Elveţienii nu vor concedii mai lungi

Elveţienii au respins duminică o propunere de a mări de la patru săptămâni la şase dreptul la concediul minim anual de odihnă, după ce firmele au avertizat că o astfel de măsură ar putea afecta competitivitatea şi ar ameninţa locurile de muncă, informează Reuters.
Economica.net - lun, 12 mart. 2012, 09:40
Elveţienii nu vor concedii mai lungi

Iniţiativa a fost avansată de sindicate, care au susţinut că un concendiu de patru săptămâni este insuficient din cauza creşterii presiunii activităţii în ultimele decenii ce a provocat o creştere a stresului şi a problemelor de sănătate, scrie Agerpres. Dar televiziunea eleveţiană a anunţat că primele date indică faptul că propunerea a fost respinsă de 67% dintre alegători.

Potrivit Uniunii sindicale, referendumul a avut loc într-o perioadă nefastă din cauza problemelor economice legate de criza din zona euro. ‘Pentru alegători, este de înţeles că actualele preocupări privind propriile locuri de muncă le-au depăşit pe cele referitoare la bunăstarea populaţiei şi a afacerilor elveţiene’, se arată într-o declaraţie a uniunii sindicale a muncitorilor.

Principalul sindicat al angajaţilor, care a susţinut respingerea propunerii, a salutat rezultatul. ‘Adoptarea iniţiativei ar fi determinat o creştere a costurilor muncii în Elveţia şi ar fi împovărat afacerile cu costuri suplimentare de şase miliarde de franci eveţieni (6,5 miliarde de dolari) pe an’, se menţionează în declaraţie.

În 2002, alegătorii elveţieni au respins o propunere de a reduce săptămâna de lucru la 36 de ore de la 42 de ore. Referendumurile sunt centrale în sistemul politic al Elveţiei şi au fost organizate astfel de consultări populare pe diferite teme de la asigurarea sănătăţii la interzicerea fumatului.

Într-un vot separat duminică, alegătorii elveţieni au aprobat o propunere de a limita construirea de case de vacanţă. Elveţia este cunoscută în Europa pentru eficienţa şi activitatea populaţiei, ceea ce a ajutat ţara să atragă companii internaţionale şi să fie clasată bine în ceea ce priveşte competitivitatea.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...