Aproape 66% dintre angajaţi pun accent pe proximitatea locului de muncă faţă de casă, în 2021 – sondaj

Mai mult de o treime dintre angajaţi (36,5%) sunt de părere că, în 2021, îşi vor relua activitatea la birou, împreună cu întreaga echipă, în timp ce proximitatea biroului faţă de casă rămâne un factor important pentru majoritatea angajaţilor (65%), relevă un studiu realizat de unul dintre cei mai importanţi dezvoltatori de birouri de clasa A din România.
Economica.net - joi, 21 ian. 2021, 08:07
Aproape 66% dintre angajaţi pun accent pe proximitatea locului de muncă faţă de casă, în 2021 - sondaj

Conform datelor centralizate de Genesis Property, patru din zece persoane (41%) spun că vor evalua atent, de-acum înainte, şi tehnologiile adoptate în spaţiul de birouri pentru mai multă siguranţă privind sănătatea lor şi a colegilor, iar importanţa măsurilor sanitare luate în clădire sunt relevante pentru 51% dintre respondenţi.

De asemenea, aproape jumătate din totalul persoanelor chestionate (49,3%) pun accent pe modul de organizare a spaţiului, cu accent mai mare pe birouri delimitate care facilitează distanţarea.

În acelaşi timp, pe lângă măsurile pentru sănătate pe care peste 60% dintre respondenţi la sondajul de specialitate le văd necesare în clădirile de birouri astăzi şi în viitor, mulţi angajaţi consideră că este loc şi pentru alte schimbări. Astfel, 52% cred că, în viitor, birourile ar trebui să ofere angajaţilor o experienţă integrată de muncă, stil de viaţă, divertisment şi socializare, iar alţi 45% sunt de părere că situaţia actuală reprezintă o oportunitate pentru integrarea de tehnologii bazate pe inteligenţa artificială, care pot elimina activităţi repetitive şi de rutină, redefinind modul în care vor lucra în viitor.

Totodată, 40% dintre angajaţi îşi doresc ca, pe viitor, să aibă oportunitatea să lucreze în spaţii care le oferă un mediu mai bun pentru a-şi manifesta şi creativitatea.

Potrivit sursei citate, crearea unui mediu de lucru mai sigur pentru sănătate, prin măsuri sanitare şi tehnologii avansate menite să limiteze riscurile unor ameninţări pentru sănătate, cum este Covid-19, se află la baza The Immune Building Standard, primul standard global „open source” care evaluează rezistenţa clădirilor de birouri la ameninţări pentru sănătate.

Sondajul Genesis Property privind percepţia angajaţilor despre viitorul birourilor a fost derulat în luna noiembrie 2020 prin platforma iVox, pe un eşantion de 1.062 de utilizatori de Internet din toată ţara, dintre care aproape 60% femei şi peste 70% cu vârsta între 25 şi 40 de ani. De asemenea, opt din zece respondenţi erau angajaţi full-time şi aproximativ 77% ocupau poziţii cu activitate de birou, în arii precum IT, consultanţă, financiar, energie, imobiliare, auto sau comerţ.

Genesis Property este unul dintre cei mai importanţi dezvoltatori de birouri de clasa A din România. Cu o experienţă de peste 20 de ani în industrie, compania deţine peste 150.000 de metri pătraţi de spaţii de birouri de clasa A care găzduiesc mai mult de 20.000 de angajaţi.

Te-ar mai putea interesa și
Boloş: Am votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care cred
Boloş: Am votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care cred
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a declarat că a votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care crede, pentru susţinerea investiţiilor şi pentru cheltuirea chibzuită a fiecărui......
Burnout-ul devine tot mai prezent în rândul angajaților români
Burnout-ul devine tot mai prezent în rândul angajaților români
Patru din zece angajaţii români (40%) care lucrează în ture se simt mereu epuizaţi, în timp ce aproape două treimi ...
Prezență de 23,29% la referendumul inițiat de Nicușor Dan, primarul general al Capitalei
Prezență de 23,29% la referendumul inițiat de Nicușor Dan, primarul general al Capitalei
Până la ora 15,00, duminică, au votat la referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, 416.312 ...
BVB a pierdut 6,04 miliarde de lei la capitalizare săptămâna asta
BVB a pierdut 6,04 miliarde de lei la capitalizare săptămâna asta
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut 6,047 miliarde de lei la capitalizare, respectiv 1,73%, în această săptămână, ...