Campania de vaccinare a redus numărul spitalizărilor şi al deceselor în Marea Britanie – date preliminare

Campania de vaccinare împotriva COVID-19 în Marea Britanie, unde peste 15 milioane de persoane au primit deja prima doză, începe să reducă numărul spitalizărilor, al deceselor şi al răspândirii coronavirusului, potrivit ziarului The Times citat de EFE.
Economica.net - mar, 16 feb. 2021, 13:52
Campania de vaccinare a redus numărul spitalizărilor şi al deceselor în Marea Britanie - date preliminare

Comparând cazurile în rândul persoanelor în vârstă, care au primit vaccinul faţă de cei care nu au fost vaccinaţi, datele preliminare arată că planul de imunizare reduce numărul spitalizărilor şi al deceselor, precizează cotidianul britanic.

Un alt studiu realizat în rândul lucrătorilor sanitari vaccinaţi a arătat nivele scăzute de infectare, ceea ce demonstrează că vaccinul reduce numărul cazurilor.

Potrivit The Times, este însă vorba de date preliminare bazate în principal pe vaccinul produs de Pfizer.

Un alt vaccin administrat în Marea Britanie este cel dezvoltat de AstraZeneca.

Premierul britanic, Boris Johnson, a admis luni că există semnale interesante că vaccinurile funcţionează, dar a precizat că trebuie acţionat cu „precauţie” şi în mod „ireversibil” la momentul flexibilizării actualelor restricţii pentru a frâna răspândirea virusului.

Planul britanic de imunizare, care a început la 8 decembrie, a intrat luni într-o nouă etapă prin vaccinarea persoanelor de peste 65 de ani, după cele patru categorii cele mai vulnerabile au primit deja prima doză.

Autorităţile sanitare speră ca toate persoanele peste 50 de ani să primească prima doză de vaccin, până la sfârşitul lunii aprilie.

Numărul contagierilor zilnice a scăzut cu 29% în ultimele şapte zile în Marea Britanie, care luni a raportat 9.765 noi cazuri, o scădere faţă de cele 10.972 înregistrate duminică. Luni au fost raportate 230 de decese, faţă de 258 înregistrate duminică şi 333 săptămâna trecută.

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...