Sondaj CIEL România: 87% dintre firme cresc salariul minim de la 1 ianuarie, nu de la mijlocul lunii, pentru a evita munca dublă în contabilitate

Cele mai multe firme din țară, aproximativ 87%, au decis să crească salariul minim de la 1 ianuarie, nu de la 13 ianuarie – data stabilită prin Hotărâre de Guvern, potrivit unui sondaj de opinie realizat de CIEL România, producător de software pentru antreprenori.
Economica.net - mar, 19 ian. 2021, 14:14
Sondaj CIEL România: 87% dintre firme cresc salariul minim de la 1 ianuarie, nu de la mijlocul lunii, pentru a evita munca dublă în contabilitate

Motivul principal invocat de respondenți este că astfel nu mai pierd timp cu calcularea a două salarii diferite în aceeași lună pentru zeci sau sute de angajați.

În Monitorul Oficial a fost publicată H.G. nr.4 din 13.01.2021 care stabilește suma salariului minim brut la 2.300 lei și aplicarea ei începând de la data intrării în vigoare a hotărârii, 13 ianuarie. Până în prezent, H.G. nu a fost modificată, deși a fost anunțat un proiect de Hotărâre care ar trebui să modifice data cu 1 ianuarie.

“Este pentru prima oara când o modificare de salariu minim se face de la mijlocul lunii, și nu de la începutul ei. Dacă angajatorii ar aplica creșterea salariului minim de la 13 ianuarie, ar însemna ca toate drepturile și obligațiile salariale să țină cont de cele două perioade cu salarii diferite și calcule pe fiecare perioadă, deci o muncă dublă. În calculul salarial, nivelul salariului minim este folosit si la diverse plafoane și calcule de contribuții, cum ar fi calculul contribuției la fondul de handicap, prag de deductibilitate pentru valoarea tichetelor de vacanță, plafon calcul pentru concedii medicale, sumă contribuție pentru cei aflați în șomaj tehnic pe perioada stării de alertă etc.”, a declarat Cătălina Mocanu, director economic CIEL România.

Sondajul de opinie online, realizat în perioada 14 – 17 ianuarie 2021, mai dezvăluie că aproape toți angajatorii (98%) sunt nemulțumiți de decizia de a majora salariul minim pe economie de la 13 ianuarie, și nu de la începutul lunii.

Totodată, 73% dintre respondenți cred, în general, că Guvernul ia decizii fără să consulte mediul de business sau fără să analizeze cum se vor aplica acestea în realitatea din mediul antreprenorial, efectul lor fiind că îngreunează activitatea firmelor.

“Decizia de aplicare a majorării salariului de la 13 ianuarie afectează și furnizorii de softuri de contabilitate sau salarizare, cum este CIEL România, care de multe ori se văd puși în situația de a găsi soluții salvatoare pentru clienți, deși în multe cazuri le lipsesc normele de aplicare sau modificarea înseamnă revizuirea întregului calcul salarial dintr-o aplicație. Sperăm ca în următoarele zile să fie adoptată și publicată hotărârea de guvern care să aducă normalitate în ceea ce privește data de intrare în vigoare a măririi salariului minim brut pe țară”, a spus Roxana Epure, CEO CIEL România.

Despre CIEL România

CIEL România, dezvoltatorul primului ERP cu inteligenţă artificială, este unul dintre cei mai mari producători de softuri pentru antreprenori şi contabili, create prin tehnologii moderne şi actualizate la zi în funcţie de schimbările legislativ-fiscale. Adresate companiilor mari şi medii, softurile CIEL sunt folosite cu precădere în retailul online, retailul tradiţional, producţie, distribuţie şi servicii, pentru a automatiza activităţi repetitive consumatoare de timp şi a optimiza procesele şi previziunile de business.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Radu Oprea: Guvernul a aprobat alocarea a 100 de milioane de lei pentru programul Start-Up Nation, ediţia a 3-a
Radu Oprea: Guvernul a aprobat alocarea a 100 de milioane de lei pentru programul Start-Up Nation, ediţia a 3-a
Guvernul a aprobat alocarea a 100 de milioane de lei pentru programul Start-Up Nation, ediţia a 3-a, a declarat ministrul Economiei, Radu Oprea....
Ministrul Cercetării Bogdan Ivan: Poșta Română este o instituție strategică. Nu se pune problema desființării de oficii poștale sau de concedieri
Ministrul Cercetării Bogdan Ivan: Poșta Română este o instituție strategică. Nu se pune problema desființării de ...
Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan Ivan, a declarat, joi, că nu se pune problema desfiinţării ...
Companiile din indicele BET înregistrează o creștere de 45% a profitului net în T3 2024, datorită câștigurilor unice raportate de Digi Communications și Banca Transilvania
Companiile din indicele BET înregistrează o creștere de 45% a profitului net în T3 2024, datorită câștigurilor unice ...
Indicele BET al Bursei de Valori București traversează un an remarcabil, ca urmare atât a unor elemente unice, cât și ...
Stay Fit Gym deschide al 47-lea centru de fitness și devine cea mai mare rețea din România și Europa de Est
Stay Fit Gym deschide al 47-lea centru de fitness și devine cea mai mare rețea din România și Europa de Est
Stay Fit Gym, rețeaua de fitness cu cea mai mare acoperire la nivel de orașe din România, anunță deschiderea unui nou ...