Daimler a început bine anul 2021, cu creșteri ale vânzărilor atât pe divizia de lux, cât și pe divizia de camioane

Grupul german Daimler a avut un start solid în 2021, în urma creşterii cu 10,5% a vânzărilor Mercedes-Benz în ianuarie, comparativ cu luna precedentă, transmit Reuters şi DPA, citate de Agerpres.
Economica.net - lun, 08 feb. 2021, 17:04
Daimler a început bine anul 2021, cu creșteri ale vânzărilor atât pe divizia de lux, cât și pe divizia de camioane

Divizia de automobile de lux Mercedes-Benz a livrat luna trecută 178.679 de unităţi către dealeri, arată datele publicate luni de grupul german. Pe segmentul de camionete livrările au urcat cu 7% în ianuarie, la 23.014 unităţi, în timp ce subsidiara Smart a vândut 2.733 de maşini, un avans de 29,6%.

Ca efect al pandemiei de coronavirus (COVID-19), vânzările de automobile Mercedes-Benz au scăzut cu 7,5% anul trecut, la 2,16 milioane de unităţi.

Săptămâna trecută, Daimler AG, cel mai mare producător mondial de automobile de lux şi vehicule comerciale, a anunţat că urmează să îşi schimbe denumirea în Mercedes-Benz şi să listeze separat divizia de camioane până la finele anului.

„Ca rezultat al acestei separări, o participaţie majoritară la Daimler Truck va fi distribuită acţionarilor Daimler AG”, a informat grupul german într-un comunicat.

Compania a adăugat că Daimler Truck va avea o echipă managerială complet independentă şi propria sa guvernare corporatistă.

Această separare este cea mai importantă restructurare decisă de Ola Kallenius de la numirea sa în funcţia de director general al grupului german Daimler AG în urmă cu aproape doi ani. În plus, separarea de divizia de camioane îi va mulţimi şi pe investitori, care cer de mult timp conducerii Daimler să analizeze o listare a diviziei de camioane, care este unul dintre cei mai mari producători mondiali de vehicule comerciale.

Daimler deţine divizia de lux Mercedes-Benz şi brandul Smart.

În România, Daimler are două unităţi de producţie, la Cugir şi Sebeş.

Te-ar mai putea interesa și
149.000 de contribuabili s-au înscris pentru a beneficia de aministia fiscală
149.000 de contribuabili s-au înscris pentru a beneficia de aministia fiscală
Peste 149.000 de contribuabili au notificat intenţia de a beneficia de amnistia fiscală până la data de 19 noiembrie, majoritatea persoane fizice, potrivit unui comunicat al Guvernului....
Producătorul european de baterii pentru mașini electrice Northvolt a solicitat intrarea în faliment
Producătorul european de baterii pentru mașini electrice Northvolt a solicitat intrarea în faliment
Northvolt, producătorul suedez de celule de baterii pentru vehicule electrice, a anunțat că și-a înaintat cererea de ...
Mercedes-Benz plănuiește să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an
Mercedes-Benz plănuiește să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an
Mercedes-Benz intenţionează în următorii ani să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an, a anunţat joi ...
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Rusia a întrerupt sâmbătă livrările de gaze către Austria în urma unui litigiu între compania energetică austriacă ...