Câţi bani are premierul Ungureanu de dat băncilor. Şi cât are în conturi

Ungureanu are în conturi echivalentul a 29.000 de euro. Are însă de rambursat credite cu o valoare de 97.000 de euro.
Mihai Nicuţ - Dum, 11 mart. 2012, 08:08
Câţi bani are premierul Ungureanu de dat băncilor. Şi cât are în conturi

Premierul Mihai Răzvan Ungureanu are cinci conturi în bănci din România, potrivit declaraţiei de avere, postată recent pe site-ul Guvernului. Premierul are două conturi în euro deschise în 2003 la Bank Austria Creditanstalt (acum, Unicredit), unul fiind cont curent şi celălalt cont de economii. Valoarea lor de acum: 14.756 euro şi, respectiv, 2.491 euro.

Premierul mai deţine patru conturi, în lei: unul la Raiffeisen ( cont curent deschis în 2003, 9.464 lei), două la BCR, deschise în 2010, unul fiind cont curent (7,45 lei) şi celălalt depozit (39.486 lei) şi unul la BRD, deschis în 2003, în care sunt acum 37 de lei.Premierul nu deţine acţiuni şi nici nu are plasamente în alte titluri de valoare.

Mihai Răzvan Ungureanu are însă credite, două la număr, unul în euro şi unul în lei. Primul, contractat de la Unicredit în 2006, are o valoare, la zi, de 84.500 de euro şi este cel mai probabil unul ipotecar, dat fiind că are scadenţa în 2031. Al doilea credit este în lei, contractat tot de la Unicredit în anul 2006, din care Ungureanu mai are de plătit 54.482 de lei. Împrumutul este scadent în anul 2021.

 

Te-ar mai putea interesa și
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro pe pieţele internaţionale
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro pe pieţele internaţionale
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare 300 de milioane de euro printr-o nouă emisiune de Titluri Eligibile Senior Nepreferenţiale, destinate încadrării ca......
Sebastian Burduja, ministrul Energiei: Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente
Sebastian Burduja, ministrul Energiei: Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente
Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente, în ritm accelerat, iar activităţile de foraj pentru ...
Aquatique este desemnată, din nou, Cea mai bună apă minerală plată pentru copii și Cea mai bună apă minerală plată pentru sugari
Aquatique este desemnată, din nou, Cea mai bună apă minerală plată pentru copii și Cea mai bună apă minerală plată ...
Forbes Kids și D&D Research au realizat un studiu amplu privind opinia mamelor despre cele mai de încredere produse pentru ...
ALUMIL: Angajament pentru un viitor sustenabil, dedicat oamenilor și naturii
ALUMIL: Angajament pentru un viitor sustenabil, dedicat oamenilor și naturii
Transparența și comunicarea activă cu toți partenerii sunt esențiale în strategia de dezvoltare durabilă a ALUMIL, ...