CEDO a condamnat Rusia pentru abuzurile comise după războiul împotriva Georgiei în teritoriul pe care-l controla

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat joi Rusia pentru că nu a împiedicat, după conflictul scurt pe care l-a avut cu Georgia în 2008, comiterea de abuzuri în teritoriile aflat atunci sub "controlul său efectiv", relatează AFP, citată de Agerpres.
Economica.net - joi, 21 ian. 2021, 16:52
CEDO a condamnat Rusia pentru abuzurile comise după războiul împotriva Georgiei în teritoriul pe care-l controla

Decizia, luată de Marea Cameră, formaţiunea supremă a CEDO, nu vizează direct conflictul dintre Tbilisi şi Moscova din 8-12 august 2008, ci acoperă în principal perioada 12 august – 10 octombrie 2008, între armistiţiu şi data retragerii oficiale a trupelor ruse.

CEDO consideră că în respectiva perioadă Rusia a exercitat un „control efectiv” asupra Osetiei de Sud şi Abhaziei, cele două regiuni separatiste proruse, precum şi asupra „zonei tampon”.

„După această perioadă, puternica prezenţă rusă şi dependenţa administraţiilor din Osetia de Sud şi Abhazia faţă (de Rusia) indică faptul că a existat o continuare a ‘controlului efectiv’ rus” asupra celor două regiuni, mai subliniază CEDO.

Curtea a concluzionat astfel că abuzurile comise în principal în aceste zone de către miliţiile separatiste s-au desfăşurat sub administraţia rusă şi că aceasta ar fi trebuit, prin urmare, să încerce să le împiedice.

CEDO explică faptul că se bazează „pe rapoarte ale unor organizaţii internaţionale guvernamentale şi neguvernamentale” şi că a audiat „33 de martori în total”.

Printre abuzurile denunţate de Tbilisi, unii martori au vorbit despre „incendii şi jafuri asupra unor locuinţe, comise de miliţii din Osetia de Sud când satele lor se aflau sub control rus, precum şi acţiunile violente comise împotriva unor civili georgieni”, în special „execuţii sumare”.

În „multe dintre cazuri”, soldaţii ruşi „au asistat la scene (…) în mod pasiv”, scrie CEDO, care evidenţiază o „toleranţă oficială” din partea autorităţile ruse care „nu au derulat anchete efective asupra presupuselor nereguli”.

Soldaţii ruşi nu au împiedicat forţele din Osetia de Sud să adune 160 de civili georgieni în subsolul unui minister la Ţhinvali, între 10 şi 27 august 2008, mai sesizează CEDO, care evocă de asemenea „rele tratamente” sau „acte de tortură” comise împotriva unor prizonieri de război, tot de către forţele din Osetia de Sud, pe care ruşii nu le-au oprit.

CEDO a concluzionat astfel că „practicile administrative” ale Rusiei în aceste teritorii pe care le controla au încălcat mai multe articole ale Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, în special pe cele care garantează dreptul la viaţă sau care interzic tortura.

Te-ar mai putea interesa și
Biden se opune ca Israelul să atace instalațiile nucleare iraniene
Biden se opune ca Israelul să atace instalațiile nucleare iraniene
Preşedintele american Joe Biden a declarat miercuri că se opune unor atacuri israeliene împotriva instalaţiilor nucleare iraniene, la o zi după lansarea a aproximativ 200 de rachete iraniene......
Curtea de Conturi Europeană: Metoda de alocare a ajutorului UE pentru sistemele de sănătate din statelor partenere prezintă deficienţe
Curtea de Conturi Europeană: Metoda de alocare a ajutorului UE pentru sistemele de sănătate din statelor partenere prezintă ...
Metoda de alocare a ajutorului UE pentru sistemele de sănătate din ţările partenere prezintă deficienţe, iar eficacitatea ...
FIFA va analiza joi dacă suspendă Israelul din competițiile internaționale de fotbal
FIFA va analiza joi dacă suspendă Israelul din competițiile internaționale de fotbal
Consiliul FIFA va stabili joi dacă va lua o decizie privind suspendarea Israelului din competiţiile internaţionale de ...
Guvernul de la Paris a transmis către CIO garanțiile financiare pentru organizarea Jocurilor Olimpice de Iarnă din 2030
Guvernul de la Paris a transmis către CIO garanțiile financiare pentru organizarea Jocurilor Olimpice de Iarnă din 2030
Guvernul francez a furnizat miercuri garanţiile financiare Comitetului Internaţional Olimpic (CIO) pentru organizarea Jocurilor ...