Cât costau pensiile speciale ale parlamentarilor, eliminate azi

Preşedintele Senatului, Anca Dragu, afirmă, miercuri, după eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor, că 54.2 milioane de lei este impactul bugetar pentru pensiile a 768 de foşti parlamentari. ”România nu poate – şi nici nu trebuie – să mai cheltuie sume uriaşe pentru aceste privilegii”, a afirmat Dragu, precizând că este o revenire la normalitate, scrie agenția News.ro.
Economica.net - mie, 17 feb. 2021, 17:06
Cât costau pensiile speciale ale parlamentarilor, eliminate azi
”Am avut onoarea să prezidez, astăzi, şedinţa Plenului reunit într-un moment important pentru coaliţia de guvernare, eliminarea pensiilor speciale. Este o măsură asumată în programul de guvernare reuşită la mai puţin de două luni de la preluarea mandatului. 54.2 milioane de lei este impactul bugetar pentru pensiile a 768 de foşti parlamentari. Niciun parlamentar nu va mai beneficia de aceste pensii speciale”, a scris, miercuri pe Facebook, Anca Dragu. 
 
Aceasta a precizat că, în 2021, care se anunţă extrem de complicat, atât în contextul pandemiei, cât şi al crizei economice, ”România nu poate – şi nici nu trebuie – să mai cheltuie sume uriaşe pentru aceste privilegii”. 
 
”Este o revenire la normalitatea aplicării generale a principiului contributivităţii în calcularea pensiilor, normalitate care a fost modificată în 2015 de parlamentarii PSD”, a mai scris Dragu. 
 
„Astăzi, Parlamentul a votat pentru eliminarea unei prime categorii de pensii speciale, ceea ce este fără îndoială un pas important. Este un gest politic care mă îndeamnă să cred că vom reuşi, în perioada următoare, să avem o lege care să aducă un echilibru între contributivitate şi criteriul favorizant în cazul pensiilor speciale”, a scris și ministrul muncii, Raluca Turcan.

Ea a menţionat că identificarea unei soluţii legislative pentru pensiile speciale este unul dintre pilonii reformei sistemului de pensii publice pe care şi-a propus să o ducă la capăt în următoarea perioadă.

„Este un gest de respect faţă de milioanele de pensionari din ţară, acela de a crea un sistem de pensii echitabil şi corect, care să nu mai permită ca unii pensionari din România (mulţi fără a îndeplini nici criteriul vârstei, nici pe cel al stagiului de cotizare) să aibă o pensie medie de peste 9 000 lei, în timp ce pentru 5 milioane de pensionari pensia medie este de 1 500 lei”, a menţionat Raluca Turcan.

 
Camera Deputaţilor şi Senatul reunite în plenul comun de miercuri au votat eliminarea pensiilor speciale pentru parlamentari. 
Te-ar mai putea interesa și
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Rusia a întrerupt sâmbătă livrările de gaze către Austria în urma unui litigiu între compania energetică austriacă OMV, deţinută parţial de stat, şi gigantul energetic rus Gazprom cu......
RAR, nevoit să oprească activitatea din întreaga țară din cauza unei probleme a sistemului informatic
RAR, nevoit să oprească activitatea din întreaga țară din cauza unei probleme a sistemului informatic
Registrul Auto Român (RAR) a oprit ieri activitatea la toate sediile sale din țară din cauza unui „incident tehnic”. ...
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii germani
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii ...
Cancelarul german Olaf Scholz urma să candideze pentru un al doilea mandat la viitoarele alegeri anticipate, după ce popularul ...
Analiza SWOT a industriei din România. Punctele tari și amenințările sectorului care asigură 20% din PIB
Analiza SWOT a industriei din România. Punctele tari și amenințările sectorului care asigură 20% din PIB
Un proiect de hotărâre de guvern privind aprobarea unei strategii naționale privind dezvoltarea industriei până în ...