SUA: Un Boeing 777 aterizează la Denver după explozia unui motor, resturi într-o zonă rezidenţială

Un Boeing 777 United Airlines a aterizat în siguranţă sâmbătă pe Aeroportul Internaţional Denver, statul Colorado (vestul regiunii centrale a Statelor Unite), după ce motorul său drept a explodat, a anunţat Administraţia Federală pentru Aviaţie (FAA), în timp ce imagini dramatice arătau resturi ale avionului căzute într-o zonă rezidenţială, relatează duminică Reuters, scrie Agerpres. 
Economica.net - Dum, 21 feb. 2021, 08:03
SUA: Un Boeing 777 aterizează la Denver după explozia unui motor, resturi într-o zonă rezidenţială

Avionul cu 231 de pasageri la bord şi 10 membri ai echipajului se îndrepta spre Honolulu (Hawaii) când a trebuit să se întoarcă şi să efectueze o aterizare de urgenţă după probleme apărute la motorul din dreapta, a declarat compania aeriană, scrie Agerpres. 

Nu s-au înregistrat răniţi, nici în avion şi nici la sol.

Imagini postate de poliţişti din Broomfield, Colorado, arată mari resturi de avion pe pământ, inclusiv capota unui motor în faţa unei case.

O înregistrare făcută din ceea ce părea a fi interiorul avionului companiei United arăta un motor în flăcări.

Un alt videoclip pe reţelele sociale arată un nor de fum negru lăsat de un avion.

„Ceva a explodat”, se aude spunând un bărbat în videoclip.

FAA şi Consiliul Naţional pentru Siguranţa Transporturilor (NTSB) au declarat că vor investiga. NTSB a spus că a deschis o anchetă.

„Dacă găsiţi resturi, vă rugăm să nu le atingeţi sau să le mutaţi. @NTSB doreşte ca toate resturile să rămână la locul lor pentru investigaţie”, a scris departamentul de poliţie Broomfield pe Twitter.

United a anunţat că majoritatea pasagerilor zborului 328 au decolat cu o nouă cursă spre Honululu sâmbătă noapte.

Defecţiunile motorului sunt rare, dar potenţial periculoase când piese rotative străpung carcasa exterioară – eveniment cunoscut ca avarie necontenită a motorului.

Te-ar mai putea interesa și
CNA cere Comisiei Europene începerea unei investigații asupra TikTok după alegerile prezidențiale din România
CNA cere Comisiei Europene începerea unei investigații asupra TikTok după alegerile prezidențiale din România
Consiliul Naţional al Audiovizualului sesizează Comisia Europeană în ce priveşte platforma TikTok, în condiţiile în care reţeaua, deşi şi-a asumat că nu face publicitate politică, a......
Carrefour a prezentat scuze publice Braziliei, după ce săptămâna trecută anunțase că nu va vinde carne produsă în America de Sud în magazinele sale din Franța
Carrefour a prezentat scuze publice Braziliei, după ce săptămâna trecută anunțase că nu va vinde carne produsă în ...
Retailerul francez Carrefour a prezentat în mod public scuze Braziliei pentru a depăşi criza în care sunt implicate autorităţile ...
Comisia Europeană consideră că datoria României este plasată pe o traiectorie descendentă sustenabilă, conform planului pe termen mediu
Comisia Europeană consideră că datoria României este plasată pe o traiectorie descendentă sustenabilă, conform planului ...
Comisia Europeană a prezentat marţi primul pachet de toamnă al semestrului european de la intrarea în vigoare, în aprilie ...
Războaiele tind să îngrijoreze investitorii, dar piețele își revin în timp
Războaiele tind să îngrijoreze investitorii, dar piețele își revin în timp
Pe parcursul istoriei recente am asistat la o mulțime de tensiuni geopolitice. Unele s-au concretizat în conflicte limitate, ...