El a arătat, în şedinţa de marţi a Guvernului, că există deja un raport de audit efectuat pe această temă.
„Sunt dispus, în cazul acesta, să mergem pe seama cercetărilor deja făcute, a auditului prezentat la nivelul cabinetului primului ministru, până la sesizarea organelor în drept pentru cercetare penală”, a spus Ungureanu.
La şedinţa de guvern participă şi şeful ANRP, Dorina Danilescu.
Dorina Danielescu, fost procuror-şef DIICOT, a fost instalată la conducerea ANRP în octombrie 2011, după ce Crinuţa Nicoleta Dumitrean a demisionat de la conducerea instituţiei.
Demisia lui Dumitrean a survenit arestării vicepreşedintelui ANRP Remus Baciu într-un dosar de corupţie, acesta fiind acuzat că ar fi primit peste 400.000 de lei în schimbul urgentării soluţionării anumitor dosare de despăgubire a unor foşti proprietari de imobile naţionalizate.
Surse oficiale au declarat, marţi dimineaţa, agenţiei MEDIAFAX că Guvernul intenţionează să suspende pentru şase luni emiterea titlurilor de despăgubire pentru proprietăţile naţionalizate de regimul comunist, invocând lipsa de fonduri.