Unde e Dacia Sandero Stepway pe lista celor mai ieftine crossovere de pe piața românească

Așa cum a anunțat Luca de Meo, CEO-ul Renault, mărcile grupului francez, printre care și Dacia, nu vor mai fi cele mai ieftine de pe piață, urmând să treacă prin diverse transformări de stil și calitate, mai ales că Renault se bazează din ce în ce mai mult pe electrificarea produselor sale. Inclusiv Dacia, care urmează să lanseze, cel mai probabil la toamnă, modelul electric Dacia Spring, care va avea, pe piața germană, cel puțin, un preț de circa 9.000 de euro după subvenții, valoareal reală de vânzare fiind de circa 17.000 de euro. De altfel, în topul celor mai ieftine crossovere de pe piața românească, modelul românesc cu cel mai mic preț e Sandero Stepway, care costă în variantă standard un pic peste 12.000 de euro. 
Economica.net - joi, 21 ian. 2021, 19:34
Unde e Dacia Sandero Stepway pe lista celor mai ieftine crossovere de pe piața românească

Dacia Duster, un SUV care oferă un spațiu interior tipic clasei compacte va costa în variantă standard, denumită Essential, circa 13.900 euro și e dotată cu radio MP3 cu USB, Bluetooth și comenzi pe volan, geamuri electrice față, asistent la pornirea în rampă, plus un motor TCe de 1,0 litri și 100 CP.

Potrivit Autoexpert.ro, pentru sume suplimentare, Duster poate primi sistem de tracțiune integrală, care alături de garda la sol de 21 cm și de diferențialul blocabil, îl transformă într-un off-roader veritabil printre rivalii din segment.

Un pic mai ieftin – 13.714 euro e coreeanul Kia Stonic. Fratele lui Kia Kona are un mare atu printre crossoverelede clasă mică, o caroserie de doar 1,52 m înălțime, care-i oferă dinamică superioară. La sfârșitul anului trecut a primit un facelift care alătură fostului motor 1.0 T-GDI de 1.0 litri, și un mic motor electric, care-l transformă în sistem de propulsie mild-hybrid. Versiunea de bază are 1,2 litri și 4 cilindri, este natural aspirată și dezvoltă 84 CP.

Dacia Sandero Stepway a scăpat de varianta veche a Clio 2 și a intrat pe platforma CMF-B a noului Clio 5, devenind silențioasă și confortabilă, la un preț standard de 12.050 euro. Noua platformă beneficiază și de un pachet de asistență de ultimă generație și deschidere către viitorul sistem de propulsie hibrid E-TECH, care va apărea în 2022.

Versiunea Essential vine cu sistem multimedia fără ecran, care folosește, în schimb, display-ul telefonului, cu aer condiționat, geamuri electrice față și fază scurtă LED. Motorul este TCe-ul de 1,0 l, ce dezvoltă 90 CP.

Japoneza Suzuki Ignis costă 11.920 euro, fiind cel mai mic model din top; numai numai 3,7 m lungime și un portbagaj de 204 l. Chiar și așa, Ignis are veleități de dur, datorită gărzii la sol de 18 cm și consolelor scurte, care asigură unghiuri de trecere excelente.

Versiunea standard este animată de un sistem mild-hybrid, cu motor pe benzină de 1,2 litri, ce dezvoltă 83 CP și 107 Nm. Nivelul de echipare GL oferă standard aer condiționat, faruri și stopuri LED, proiectoare ceață, oglinzi electrice, radio-CD cu MP3, Bluetooth și 4 boxe, banchetă rabatabilă 60/40%, 6 airbaguri, ESP.

În fine, cel mai ieftin model de crossover de pe piața românească e Lada Niva, colega de grup a Duster și Sandero Stepway, care are un preț de 9.500 de euro. Dar, Lada Niva e mai mult decât crossover și chiar mai mult decât un SUV. Este un off-roader, cu tracțiune integrală 4×4 și diferențial blocabil mecanic, cu reductor de tracțiune și cu o gardă la sol de 22 cm!

Prețul de bază de 9.500 euro e pentru versiunea scurtă, cu 3 uși, însă nici cea cu 5 uși nu costă decât 10.500 euro. De altfel, Lada Niva e unul dintre cele mai ieftine modele auto de pe piața românească.

Motorul aspirat de 1,7 l are 4 cilindri, dezvoltă 82 CP și este cuplat la o transmisie manuală cu 5 trepte. 

 

Te-ar mai putea interesa și
O ambarcațiune turistică egipteană s-a scufundat în Marea Roșie. 28 de persoane au fost salvate și 17 sunt dispărute
O ambarcațiune turistică egipteană s-a scufundat în Marea Roșie. 28 de persoane au fost salvate și 17 sunt dispărute
Autorităţile egiptene au anunţat luni că 28 de persoane au fost salvate după ce o ambarcaţiune turistică s-a scufundat în Marea Roşie, precizând că sunt în curs de desfăşurare......
Călin Georgescu propune impozitare zero, timp de 10 ani, pentru IT-işti, tineri care se mută în sate depopulate. Scutiri de taxe pentru diaspora care se întoarce în ţară
Călin Georgescu propune impozitare zero, timp de 10 ani, pentru IT-işti, tineri care se mută în sate depopulate. Scutiri ...
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut cele mai multe voturi la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale ...
Nicolae Ciucă a demisionat din funcția de președinte al Partidului Național Liberal
Nicolae Ciucă a demisionat din funcția de președinte al Partidului Național Liberal
Candidatul PNL la alegerile prezidenţiale, Nicolae Ciucă, a demisionat, luni, din funcţia de preşedinte al Partidului ...
BYD pregătește lansarea unor baterii de tip „blade” mai performante
BYD pregătește lansarea unor baterii de tip „blade” mai performante
Gigantul chinez al vehiculelor electrice BYD a anunțat că va lansa o nouă generație de baterii „blade” în 2025.