Moody’s şi-a redus estimările privind evoluţia economiei europene în 2021

Agenţia de evaluare financiară Moody's şi-a îmbunătăţit, miercuri, estimările privind creşterea economică înregistrată în acest an de SUA şi pieţele emergente, dar în paralel şi-a revizuit, în jos, prognozele referitoare la economia zonei euro, din cauza carantinelor stricte introduse în regiune în contextul pandemiei de COVID-19, transmite Reuters citat de Agerpres.
Economica.net - mie, 24 feb. 2021, 12:57
Moody's şi-a redus estimările privind evoluţia economiei europene în 2021

În cazul SUA, Moody’s şi-a îmbunătăţit prognozele de creştere pentru acest an până la 4,7%, de la 4,2% cât estima în noiembrie. De asemenea, pentru pieţele emergente, previziunile agenţiei de evaluare au fost îmbunătăţite până la 7%, de la 6,1% anterior, graţie unor revizuiri în sus ale perspectivelor pentru China, India şi Mexic.

În schimb, Moody’s şi-a redus estimările pentru zona euro şi Marea Britanie, până la 3,7%, respectiv 4,7%, de la un avans de 4,7%, respectiv 5,2%, cât preconiza în toamna anului trecut. Pentru 2022, însă, Moody’s mizează în continuare pe o creştere economică de 3,9% în zona euro, apreciind că măsurile guvernamentale de sprijin şi accesul facil la credite al gospodăriilor şi companiilor vor susţine revenirea economică.

„Efectele asupra companiilor individuale, sectoarelor şi regiunilor continuă să fie inegale iar criza COVID-19 va continua să fie o provocare pentru economiile lumii şi dincolo de intervalul nostru de prognoză, care se întinde pe doi ani”, a informat Moody’s într-un raport cu privire la noile sale prognoze.

Potrivit previziunilor economice de iarnă, publicate luna trecută, Comisia Europeană prognozează că economia zonei euro va creşte cu 3,8% atât în 2021, cât şi în 2022, în timp ce economia UE va creşte cu 3,7% în 2021 şi cu 3,9% în 2022. Comisia subliniază însă că impactul economic al pandemiei rămâne inegal de la un stat membru la altul şi de aceea ritmul redresării va varia în mod semnificativ.

Te-ar mai putea interesa și
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Rusia a întrerupt sâmbătă livrările de gaze către Austria în urma unui litigiu între compania energetică austriacă OMV, deţinută parţial de stat, şi gigantul energetic rus Gazprom cu......
RAR, nevoit să oprească activitatea din întreaga țară din cauza unei probleme a sistemului informatic
RAR, nevoit să oprească activitatea din întreaga țară din cauza unei probleme a sistemului informatic
Registrul Auto Român (RAR) a oprit ieri activitatea la toate sediile sale din țară din cauza unui „incident tehnic”. ...
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii germani
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii ...
Cancelarul german Olaf Scholz urma să candideze pentru un al doilea mandat la viitoarele alegeri anticipate, după ce popularul ...
Analiza SWOT a industriei din România. Punctele tari și amenințările sectorului care asigură 20% din PIB
Analiza SWOT a industriei din România. Punctele tari și amenințările sectorului care asigură 20% din PIB
Un proiect de hotărâre de guvern privind aprobarea unei strategii naționale privind dezvoltarea industriei până în ...