Vom semna săptămâna aceasta un protocol cu un institut de cercetare de la Măgurele pentru a măsura poluarea în Bucureşti – ministrul Mediului

Bucureştiul este un oraş unde aproape săptămânal valorile privind poluarea cresc exponenţial şi apoi scad şi nu există o analiză ştiinţifică a fenomenului, motiv pentru care am stabilit cu un institut de cercetare din Măgurele să începem o colaborare şi să instalăm staţiile lor de măsurare, a declarat, luni seara, ministrul Mediului, Tanczos Barna.
Economica.net - mar, 26 ian. 2021, 09:02
Vom semna săptămâna aceasta un protocol cu un institut de cercetare de la Măgurele pentru a măsura poluarea în Bucureşti - ministrul Mediului

„Bucureştiul a devenit un oraş unde aproape săptămânal valorile măsurate la staţiile oficiale cresc câteodată exponenţial, ajung la vârf şi scad. Nu am găsit la minister o analiză ştiinţifică a fenomenului. Şi cetăţenii, şi Garda de Mediu, şi Agenţia pentru Protecţia Mediului, şi ministerul, şi autoritatea publică locală au câte o teorie, câte o explicaţie. Am ajuns la concluzia că sunt 5-6 factori ce influenţează acest fenomen. Unul dintre factori este problema gropilor de gunoi, unde nu există în momentul de faţă măsurători ştiinţifice, recunoscute, care să stea în picioare şi într-o instanţă. Azi am avut o discuţie lungă cu colegii pe tema asta şi le-am cerut o analiză din datele pe care le avem acum la dispoziţie, multifactorială, ce poate să contribuie la aceste elemente. Am stabilit cu un institut de cercetare din Măgurele, care deja a efectuat un studiu ştiinţific pe o problemă similară la Măgurele, să începem o colaborare. Zilele următoare, săptămâna aceasta, vom semna un protocol de colaborare şi vom pune acele instalaţii de măsurare pe care le-au folosit ei în zona gropilor de gunoi din Bucureşti, astfel încât să putem să vedem dacă se respectă legea de eliberare în aer a unor gaze care sunt captate în gropile de gunoi”, a explicat ministrul la B1TV.

El a subliniat că dotarea instituţiilor de control, de verificare, nu este la cel mai înalt nivel şi că sunt câteva proiecte europene în derulare prin care Garda de Mediu să fie dotată cu instalaţii mobile, cu instalaţii de măsurare, cu autospeciale cu care se poate deplasa în diverse locuri pentru a face monitorizare.

„Aceste repetări, aceste valori au apărut într-un moment în care Garda de Mediu, folosind câteodată tehnologia de la Agenţia pentru Protecţia Mediului, mergea şi încerca să depisteze sursa poluării. Nu au reuşit de fiecare dată. Dar, prin radarele pe care le au cei de la staţia de cercetare de la Măgurele, prin monitorizare cu instalaţii mobile şi cu monitorizare cu puncte fixe la diverse înălţimi, cu siguranţă în zona acestor depozite vom avea nişte rezultate concludente şi vom putea acţiona. În acelaşi timp, trebuie să subliniem că sursa ilegală de arderi poate fi surprinsă doar în cazul în care primim informaţii şi mergem şi surprindem în momentul în care s-a dat foc la ceva”, a mai spus Barna.

Acesta a precizat că şi-a început mandatul discutând cu primarul general, cu primarii de sectoare, deoarece, în primele zile, nu prea vedea perspectiva, nici în ceea ce priveşte gropile de gunoi, unde nu există o strategie la nivelul Capitalei, nici în privinţa programului de reducere a poluării aerului prin sisteme inteligente de administrare a traficului, printr-o concepţie clară cu accesul limitat sau nelimitat al maşinilor în toate zone Bucureştiului, prin programe de creştere a suprafeţelor verzi.

„Bucureştiul în momentul de faţă nu are proiecte în derulare în vederea reducerii poluării şi tocmai de aceea e o provocare uriaşă pentru administraţia publică locală. Ministerul este instituţia care constată, controlează, măsoară, amendează. Noi vrem să fim un catalizator, să ajutăm autoritatea publică locală să aibă proiecte, să finanţăm dotarea sistemului de transport public cu maşini electrice, dotarea care să contribuie la reducerea poluării pe încălzire centrală, dar pentru asta trebuie să avem autorităţi publice locale care să vrea să facă. Am o speranţă că lucrurile se vor schimba, pentru că la cele două întâlniri, acum întâlnirile sunt regulate, vin din două în două săptămâni cei şase primari şi primarul general, vine toată lumea şi se implică atât cele şase primării, cât şi Primăria Bucureşti, şi sper să fie un nou început, o gândire de ansamblu, o gândire pe proiecte concrete, unele finanţate de Ministerul Mediului, unele finanţate de Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, care vine în sprijinul autorităţilor publice locale, dar trebuie să existe voinţă şi o concepţie de ansamblu şi de perspectivă pentru Bucureşti”, a punctat Tanczos Barna.

Te-ar mai putea interesa și
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul de muncă vor face obiectul unor exigenţe stricte în ceea ce priveşte......
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Chiar dacă va mai dura o perioadă până când inflaţia în zona euro va reveni, sustenabil, la ţinta de 2%, politica ...
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie „
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie „
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi la la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. ...
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank desfășoară o campanie aniversară în perioada 25 – 27 noiembrie 2024, în care comisioanele de administrare ...