Sistemul Medical MedLife continuă demersul de cercetare referitor la dezvoltarea răspunsului imun al organismului în urma vaccinării împotriva COVID-19 și anunță noi rezultate ca urmare a extinderii eșantionului la 741 de persoane. Probele analizate de specialiștii diviziei de cercetare a Grupului MedLife provin în proporție de 82% de la femei cu vârste cuprinse între 21 și 82 de ani și de 18% de la bărbați cu vârste între 20 și 79 de ani. Pentru a observa în dinamică evoluția titrului de anticorpi, probele au fost analizate în intervalul 18-20 zile de la administrarea primei doze de vaccin și respectiv, la 8-12 zile de la administrarea rapelului.
Pentru determinarea titrului de anticorpi împotriva COVID-19 au fost efectuate teste serologice IgG anti-Nucleocapsida (test calitativ pe sistem Alinity-Abbott) și IgG anti-Spike (test cantitativ pe sistem Liaison Diasorin cu echivalare aproximativă în titru de neutralizare), probele fiind recoltate atât după prima doză de vaccin, cât și după administrarea rapelului.
Din eșantionul analizat s-au evidențiat două categorii: 85% sunt persoane fără istoric de infecție COVID-19 în trecut, în timp ce 15% au trecut anterior prin boală, având confirmarea infecției prin test RT-PCR efectuat anterior. Specialiștii anunță că doar 2 persoane din eșantionul studiat nu au dezvoltat anticorpi în urma vaccinării. În ceea ce privește infectarea cu SARS-CoV-2, studiul arată că patru persoane dintre cei care nu au trecut anterior prin boală s-au pozitivat după administrarea primei doze de vaccin, în timp ce nicio persoană din lotul analizat nu a fost testată pozitiv la 10-12 zile de la administrarea rapelului.
Răspunsul imun după prima doză de vaccin este scăzut la persoanele care nu au trecut anterior prin boală.
Pe de o parte, analiza probelor prelevate de la persoanele care nu au fost infectate cu virusul SARS-CoV-2 în trecut arată faptul că răspunsul imun rămâne scăzut înaintea rapelului, având în vedere că 48% dintre cei care au primit prima doză nu au dezvoltat anticorpi anti-Spike IgG într-o concentrație mai mare de >=80AU/ML în intervalul 18-20 de zile de la administrarea vaccinului. Totodată, specialiștii au identificat și o persoană care nu a dezvoltat deloc anticorpi în acest interval. În schimb, s-a observat că procentul persoanelor care au dezvoltat anticorpi anti-Spike IgG într-o concentrație >=80AU/ml, deși nu au trecut anterior prin boală, crește considerabil, la 99,5%, la 8-12 zile de la administrarea celei de-a doua doze. Totuși, există o persoană care nu dezvoltat anticorpi nici în acest interval de la rapel.
„Cele trei vaccinuri care se administrează în acest moment în România nu sunt identice ca structură de determinant antigenic, dar toate trei vor sensibiliza celulele imune și vor genera anticorpi anti-S (Spike). La prima doză de vaccin, la un organism care nu a mai fost în contact cu virusul SARS-CoV-2, este de așteptat ca răspunsul imun să nu fie foarte intens și prelungit. În schimb, a doua doză vine să “întărească” memoria celulelor producătoare de anticorpi, astfel încât răspunsul imun să fie de durată și suficient de puternic pentru a neutraliza o viitoare infecție virală„ a explicat Bogdan Dabu, medic primar medicină de laborator în cadrul MedLife.
Persoanele care au fost infectate anterior cu SARS-CoV-2 dezvoltă un titru de anticorpi anti-S semnificativ mai mare după prima doză de vaccinare.
Pe de altă parte, în cazul persoanelor confirmate anterior cu infecție COVID-19, specialiștii MedLife atrag atenția că titrul de anticorpi neutralizanți este semnificativ, încă din primele zile după administrarea primei doze de vaccin. Acest lucru întărește ipoteza lansată de alte grupuri de cercetători din Europa și SUA, conform căreia o singură doză de vaccin ar putea fi eficientă pentru persoanele care au trecut prin boală. De altfel, pe eșantionul studiat de specialiștii MedLife toate persoanele care au trecut anterior prin infecție aveau dezvoltat un titru ridicat de anticorpi neutralizanți în intervalul 18-20 zile de la prima doză.
„În urma infecției cu SARS-CoV-2 pot fi detectați atât anticorpi anti-N, cât și anticorpi-S, aceștia fiind un marker specific al “întâlnirii” dintre virus și organismul gazdă. Însă, ce ne atrage atenția este titrul de anticorpi anti-S dezvoltat în urma vaccinării de persoanele care au trecut prin boală comparativ cu cele care nu au intrat în contact cu virusul până la momentul vaccinării. Astfel, observăm că cei din prima categorie pot dezvolta după administrarea primei doze un titru de anticorpi semnificativ mai mare decât al celor care nu au trecut prin boală”, a adăugat Dr. Dabu.
MedLife anunță că demersul de cercetare continuă, obiectivul fiind monitorizarea pe trei – şase luni a evoluția în dinamică a titrului de anticorpi dobândiți post-vaccinare și identificarea precoce a momentului în care titrul de anticorpi neutralizanți începe să scadă. Totodată, compania are în desfășurare un amplu studiu de secvenţiere a genomului SARS-CoV-2, urmărind traseul și mutațiile pe care virusul le poate suferi.
Sistemul Medical MedLife a demarat primul studiu de cercetare în luna aprilie 2020, fiind primul si cel mai amplu studiu din Europa Centrală și de Est privind gradul de imunizare naturală a populației pentru COVID-19. De la începutul pandemiei și până în prezent, MedLife a derulat 7 studii, oferind autorităților informații importate cu privire la imunizarea naturală a populației, la nivel național și în focare specifice, evoluția în dinamică a anticorpilor împotriva COVID-19, originea virusului SARS-CoV-2 care circulă pe teritoriul României, precum și modalitatea de transmiterea sau prezența altor tulpini.
Investițiile grupului MedLife în demersurile de cercetare se ridică la jumătate de milion de euro. Programul de cercetare este derulat exclusiv din fonduri proprii ale companiei.