrete prevăzute în documentul citat de FT se numără revizuirea legislaţiei europene cu privire la indicatorii de referinţă în sectorul financiar, pentru a încuraja ca aceştia să fie denominaţi în euro. De asemenea, Bruxelles-ul vrea să găsească alternative energetice la petrolul brut, pentru care contractele de referinţă, Brent şi WTI, sunt legate de dolarul american. În document sunt menţionate gazele naturale, unde un contract în euro tranzacţionat la Amsterdam devine repede un indicator de referinţă la nivel mondial, precum şi hidrogenul, drept pieţele unde rolul monedei euro ar trebui să fie dezvoltat.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...