DNA cere condamnarea Elenei Udrea la 12 ani închisoare în dosarul finanţării campaniei electorale din 2009

Un procuror DNA a cerut, marţi, la Curtea de Apel Bucureşti, condamnarea Elenei Udrea la 12 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la luare de mită (două fapte) şi spălare a banilor (cinci fapte) în dosarul finanţării campaniei electorale de la alegerile prezidenţiale din 2009.
Economica.net - mar, 26 ian. 2021, 14:39
DNA cere condamnarea Elenei Udrea la 12 ani închisoare în dosarul finanţării campaniei electorale din 2009

De asemenea, procurorul a cerut 15 ani închisoare pentru Ioana Băsescu, fiica lui Traian Băsescu, acuzată de instigare la delapidare şi instigare la spălarea banilor.

Marţi, la ultimul termen de judecată, reprezentantul DNA a solicitat ca Elena Udrea şi Ioana Băsescu să fie condamnate la pedepse maxime pentru faptele comise, susţinând că infracţiunile de care sunt acuzate sunt grave.

În sala de judecată, procurorul a arătat că dozarea pedepselor trebuie să fie corespunzătoare modului în care Elena Udrea a înţeles să se folosească de funcţia de ministru al Turismului şi Dezvoltării, solicitând ca pedeapsa ce-i va fi aplicată să fie orientată spre maximul special prevăzut de lege.

„Toate faptele sunt în stare de concurs real. Vă rugăm să aplicaţi şi un spor de pedeapsă, în virtutea gravităţii faptelor comise prin prisma funcţiei deţinute şi a dispreţului total faţă de lege”, a spus procurorul cu referire la Elena Udrea.

O pedeapsă maximă pentru faptele comise a cerut procurorul şi pentru Ioana Băsescu, susţinând că în acest caz este nevoie de o pedeapsă exemplară, având în vedere că aceasta a comis fapta când tatăl ei, Traian Băsescu, era preşedintele României.

Procurorul a mai cerut ca şi ceilalţi inculpaţi din acest dosar să fie condamnaţi la închisoare cu executare, inclusiv în ceea ce îl priveşte pe jurnalistul Dan Andronic.

Elena Udrea, la data faptelor ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, implicată direct în campania lui Traian Băsescu, candidat la alegerile prezidenţiale din 2009, a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la luare de mită (două fapte) şi spălare a banilor (cinci fapte).

În acelaşi dosar, Ioana Băsescu, notar public, fiica fostului preşedinte Traian Băsescu, este acuzată de instigare la delapidare şi instigare la spălarea banilor, iar Dan Andronic – de mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului.

În dosar mai sunt judecaţi Gheorghe Nastasia, fost secretar general al Ministerului Dezvoltării, Victor Tarhon, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Tulcea, Ioan Silviu Wagner, la data faptei director general al companiei Oil Terminal.

Procurorii susţin că, în cursul anului 2009, în contextul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale, au fost colectate sume de bani provenite din infracţiuni de corupţie, delapidare şi evaziune fiscală, care au fost folosite, ulterior, pentru plata unor servicii prestate în campanie.

„Legătura dintre persoanele care obţineau banii pe cale nelegală şi prestatorii de servicii legate de campanie era realizată de inculpata Udrea Elena Gabriela. Aceasta conducea un staff de campanie informal al unuia dintre candidaţi şi, din această poziţie, coordona atât achiziţiile de servicii de campanie, cât şi persoanele care au acţionat ca intermediari pentru plăţile realizate, astfel încât sumele de bani să ajungă la societăţile prestatoare. Remiterea foloaselor infracţionale s-a disimulat prin contracte fictive încheiate cu firme care prestau în realitate servicii în cadrul campaniei electorale, respectiv publicitate stradală, tipărire de afişe, reclame publicate în mass-media, realizarea unor pagini de internet, monitorizarea presei, organizarea de spectacole şi prestarea de servicii de consultanţă”, arată DNA.

Udrea a primit o condamnare de 6 ani închisoare în dosarul „Gala Bute”, însă pedeapsa a fost anulată, după ce Curtea Constituţională a stabilit nelegalitatea completurilor de la Instanţa supremă.

Te-ar mai putea interesa și
Trump a tăiat 7,3% din prețul mondial al aurului. Cât câștigi dacă investești în aur? Prin ETF cam 32% în ultimul an, în lingouri între 25% – 29%
Trump a tăiat 7,3% din prețul mondial al aurului. Cât câștigi dacă investești în aur? Prin ETF cam 32% în ultimul ...
Dacă războiul din Ucraina a crescut cu 10% prețul aurului în doi ani, victoria lui Donald Trump la președinția SUA a tăiat 7,3% in zece zile. Cu toate acestea, cei care investesc în aur și......
Finanțarea deficitului bugetar ne crește dobânda la credite. Lichiditatea din piața bancară a scăzut și ROBOR și-a reluat creșterea
Finanțarea deficitului bugetar ne crește dobânda la credite. Lichiditatea din piața bancară a scăzut și ROBOR și-a ...
În ultimele 10 zile, ROBOR la 3 luni și cel la 6 luni a crescut cu 20 de puncte de bază, semn că bancile au împrumutat ...
Surpriză de proporții la alegerile prezidențiale, turul 1: După numărarea a peste 60% din voturile din țară, Călin Georgescu este pe pimul loc
Surpriză de proporții la alegerile prezidențiale, turul 1: După numărarea a peste 60% din voturile din țară, Călin ...
Candidatul independent Călin Georgescu este pe pe primul loc în preferințele alegătorilor in țară după numărarea ...
Referendumul din București a trecut în favoarea lui Nicușor Dan. Primarul solicită Parlamentului să țină cont de voința bucureștenilor
Referendumul din București a trecut în favoarea lui Nicușor Dan. Primarul solicită Parlamentului să țină cont de voința ...
Votul de la referendumul local trebuie confirmat de Parlament, iar partidele politice nu pot să ignore voinţa a 500.000 ...