Siemens estimează că ar putea să obțină cel mult 600 de milioane de euro în urma vânzării diviziei sale de ITS

Conglomeratul industrial Siemens pregăteşte scoaterea la vânzare a diviziei care se ocupă de tehnologia şi echipamentele de semnalizare, în cadrul planului de eficientizare a operaţiunilor şi renunţarea la activele care nu sunt de bază, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, relatează Agerpres.
Economica.net - mar, 09 feb. 2021, 16:41
Siemens estimează că ar putea să obțină cel mult 600 de milioane de euro în urma vânzării diviziei sale de ITS

Compania germană ar urma să anunţe în vară vânzarea diviziei Intelligent Traffic Systems (ITS), valoarea sa fiind estimată la 500 – 600 milioane de euro, susţin sursele.

Siemens ar putea apela la o bancă de investiţii pentru a administra vânzarea, dar ar putea de asemenea să organizeze tranzacţia prin forţe proprii, adaugă sursele.

În noiembrie, Siemens anunţa că ar putea organiza ITS într-o companie separată, iar săptămâna trecută a informat că intenţionează să facă asta până în vară şi ia în considerare rebranduirea firmei.

ITS furnizează hardware şi software pentru a monitoriza şi dirija traficul, inclusiv tehnologie pentru semafoare, camere de luat vederi şi radare, sisteme de taxare rutieră şi de control a iluminării stradale.

ITS, care realizează vânzări anuale de 600 milioane de euro, face parte din Siemens Mobility.

Săptămâna trecută, Siemens a revizuit în creştere estimările pentru 2021, pe fondul redresării peste aşteptări la divizia auto şi la cea de construcţii de maşini, după declinul sever de anul trecut, provocat de impactul pandemiei de coronavirus (COVID-19).

Majorarea producţiei vine în urma îmbunătăţirii cererii în China şi Germania. În trimestrul patru din 2020, vânzările în China au crescut cu 21%, iar în Germania cu 8%, a precizat Siemens.

Compania se aşteaptă acum la un profit net anual între 5 şi 5,5 miliarde de euro, după ce anterior previziona doar o creştere moderată faţă de profitul de 4,2 miliarde de euro realizat în anul fiscal 2020. Veniturile ar urma să urce cu până la 9%, faţă de un avans de 3% – 5% prognozat anterior.

În trimestrul patru din 2020, profitul industrial ajustat a crescut cu 39%, la 2,13 miliarde de euro, în timp ce analiştii previzionau 1,67 miliarde de euro. Comenzile au înregistrat un avans de 11%, la 15,94 miliarde de euro, depăşind de asemenea estimările de 13,90 miliarde de euro. Veniturile au urcat la 14,07 miliarde de euro, în creştere faţă de cât estimau analiştii, 12,73 miliarde de euro.

Pentru analişti, rezultatele Siemens reprezintă un indicator important al situaţiei sectorului industrial, care se redresează în urma efectelor pandemiei din 2020.

„Am trecut cu bine prin pandemie şi am înregistrat în acelaşi timp performanţe excelente”, a afirmat adjunctul directorului general, Roland Busch.

„Echipa noastră a livrat o performanţă remarcabilă într-un mediu mai degrabă complex. Sunt recunoscător că pot preda o companie atât de solidă următoarei generaţii de conducere”, a apreciat directorul general Joe Kaeser, care va demisiona după reuniunea de miercuri a acţionarilor.

Kaeser a condus Siemens din august 2013 şi va fi înlocuit cu Roland Busch.

Compania Siemens, prezentă de 114 ani în România, operează aici patru fabrici şi şase centre de cercetare-dezvoltare şi hub-uri regionale, având peste 2.200 de angajaţi.

Te-ar mai putea interesa și
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă topul ţărilor cu cele mai multe voturi. Datele sunt cele comunicate......
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor AEP
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor ...
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi ...
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iranul va purta vineri discuţii asupra programului său nuclear cu Franţa, Germania şi Regatul Unit, trei ţări care ...