Magazinele mari din Cehia vor fi obligate să vândă în majoritate produse alimentare locale

Deputaţii cehi au adoptat miercuri un amendament care obligă magazinele cu o suprafaţă de pese 400 de metri pătraţi să vândă în principal produse alimentare locale, începând de anul viitor, în pofida criticilor formulate de mai multe state europene, transmite AFP, citată de Agerpres.
Economica.net - mie, 20 ian. 2021, 14:52
Magazinele mari din Cehia vor fi obligate să vândă în majoritate produse alimentare locale

Potrivit acestei măsuri, produsele alimentare ceheşti vor trebui să reprezinte cel puţin 55% din vânzările acestor magazine. Mai mult, ponderea produselor alimentare locale ar urma să crească până la 73% în 2028, potrivit amendamentului produs de formaţiunea de extremă dreaptă „Libertate şi democraţie directă” (SPD) a vicepreşedintelui Camerei inferioare, Tomio Okamura.

Cota nu se aplică decât alimentelor care pot fi produse în Cehia, o ţară cu 10,7 milioane de locuitori membră a Uniunii Europene.

Textul a fost susţinut de partidele din coaliţia la putere şi de deputaţii comunişti care susţin cabinetul minoritar de centru stânga, cu 66 de voturi pentru faţă de 29 împotrivă. Preşedintele Cehiei, Milos Zeman, ar urma să promulge amendamentul, în pofida faptului că ar putea încălca regulile pieţei unice europene.

Guvernul minoritar condus de premierul Andrej Babis (foto) şi format din mişcarea sa populistă, ANO, şi Partidul Social-Democrat (CSSD) este la putere în Cehia din iunie 2018, susţinut şi de comunişti.

Andrej Babis a făcut avere înfiinţând grupul Agrofert (industrie alimentară, produse chimice, media). După ce a ajuns la putere, Babis şi-a plasat acţiunile la Agrofert într-o serie de fonduri fiduciare, în ideea de a evita conflictele de interese care ar putea apărea în urma dublei sale calităţi, de prim ministru şi patron al Agrofert. Cu toate acestea, Andrej Babis a fost acuzat de fraudare a granturilor UE şi a primit critici din partea Comisiei Europene şi a opoziţiei cu privire la dublul său rol de politician care decide subvenţiile UE şi antreprenor care beneficiază de ele.

Cotidianul economic ceh Hospodarske noviny a informat miercuri că opt ţări din UE, printre care se numără în special Germania şi Franţa, au criticat amendamentul cu privire la cota pentru produsele alimentare locale într-o scrisoare trimisă şefului comisiei pentru agricultură din Parlamentul Cehiei, Jaroslav Faltynek.

„Dacă şi celelalte ţări din UE vor începe să facă acelaşi lucru, aceasta ar prejudicia considerabil exporturile Cehiei”, a declarat la rândul său Radek Spicar, vicepreşedintele Confederaţiei industriei şi transportului din Cehia.

Te-ar mai putea interesa și
China răspunde ameninţării lui Trump de creştere a tarifelor vamale: „Nimeni nu va câştiga un război comercial”
China răspunde ameninţării lui Trump de creştere a tarifelor vamale: „Nimeni nu va câştiga un război comercial”
Purtătorul de cuvânt al ambasadei Chinei în SUA a dat asigurări că "nimeni nu va câştiga un război comercial sau tarifar" după ce preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a promis cote......
Formula 1, acord de principiu cu GM pentru intrarea pe grilă a noii echipe GM/Cadillac din 2026
Formula 1, acord de principiu cu GM pentru intrarea pe grilă a noii echipe GM/Cadillac din 2026
Formula 1 a anunţat că a ajuns la un acord de principiu cu General Motors (GM) pentru a sprijini încorporarea GM/Cadillac ...
Protecţionismul revine la nivel mondial. Care sunt pericolele politicilor ce îşi propun să apere interesele domestice – raport BERD
Protecţionismul revine la nivel mondial. Care sunt pericolele politicilor ce îşi propun să apere interesele domestice ...
O revenire globală a politicilor industriale care îşi propun să protejeze interesele domestice ameninţă cooperarea ...
Nissan caută un investitor care să înlocuiască acțiunile vândute de Renault
Nissan caută un investitor care să înlocuiască acțiunile vândute de Renault
Constructorul auto japonez Nissan Motor caută un investitor pe termen lung, în special o bancă sau un grup de asigurări, ...