Procesul de lansare a noului produs a decurs fără probleme, în primele ore după lansare fiind deja încheiate primele tranzacții pentru următoarea zi de livrare, 01 februarie 2021.
Oferirea posibilității de tranzacționare a produsului local de 15 minute în zona de ofertare România este de așteptat să sporească posibilitățile de gestionare a dezechilibrelor de către participanții la piață, mai aproape de timp real, arată OPCOM.
Participanții la piață, Transelectrica și Părțile responsabile cu echilibrarea au sprijinit acest proces, de tranzacționare și notificare a tranzacțiilor stabilite pe produsul local de 15 minute, suplimentar produsului transfrontalier de 60 de minute operațional începând cu data de 19 noiembrie 2019, moment care a deschis noi orizonturi pentru Piața intrazilnică prin creșterea potențialului de dezvoltare a lichidității, în beneficiul pieței din România în ansamblul său.
“În urma acestei realizări, data finală urmând să fie anunțată în zilele următoare, OPCOM va lansa produsul transfrontalier de 15 minute în tranzacționare continuă intrazilnică pe granița România-Ungaria, ca parte a unui proces de expansiune transfrontalieră a produsului de 15 minute în cadrul proiectului Cuplării unice a piețelor intrazilnice (SIDC), proces care implică, împreună cu Transelectrica și OPCOM, Operatorul de transport și sistem, MAVIR, și Operatorul pieței de energie electrică desemnat, HUPX, din Ungaria.
Acest produs transfrontalier de 15 minute va deveni operațional în completarea produsului transfrontalier orar aflat în prezent în tranzacționare, constituind un alt pas important în direcția extinderii pieței unice europene intrazilnice”, mai arată OPCOM.
Decontarea normală a tranzacțiilor cu energie electrică se făcea la 60 de minute, până acum
OPCOM este Operatorul Pietei de Energie Electrica si Gaze Naturale. Portofoliul de tranzactionare oferit de OPCOM cuprinde produse de energie electrica si gaze naturale, precum si certificate verzi. Suplimentar fata de acest rol, OPCOM este responsabil de decontarea tranzactiilor incheiate pe pietele de energie electrica pe termen scurt, pe piata de echilibrare, precum si a dezechilibrelor partilor responsabile cu echilibrarea.