Ministerul Agriculturii a renunțat la proiectul privind limitarea numărului de porci crescuți pentru consum

Ca urmare a opoziției ferme argumentate de asociații de mici producători și medici veterinari, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale renunță la proiectul de ordin pentru stabilirea dimensiunilor de exploatații de suine pe teritoriul României, a anunțat Asociația Eco Ruralis prin intermediul unui comunicat transmis către Economica.net.
Economica.net - joi, 25 feb. 2021, 14:22
Ministerul Agriculturii a renunțat la proiectul privind limitarea numărului de porci crescuți pentru consum

În ultimele săptămâni au avut loc dezbateri intense pe tema creșterii porcilor, care au culminat cu o întrevedere organizată ieri, 24 februarie 2021, între Ministrul Agriculturii, Adrian Oros și asociații care reprezintă interesele țăranilor, micilor producători și ale medicilor veterinari din România. În cadrul acesteia, a fost criticată atât procedura legislativă cât și conținutul propunerii ministerului, explicându-se pe larg potențialul impactul negativ asupra creșterii porcilor în sistem gospodăresc, o activitate tradițională extrem de răspândită în România.

Inițiativa ministerului a fost lansată în dezbatere publică în 29 ianuarie, prin proiectul de ordin nr. 24 / 2021, ulterior acesta suferind modificări printr-o nouă versiune publicată în 17 februarie. În esență, această propunere intenționa să continuie politica de marginalizare a creșterii porcilor la scară mică, prin limitarea la un efectiv de maximum 5 capete de porci la îngrășat în exploatațiile non-comerciale, excluzând reproducția în sistem gospodăresc. Totodată ministerul intenționa liberalizarea fără limite a exploatațiilor comerciale.

Limitarea la maximum 5 capete de porci la îngrășat în gospodăriile țărănești, pentru consum propriu, continuă să rămână o mare preocupare pentru țăranii din România, datorită Ordinului 538 / 2019 care se află în acest moment în vigoare. Este nevoie de organizarea de noi consultări, împreună cu ministerul și agențiile specializate, pentru a adapta politicile publice la realiatea rurală a României și la criza Covid-19 care a agravat sărăcia rurală și a arătat importanța economiei locale și a unui sistem alimentar local, diversificat, sănătos și nutritiv, în care țăranii și micii producători joacă un rol central.

„Ministrul Agriculturii a dat dovadă de înțelepciune, ascultând argumentele noastre și renunțând la Proiectul de Ordin. Munca noastră nu se oprește aici. În etapele următoare avem nevoie ca ministerul să fie alături de țărani și să susțină agricultura familială la scară mică, din care creșterea porcului în sistem tradițional nu poate lipsi”, a declarat Ramona Duminicioiu, membră a comitetului de coordonare al Asociației Eco Ruralis.

„Proiectul de Ordin precum și Ordinul 538/2019 nu au temei legal pentru emitere și ca atare solicitam abrogarea. Chiar dacă sunt probleme cu bugetul, solicităm analizarea posibilității acordării de sprijin financiar pentru fiecare purcel vândut și pentru fiecare porc sacrificat în abatoare de capacitate mică, cu respectarea regulilor sanitar-veterinare adecvate pentru exploatațiile non-profesionale. Este necesar ca factorii implicați să coopereze, să fie elaborate reguli clare, acceptate și aplicate de către toți, astfel încât să se realizeze progrese în combaterea pestei porcine africane”, a spus Andronie Viorel, președinte al Colegiului Medicilor Veterinari din România.

„Suntem convinși de importanța fermelor mici și mijlocii în care se cresc porci Mangalița si Bazna precum și alte rase autohtone. Avem nevoie de susținere pentru a putea continua să realizăm produse tradiționale de mare calitate, tot mai solicitate de către consumatori” a precizat Ioan Tătăran, președinte al Asociației Producătorilor de Produse Tradiționale din Carne și Ecologice din Maramureș.

Te-ar mai putea interesa și
Gazele se scumpesc din nou în România și le depășesc la preț pe cele din Europa centrală, pe fondul frigului
Gazele se scumpesc din nou în România și le depășesc la preț pe cele din Europa centrală, pe fondul frigului
Prețul gazelor naturale a crescut din nou pe piața spot de la București, pe fondul vremii reci și a reducerii volumelor din depozite. Volumele tranzacționate la preț mare sunt și ele în......
Statele Unite au trimis guvernelor europene întrebări despre ce ar avea acestea nevoie de la SUA pentru a furniza Ucrainei garanţii de securitate
Statele Unite au trimis guvernelor europene întrebări despre ce ar avea acestea nevoie de la SUA pentru a furniza Ucrainei ...
Un purtător de cuvânt al Departamentului american de Stat a declarat că Washingtonul a fost clar că se aşteaptă "ca ...
Voucher de energie electrică de 36 de lei pe lună pentru 5,7 milioane de clienți casnici cu consum lunar de maximum 150 kWh, de la 1 aprilie – nouă opțiune pe masă după eliminarea plafonării prețurilor
Voucher de energie electrică de 36 de lei pe lună pentru 5,7 milioane de clienți casnici cu consum lunar de maximum 150 ...
O propunere de protejare a consumatorilor casnici de energie electrică după data de 1 aprilie, moment de la care nu se ...
Nicuşor Dan: Bolojan şi Hurezeanu au obligaţia să obţină un loc la masa discuţiilor de la Paris convocate de Macron
Nicuşor Dan: Bolojan şi Hurezeanu au obligaţia să obţină un loc la masa discuţiilor de la Paris convocate de Macron
Preşedintele interimar Ilie Bolojan şi ministrul de Externe, Emil Hurezeanu, au "obligaţia" să obţină un loc la masa ...