SENTIMENTUL de dimineaţă: Şanse bune de reluare a creşterilor la Bursă, azi

„Este foarte probabil să avem parte de o zi de stagnare astăzi, şi poate chiar de creşteri“, crede brokerul acestei dimineţi. Marile pieţe externe şi-au recăpătat tonusul pozitiv, dar la noi totul depinde de cât de mult sunt satisfăcuţi investitorii de profiturile „marcate“ prin vânzările din ultimele zile. Datele bune despre economia Statelor Unite şi optimismul cu privire la conversia plăţii datoriei Greciei au împins în sus marile burse.
Adrian N. Ionescu - joi, 08 mart. 2012, 07:27
SENTIMENTUL de dimineaţă: Şanse bune de reluare a creşterilor la Bursă, azi

Sentimentul pozitiv de afară ar trebui să se simtă şi la Bucureşti, pentru că investitori istrăini fac piaţa şi aici. Chiar şi când nu sunt prea prezenţi, investitorii români reacţionează deseori ca şi cum ar fi, pregătindu-se pentru intrarea lor în piaţă.

Ieri, marii investitori, care au circa 58 % din titlurile de stat greceşti, cele eligibile pentru conversia datoriei în altele cu scadenţă mai îndepărtată, „au indicat că vor participa la cea mai mare restructurare de datorii suverane dn istorie“, scria, dis de dimineaţă, Bloomberg.

La Bursa de Valori Bucureşti (BVB), indicele BET FI, cel mai sensibil şi mai analizat, a închis ziua de ieri cu o scădere consistentă de 1,33%, care l-a adus la numai 356 de puncte de suportul vital pentru creştere, situat la nivelul de 25.000 de puncte.

Lichiditatea consistentă (tranzacţii de aproape 51 de milioane de lei sau peste 11 milioane de euro) arată că investitorii s-au grăbit să vândă, îndoindu-se, ieri, de reluarea foarte curând a creşterilor.

„Este multă tensiune în piaţă, semne de volatilitatea mare (variaţii mari ale preţurilor în ambele sensuri, n.r.), dar este foarte probabil să avem parte de o zi de stagnare astăzi, şi poate chiar de creşteri“, ne-a împărtăşit propriul sentiment de dimineaţă Mihai Mureşian, directorul de tranzacţii al casei de brokeraj Intercapital Invest, cu 45 de minute înaintea deschiderii bursei.

Şi dacă preţurile nu vor începe să crească azi, tendinţa de creştere pe termen mediu (anual) nu este în pericol. „Suportul BET Fi, de la 25.000 de puncte, pare destul de solid ca să nu permită căderea sub el“, a mai adăugat brokerul de la Inercapital.

Repere tehnice

Indicele BET Fi face media ponderată a variaţiilor acţiunilor societăţilor de investiţii financiare (SIF) şi ale Fondul Proprietatea (FP), care sunt cele mai căutate de investitorii străini şi, de aceea, BET Fi este în centrul atenţiei analiştilor.

„E posibil ca actualul val de creştere să se încheie pe la 27.000, de unde, după uşoare corecţii, ar mai urma un avânt până în zona 29.000 – 31.000 de puncte“, spunea, luni dimineaţă, Dan Rusu, şeful analiştilor de la casa de brokeraj BT Securities, în raportul său săptămânal.

O eventuală cădere sub 25.000 de puncte ar întâmpina obstacole la un alt suport pentru creștere la 23.500 de puncte , mai precizează Dan Rusu, în raportul cu ajutorul căruia am scris articolul Ce șanse de creștere au euro, leul, aurul și bursele în săptămâna necazurilor Chinei.

Arhiva utilă

Să rememorăm şi alte câteva date şi idei, mai vechi şi tot mai valabile.

Tendinţa de creştere declanşată la începutul anului, şi semnalată de SENTIMENTUL de dimineaţă, cam de acum o lună, a fost confirmată de  analiştii de la BT Securities săptămâna trecută,  când  au adoptat, „ca favorit, scenariul optimist“.

Ei au considerat,că există „o probabilitate mai mare extinderea creşterilor, într-o primă etapă, până la 29.000 – 31.000 de puncte. Desigur, acest scenariu nu exclude corecţii pe parcurs“, avertizau analiştii.

La 25.ooo de puncte este pragul de suport vital pentru creştere, iar la  29.000 – 31.000 de puncte sunt următoarele pragurile de rezistenţă la creștere, care trebuie înnvinse.

Indicele BET fi şi-a demonstrat forţa de a se instala stabil deasupra fostului  pragul de rezistenţă de la 25.000 de puncte, după răsturnarea tendinţei negative, în care noi am crezut deja de acum 4 săptămâni.

Tendinţa de creştere actuală este foarte solidă pe termen mediu, adică măcar până la datele de referinţă ale adunărilor generale care vor stabili dividendele. Corecţiile vor putea apărea, însă, oricând pe fondul marcărilor de profit“, a declarat, joi, pentru RTV.NET, Mihai Mureşian, directorul de tranzacţionare al casei de brokeraj Intercapital Invest.

După stabilizarea peste fosta rezistenţă de la 25.000 de puncte, aceasta a devenit suport pentru creştere şi ne putem aştepta ca eventualele corecţii să se oprească aici sau mai sus. „Vom putea spera în atingerea maximelor din februarie 2010“, ne spunea, lunea trecută, Dan Rusu. (vezi mai jos, în capitolul DIDACTICE, explicarea termenilor tehnici). Putem.

Altfel spus, fostul prag de rezistenţă împotriva creşterii s-a transformat în suport pentru creştere. Adică: investitori vor accepta greu scăderea sub acest prag, iar când o vor accepta o vor face doar temporar. Pericolele reale nu vor veni curând.

Decocamdată, corecţiile negative ar putea fi doar dintre cele „sănătoase“, cum le denumeşte, de obicei,  Marcel Murgoci, de la casa de brokeraj Estinvest. După un „raliu“ de creşteri consistente ( cum a fost cel din acest început de an), investitorii preferă să aştepte ca preţurile să mai scadă.

Scăderea este binevenită şi pentru cei care nu au intrat la cumpărare încă şi ar intra, dar li se pare prea scumpă piaţa. Astfel, bani proaspeţi ar intra în piaţă.

Oricum, dacă este să ne temem de o corecţie, nu de cea de azi, dacă va fi,  trebuie să ne temem.

„După ce sezonul dividendelor se va fi încheiat, cândva în aprilie, este posibilă şi o corecţie negativă consistentă, pentru că va fi dispărut principalul stimulent pentru cumpărare. Va rămâne eventual cel al rezultatelor pe primul trimestru al companiilor, dacă vor fi bune“, declara Marcel Murgoci, vineri, pentru RTV.NET. Şi va avea dreptate măcar până în aprilie.

Pentru a avea la dispoziţie toate reperele tehnice, să precizăm că sub 25.000 de puncte, suportul cel mai solid, care se va opune răsturnării tendinţei ascendente recent confirmate, pragul cel mai apropiat de suport împotriva scăderii BET Fi,  este la 23.500 de puncte. Următorul este la 21.000 de puncte, însă coborârea până acolo nu este mai deloc probabilă .

Acestea sunt repere care nu  trebuie scăpate din vedere.

Fiecare investitor, în funcţie de propria toleranţă la risc, trebuie să îşi propună  propriile repere pentru a da ordine de „stop pierderi“, în cazul instalării unei tendinţe negative neconvenabile din punctul propriu de vedere.

Celelalte detalii tehnice ale evoluţiilor pieţelor în Ce șanse de creștere au euro, leul, aurul și bursele în săptămâna necazurilor Chinei

 

(Articolul a fost scris înainte de ora 9.30, când începe sesiunea de predeschidere a Bursei de Valori Bucureşti. Atunci, sistemul electronic al acesteia stabileşte preţurile de deschidere prin prelucrarea ordinelor date de brokeri, înainte de deschiderea de la ora 10. Actualizările ulterioare sunt numai completări cu date de arhivă şi corecţii)


DIDACTICELE“

Corecţiile de cotaţii pe pieţele bursiere survin de obicei atunci când investitorii devin mai dornici să încaseze profitul din creşterile anterioare decât să parieze pe creşteri ulterioare. Dar există şi corecţii pozitive la tendinţe negative.

Societăţile de investiţii financiare (SIF-urile) şi Fondul Proprietatea (FP) sunt cele mai lichide (cele mai tranzacţionate, mai uşor de găsit şi mai uşor de vândut) acţiuni de la BVB şi, de aceea, indicele lor este considerat ca un fel de oracol şi pentru restul pieţei.

Indicii sunt nişte medii ponderate ale variaţiilor preţurilor acţiunilor care intră în „coşul“ (portofoliul) fiecăruia,raportate la un reper fixat la lansare (1000 în România).

FP şi SIF-urile sunt nişte mari fonduri de investiţii care au ele însele „expuneri“ (investiţii) în aproape toată economia românească, inclusiv în societăţi energetice la care nimeni, în afară de FP, nu are acces.

De aceea FP şi SIF-urile sunt cele mai căutate, mai ales de investitorii străini şi de aceea au un indice special dedicat, iar noi le urmărim în mod special evoluţia. Din toate aceste motive se şi spune că BET FI, indicele lor, are reputaţia de a anticipa comportamentul întregii burse.

SUPORTURILE sunt minime anterioare, relevante ca niveluri până la care preţurile pot scădea, într-o tendinţă curentă, minoră,  fără ca tendinţa principală de creştere să fie periclitată. Pot fi şi praguri la care o tendinţă minoră de scădere se opreşte.

REZISTENŢELE sunt maxime anterioare relevante ca niveluri  până la care preţurile pot creşte, într-o tendinţă  curentă, minoră, fără ca tendinţa principală descendentă să fie răsturnată. Ele mai pot fi şi praguri peste care tendinţa de creştere minoră nu mai poate trece.

MEDIA MOBILĂ este o medie a cotațiilor pe un anumite număr de perioade (minute, ore, zile, săptămâni) și se compară cu evoluția cotațiilor curente pe aceleași perioade. În media mobilă, cotația cea mai nouă o înlocuiește pe cea mai veche. Dacă media mobilă este sub cotația curentă – este bine, dacă rămâne deasupra cotaţiei curente, care a scăzut – este rău.

LICHIDITATEA (valoarea tranzacţiilor), este un  indicator al uşurinţei cu care poţi găsi acţiunile căutate sau le poţi vinde pe cele care le ai deja, la preţuri cât mai apropiate de cele dorite.

Brokerii se uită la lichiditate ca să caute confirmare pentru tendinţele curente. Dacă aceasta este mică, scăderile sau creşterile de preţuri nu au o mare relevanţă.

Dar dacă lichiditatea este mare (la BVB circa 12 milioane de euro, în această perioadă, dar cât mai mult peste) şi indici bursieri scad consistent, atunci înseamnă că avem de a face cu o corecţie semnificativă.

VOLATILITATEA, adică variaţiile mari de preţuri, este semn de confuzie pe piaţa, dar convine speculatorilor.

Mai trebuie remarcat că știrile importante ale săptămânii  pot afecta semnificativ acuratețea prescripțiilor rezultate din analiza tehnică a evoluției prețurilor.

AVERTISMENT
Toate cele de mai sus nu sunt sugestii şi nici recomandări de investiţii. Responsabilitatea deciziilor aparţine celor care le iau, în funcţie de propria toleranţă la risc şi indiferent dacă s-au simţit inspiraţi sau nu de acest articol.

 

Te-ar mai putea interesa și
Prezență de 23,29% la referendumul inițiat de Nicușor Dan, primarul general al Capitalei
Prezență de 23,29% la referendumul inițiat de Nicușor Dan, primarul general al Capitalei
Până la ora 15,00, duminică, au votat la referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, 416.312 de cetăţeni, adică 23,29% din numărul celor înscrişi în listele......
BVB a pierdut 6,04 miliarde de lei la capitalizare săptămâna asta
BVB a pierdut 6,04 miliarde de lei la capitalizare săptămâna asta
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut 6,047 miliarde de lei la capitalizare, respectiv 1,73%, în această săptămână, ...
Intrăm într-o nouă eră – Ursula von der Leyen, despre acordul istoric COP29
Intrăm într-o nouă eră – Ursula von der Leyen, despre acordul istoric COP29
Preşedintele Comisiei Europene (CE), Ursula von der Leyen, a salutat duminică acordul la care au ajuns ţările reprezentate ...
Hyundai intră în segmentul SUV-urilor electrice cu trei rânduri de scaune cu Ioniq 9
Hyundai intră în segmentul SUV-urilor electrice cu trei rânduri de scaune cu Ioniq 9
Hyundai Ioniq 9 este primul SUV electric cu trei rânduri de scaune al companiei din Coreea și vizează un segment aflat ...