Top cele mai populare şi mai uşor de ghicit parole din 2020. Ce nu trebuie să folosiţi

Una dintre cele mai mari probleme atunci când vine vorba de confidenţialitatea propriilor date pe internet este reprezentată de parolele de acces pe site-uri, e-mailuri şi reţele sociale şi dificultatea de a le ţine minte pe toate atunci când foloseşti parole diferite în fiecare caz în parte. De aceea, mulţi utilizatori aleg să folosească cele mai simple parole, dar care nu oferă vreo siguranţă. Folosirea unei parole ușor de reținut nu pare a fi o mare problemă până când constaţi că o metodă populară de hacking folosește de fapt un bot care încearcă o serie de parole obișnuite până când o găseşte pe cea corectă. Aproape toate parolele slabe sunt sparte în mai putin de un minut, chiar şi în mai puţin de o secundă.
Lidia Neagu - vin, 12 feb. 2021, 13:30
Top cele mai populare şi mai uşor de ghicit parole din 2020. Ce nu trebuie să folosiţi

Siguranța cibernetică este un subiect pentru experții în tehnologie, desigur, dar fiecare persoană poate să-și facă partea într-un domeniu care nu este atât de greu de înțeles: parole sigure.

Dacă vă găsiți parola în această listă publicată de furnizorul de aplicații de securitate North Pass, ar fi mai înțelept să o modificaţi. Lista parolelor a fost compilată de Nort Pass în parteneriat cu o companie terță specializată în cercetarea încălcării datelor. Ei au evaluat o bază de date care conținea 275.699.516 parole, în total. 

Printre cele mai frecvente parole găsite în breşele de securitate în 2020 se numără „qwerty”, „parola” și omniprezenta „123456” (sau una dintre numeroasele sale variante). Aceste parole se află în topul listei cu cele mai comune parole de câțiva ani. 

Potrivit sursei citate, parola „123456” a fost folosită de peste 2,5 milioane de persoane, iar unui atacator cibernetic îi ia mai puţin de o secundă să o spargă.

Folosirea cuvântului „password” ca parolă este cu adevărat un fenomen internațional, așa cum arată graficul de mai jos. Topul de anul trecut are şi o noua intrare, respectiv cuvântul „senha”, care în portugheză înseamnă „parolă” şi a ajuns direct pe locul 6. Un alt cuvânt nou este „picture1”.

Top 10 este completat de: „qwerty”, „111111”, „123123”, „abc123”.

Pe de altă parte, faţă de 2019, câteva parole au ieşit din top 10, respectiv: „test1”, „zinch”, „asdf” sau „iloveyou”.

Problema parolelor nu trebuie neglijată. Experţii în securitate cibernetică atrag atenţia că orice parolă cu opt caractere poate fi spartă în câteva ore cu ajutor unor dispozitive la îndemâna oricui.

Sfaturile specialiştilor

Abțineți-vă de la caractere repetitive, cum ar fi „aaaa” sau „123abc” și, în niciun caz, nu alegeți parole bazate pe detalii personale care ar putea să nu fie complet confidențiale, cum ar fi numărul dvs. de telefon, data nașterii sau numele.

Nu refolosiți niciodată parolele în mai multe conturi. Creați o parolă unică pentru fiecare cont și faceți-le lungi – nu vă mulțumiți cu nimic mai scurt de 12 caractere, chiar mai mult dacă puteți. Utilizați un amestec de litere majuscule și minuscule, cifre și simboluri pentru a reduce semnificativ riscul de a vă sparge parolele. De asemenea, asigurați-vă că vă schimbați parolele cel puțin la fiecare 90 de zile. Pentru a crea o parolă complexă și robustă,puteţi utiliza un Generator de parole.

Memorarea unui număr de parole aleatoare și complexe și nevoia de a le introduce manual de fiecare dată nu este, desigur, simplu. Din fericire, îți poți ușura viața cu un manager de parole gratuit. În acest fel, puteți genera parole unice, puternice, le puteți stoca în siguranță într-un seif criptat și puteți utiliza funcția de completare automată pentru a vă conecta la conturile dvs. online.

Te-ar mai putea interesa și
Evenimentele iernii 2024
Evenimentele iernii 2024
Iarna anului 2024 aduce o mulțime de evenimente interesante în România și în alte locuri din Europa! Aici sunt câteva recomandări pentru festivaluri, târguri de Crăciun, concerte și......
Ciolacu și-a dat demisia din fruntea PSD şi a anunțat că social-democraţii nu vor depune nicio contestaţie după rezultatele alegerilor prezidenţiale
Ciolacu și-a dat demisia din fruntea PSD şi a anunțat că social-democraţii nu vor depune nicio contestaţie după rezultatele ...
Preşedintele PSD Marcel Ciolacu a anunţat că a demisionat de la conducerea partidului.
Călin Georgescu: Nu vom mai lăsa hipermarketul, micromarketul şi alţi răspânditori de otrăvuri (junk-food şi fast-food) să ne hrănească familiile
Călin Georgescu: Nu vom mai lăsa hipermarketul, micromarketul şi alţi răspânditori de otrăvuri (junk-food şi fast-food) ...
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut cele mai multe voturi la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale ...
Care a fost motivul „divorțului” dintre Austria şi Gazprom, o relaţie veche de peste 50 de ani – Reuters
Care a fost motivul „divorțului” dintre Austria şi Gazprom, o relaţie veche de peste 50 de ani – Reuters
Factorul declanşator care a pus capăt unei relaţii de peste 50 de ani între grupul rus Gazprom şi cel austriac OMV la ...