Avocatul general al CJUE: CE trebuie să-și revizuiască decizia privind reciclarea plasticului care conține aditivul toxic DEHP

Comisia Europeană trebuie să revizuiască o decizie prin care a permis unor companii să recicleze materiale plastice conţinând DEHP, un aditiv toxic, întrucât nu a avut în vedere corespunzător riscurile de sănătate asociate folosirii acestuia, a estimat joi avocatul generala al Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), Juliane Kokott, relatează Reuters, citată de Agerpres.
Economica.net - joi, 25 feb. 2021, 16:28
Avocatul general al CJUE: CE trebuie să-și revizuiască decizia privind reciclarea plasticului care conține aditivul toxic DEHP

Comisia Europeană a fost de acord în anul 2016 ca trei companii să folosească plastic reciclat ce conţine di(2-etilhexil) ftalat (DEHP), în pofida opoziţiei manifestate de politicieni şi ecologişti care au avertizat că expunerea la această substanţă chimică reprezintă un pericol pentru sănătatea umană.

Plasticul reciclat este folosit în mod obişnuit la fabricarea încălţămintei şi a duşumelelor.

Compusul DEHP, prin toxicitatea sa, afectează sistemul reproducător al omului şi este un perturbator endocrin. Din cauza acestor riscuri, folosirea sa în UE necesită o autorizare prealabilă din partea Comisiei Europene.

Aceasta din urmă şi-a justificat decizia de a permite acelor trei companii să-l utilizeze afirmând că folosirea plasticelor reciclate cu DEHP ar reduce risipa de materiale şi acest beneficiu contrabalansează riscurile.

Comisia Europeană a respins cererea organizaţiei ClientEarth de a reveni asupra acestei decizii, iar în anul 2019 o instanţă europeană inferioară CJUE a respins de asemenea plângerea formulată de această organizaţie.

Însă în opinia sa, fără caracter obligatoriu, avocatul general al CJUE Juliane Kokott pledează în favoarea admiterii solicitării ClientEarth. Astfel, Juliane Kokott afirmă că instanţa superioară europeană ar trebui să impună Comisiei reconsiderarea cererii ClientEarth de reevaluare a deciziei sale, întrucât executivul comunitar nu a ţinut cont de toate riscurile sanitare implicate de folosirea DEHP. În respectiva decizie, Comisia Europeană a avut în vedere toxicitatea acestui compus pentru sistemul reproducător, dar nu şi caracterul său de perturbator endocrin.

În majoritatea cazurilor, judecătorii CJUE urmează opinia avocatului general, dar aceasta nu este o regulă şi ei nu sunt obligaţi să dea un verdict similar.

Într-un caz separat, judecat la cererea guvernului suedez, CJUE a stabilit tot joi că UE a autorizat comercializarea unor pigmenţi pentru vopsele care conţin compuşi chimici periculoşi, deşi erau disponibile alternative mai sigure. Potrivit ClientEarth, acest verdict va crea un precedent care va obliga UE să efectueze verificări mai riguroase înainte de a aproba produse chimice periculoase.

Te-ar mai putea interesa și
UPDATED Lasconi a trecut în fața lui Ciolacu pe poziția a doua în bătălia pentru turul 2. Avansul crește
UPDATED Lasconi a trecut în fața lui Ciolacu pe poziția a doua în bătălia pentru turul 2. Avansul crește
Elena Lasconi a trecut pe poziția a doua în clasamentul rezultatelor primului tur al alegerilor prezidențiale din România...
Presa internațională pare șocată de victoria din turul I a lui Călin Georgescu în alegerile prezidențiale
Presa internațională pare șocată de victoria din turul I a lui Călin Georgescu în alegerile prezidențiale
Cum vede presa internațională victoria neașteptată a lui Călin Georgescu în fața rivalilor săi.
Dragoș Anastasiu: Privatul nu este egalul statului, nici măcar privații nu sunt egali între ei
Dragoș Anastasiu: Privatul nu este egalul statului, nici măcar privații nu sunt egali între ei
Privatul nu este egalul Statului, susține Dragoș Anastasiu, președintele Rethink, un think tank dedicat transformării ...
Ministrul german de Finanțe, Joerg Kukies nu se așteaptă ca UniCredit să continue cu preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanțe, Joerg Kukies nu se așteaptă ca UniCredit să continue cu preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanțe Joerg Kukies a declarat duminică că nu se aștepta ca UniCredit va merge mai departe cu planurile ...