55,2% dintre români intenţionează să se vaccineze împotriva COVID-19 în cursul acestui an – sondaj

Mai mult de jumătate dintre români (55,2%) declară că intenţionează să se vaccineze împotriva COVID-19 în cursul acestui an, 54,8% consideră că imunizarea în masă a populaţiei va opri epidemia de coronavirus, iar 83% susţin că vaccinarea trebuie să fie o alegere personală, relevă un sondaj realizat de INSCOP Research şi Verifield, în parteneriat cu Centrul de Cercetare în Comunicare şi Inovare Sociala (CoRe) din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării de la Universitatea Babeş-Bolyai, scrie Agerpres.
Economica.net - lun, 08 feb. 2021, 09:41
55,2% dintre români intenţionează să se vaccineze împotriva COVID-19 în cursul acestui an - sondaj

Cercetarea a fost realizată la comandă, în cadrul unui proiect independent de cercetare iniţiat şi coordonat de think-tankul STRATEGIC Thinking Group – Asociaţia Grupul de Gândire Strategică.

Potrivit sondajului, 55,2% români spun că se vor vaccina împotriva COVID-19 în acest an, 39,4% afirmă că nu intenţionează să facă acest lucru, iar 5,4% nu ştiu sau nu au răspuns.

Dintre cei care intenţionează să se vaccineze, 42% au vârste între 18 şi 29 de ani, comparativ cu 72% dintre persoanele de peste 60 de ani.

Dintre cei care nu intenţionează să se vaccineze, 49% declară că decizia lor în acest sens este una definitivă, în timp ce 49% spun că şi-ar putea schimba opinia în viitor. 2% nu ştiu sau nu au răspuns.

Principalele motive invocate de cei care nu intenţionează să se vaccineze sunt teama de posibile reacţii adverse – 30,9%, neîncrederea în eficienţa serului – 26,8%, informaţii insuficiente despre imunizarea anti-COVID-19 – 14,7%. De asemenea, 12,7% menţionează că refuză să se vaccineze pentru că nu cred că virusul SARS-CoV-2 există, iar 5,8% sunt împotriva vaccinurilor, în general. 8,2% invocă alt motiv şi 0,9% nu au răspuns.

Cercetarea mai arată că 68,3% dintre români sunt de părere că epidemia de coronavirus este reală şi periculoasă pentru sănătate, 17,2% că este reală, dar nepericuloasă pentru sănătate, 10,4% susţin că este o minciună, iar 4% nu ştiu sau nu au răspuns.

Totodată, 76,6% dintre respondenţi consideră că vaccinarea este cea mai eficientă modalitate de a apărare faţă de unele boli, în timp ce 21,4% nu sunt de acord cu acest lucru, iar 1,9% nu ştiu sau nu au răspuns.

Au încredere în informaţiile oficiale pe care le primesc despre vaccinuri 62,4% dintre cei chestionaţi, 33,9% nu au încredere, iar 3,7% nu au răspuns.

Aproape trei sferturi (70,4%) dintre cei intervievaţi cred că beneficiile vaccinării sunt mai mari decât riscurile, 21,4% îşi exprimă dezacordul, iar 8,1% nu ştiu sau nu au răspuns.

Conform sondajului, 65,8% dintre cei chestionaţi declară că nu s-au vaccinat niciodată în ultimii cinci ani împotriva vreunei boli, 12,7% afirmă că s-au vaccinat o singură dată în ultimii cinci ani, 7,8% de două-trei ori, 12,7% în fiecare an din ultimii cinci, iar 0,5% mai des. 0,6% nu ştiu sau nu au răspuns la această întrebare.

În opinia a 54,8% dintre români, vaccinarea în masă a populaţiei împotriva COVID-19 va opri epidemia de coronavirus, 33,7% consideră contrariul, iar 11,5% nu ştiu sau nu au răspuns.

De asemenea, 83% dintre români susţin că vaccinarea împotriva COVID-19 trebuie să fie o alegere personală a fiecărui cetăţean, 16,4% dintre participanţii la sondaj sunt de părere că ar trebui să fie obligatorie, iar 0,6% nu ştiu sau nu au răspuns.

Întrebaţi care ar fi principalul lucru care ar putea contribui la creşterea încrederii în vaccinurile anti-COVID-19, 23,5% dintre respondenţi menţionează un număr foarte mic de cazuri în care administrarea a avut efecte adverse, 22,4% o rată mare de vaccinare în rândul personalului medical, 13,1% o rată mare de vaccinare în alte ţări, 10,3% vaccinarea liderilor statelor lumii – preşedinţi, prim-miniştri, miniştri. 22,5% declară că nimic nu le-ar creşte încrederea în vaccinurile anti-COVID-19, iar 8,1% nu ştiu sau nu au răspuns.

Majoritatea românilor (54,2%) au încredere multă şi foarte multă în procesul de avizare şi aprobare a vaccinurilor anti-COVID-19 derulate de instituţii medico-sanitare din diverse ţări din Uniunea Europeană, 50,4% au încredere multă şi foarte multă în procesul derulat de instituţii de profil din SUA, iar 45% în procesul din România.

În procesul de avizare şi aprobare a vaccinurilor anti-COVID-19 derulat de instituţii medico-sanitare din China au încredere multă şi foarte multă 26,3% dintre cei intervievaţi, iar în procesul derulat de instituţii de profil din Rusia – 25,9% dintre respondenţi.

Sondajul a fost realizat în perioada 13 ianuarie – 3 februarie, prin metoda interviurilor telefonice, volumul eşantionului a fost de 1.200 de persoane, cu o eroare 2,8%, la un grad de încredere de 95%.

Te-ar mai putea interesa și
Ciolacu și-a dat demisia din fruntea PSD şi a anunțat că social-democraţii nu vor depune nicio contestaţie după rezultatele alegerilor prezidenţiale
Ciolacu și-a dat demisia din fruntea PSD şi a anunțat că social-democraţii nu vor depune nicio contestaţie după rezultatele ...
Preşedintele PSD Marcel Ciolacu a anunţat că a demisionat de la conducerea partidului....
Călin Georgescu: Nu vom mai lăsa hipermarketul, micromarketul şi alţi răspânditori de otrăvuri (junk-food şi fast-food) să ne hrănească familiile
Călin Georgescu: Nu vom mai lăsa hipermarketul, micromarketul şi alţi răspânditori de otrăvuri (junk-food şi fast-food) ...
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut cele mai multe voturi la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale ...
Care a fost motivul „divorțului” dintre Austria şi Gazprom, o relaţie veche de peste 50 de ani – Reuters
Care a fost motivul „divorțului” dintre Austria şi Gazprom, o relaţie veche de peste 50 de ani – Reuters
Factorul declanşator care a pus capăt unei relaţii de peste 50 de ani între grupul rus Gazprom şi cel austriac OMV la ...
China vrea să fie un „asociat, nu un rival” al Uniuniii Europene şi cere independenţă Bruxelles-ului
China vrea să fie un „asociat, nu un rival” al Uniuniii Europene şi cere independenţă Bruxelles-ului
Ministrul chinez de externe, Wang Yi, a declarat luni, la Beijing, că Uniunea Europeană şi China "sunt parteneri, nu adversari" ...