Nuclearelectrica a obţinut anul trecut un profit net în creştere cu 27,8%

Producătorul de energie Nuclearelectrica, operatorul centralei nucleare de la Cernavodă, a finalizat anul trecut cu un profit net de 684,7 milioane de lei, în creştere cu 27,8% comparativ cu anul precedent, potrivit unui comunicat al companiei, remis, joi, AGERPRES.
Economica.net - joi, 25 feb. 2021, 07:19
Nuclearelectrica a obţinut anul trecut un profit net în creştere cu 27,8%

Producţia de energie a fost mai mare cu 2%, până la 10.558 GWh.

EBITDA a ajuns la 1,3 miliarde de lei, în plus cu 10,6%, în timp ce valoarea indicatorului EBIT s-a majorat cu 21,8%, ajungând la 766,4 milioane de lei.

Veniturile din exploatare au fost şi ele mai mari cu 3,4% (2,5 miliarde de lei), din care cele din vânzarea energiei electrice au crescut cu 2,8% (2,4 miliarde de lei).

„Deşi anul 2020 a fost unul dificil, echipa SNN şi-a menţinut strategia iniţială, atât de creştere financiară, dar mai ales de continuare a proiectelor de investiţii curente şi strategice, retehnologizarea Unităţii 1 şi Proiectul Unităţilor 3 şi 4. Am asigurat constant forţa de muncă pentru menţinerea funcţiilor vitale de securitate nucleară, operare în condiţii de eficienţă precum şi a funcţiilor suport, am continuat proiectele interne ale companiei în zona recrutării şi retenţiei de personal înalt calificat şi al inovaţiei prin analiza diferitelor noi oportunităţi de afaceri: reactoare mici modulare, producţia de Cobalt 60, hidrogen curat”, a afirmat Cosmin Ghiţă, directorul general al companiei.

Pe piaţa de capital, a fost un semnal pozitiv includerea SNN în indicele pieţei londoneze FTSE Russell începând cu septembrie 2020, cu efect de maturizare atât pentru bursa locala cât şi pentru acţiunile SNN.

„În anul 2020 am mizat pe rezilienţa dobândită anterior şi ne-am dorit să dăm un semnal de încredere şi gestionare eficientă a companiei, într-un context naţional şi internaţional dificil, pentru acţionarii şi investitorii noştri”, a mai spus Ghiţă.

Te-ar mai putea interesa și
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor fără fum
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor ...
Consecventă cu angajamentul său de a accelera tranziția către un viitor fără țigări, Philip Morris România (PMI) își adaugă în portofoliul de produse fără fum, destinate exclusiv......
Ce crede Călin Georgescu despre euro, bănci şi economie: „Relaţiile cu FMI, inutile şi dezavantajoase”
Ce crede Călin Georgescu despre euro, bănci şi economie: „Relaţiile cu FMI, inutile şi dezavantajoase”
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut cele mai multe voturi la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. ...
E oficial. Călin Georgescu şi Elena Lasconi merg în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale 2024
E oficial. Călin Georgescu şi Elena Lasconi merg în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale 2024
Rezultate finale oficiale. După numărarea tuturor proceselor verbale din toate secţiile de votare, candidaţii Călin ...
Evenimentele iernii 2024
Evenimentele iernii 2024
Iarna anului 2024 aduce o mulțime de evenimente interesante în România și în alte locuri din Europa! Aici sunt câteva ...