Numele deputatului Mihail Boldea, vehiculat în cazul unor afaceri imobiliare controversate

Numele deputatului Mihail Boldea a fost vehiculat în mai multe scandaluri imobiliare şi tranzacţii controversate cu terenuri şi imobile din Galaţi, o parte din aceste afaceri fiind mai vechi, din perioada când Boldea era doar avocat în Baroul Galaţi şi nu ocupa o funcţie publică.
Economica.net - vin, 16 mart. 2012, 20:56
Numele deputatului Mihail Boldea, vehiculat în cazul unor afaceri imobiliare controversate

În schimb, o altă parte a acestor afaceri în care apare numele lui Boldea au ajuns să fie cunoscute după ce acesta a fost ales deputat, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Primul scandal de răsunet în care a fost vehiculat numele lui Boldea a fost intitulat de presa locală „Afacerea Aviasan”. În acest caz, aproximativ 40 de hectare care aparţinuseră unui aeroport utilitar din Galaţi au intrat în proprietatea unor personaje controversate care ar fi avut legături şi cu liderul PC Galaţi, Eugen Durbacă.

Un alt caz controversat în care apare numele deputatului şi care a fost mediatizat este cel al unui imobil situat în centrul municipiului Galaţi care nu fusese revendicat şi care se afla în proprietatea Primăriei Galaţi. În acest caz, intervine un cetăţean care susţinea că a locuit în acel imobil peste 30 de ani şi care cerea ca imobilul să fie trecut în proprietatea sa după principiile uzucapiunii. Se găsesc şi doi martori care să confirme acest lucru, iar Primăria pierde imobilul. Reprezentanţii Primăriei Galaţi au reclamat atunci implicarea lui Mihail Boldea şi au făcut sesizări către procurori.

În acest context trebuie amintit şi cazul „Eroilor”. Astfel, potrivit presei, imobilul, situat pe strada Eroilor colţ cu strada Domnească, din municipiul Galaţi, este revendicat de către un bărbat din judeţul Constanţa, care a fost reprezentat de Mihail Boldea. În dosar au apărut documente vechi, din 1936, care ar fi trebuit să susţină că imobilul a aparţinut familiei constănţeanului. Numai că în acel document se arată că imobilul se regăseşte pe strada Eroilor, iar strada a fost denumită astfel după anul 1990. În perioada din care datează documentul acea stradă purta denumirea Codreanu.

Acestea nu sunt singurele cazuri în care deputatul Mihail Boldea, audiat, vineri, de către procurorii DIICOT, într-un caz privind înşelăciuni cu terenuri din Galaţi, este implicat. În cazul „Morilor”, care face referire la tranzacţionarea unui imobil din Galaţi, deputatul este cercetat de către Parchetul ICCJ, după cum relatează în luna februarie cotidianul local „Viaţa liberă”. Boldea ar fi cercetat pentru implicarea într-un dosar în care mai multe persoane, cunoscute ca apropiaţi ai săi, au încercat prin diverse metode să convingă un bătrân să le vândă un imobil cu un preţ aflat cu mult sub cel al pieţei. Pentru că, de frică, bătrânul s-a refugiat, ajungând să trăiască pe străzi, aceştia au încheiat la un notar din Târgu Bujor o procură prezentând un alt bătrân din comuna Suceveni, cu o situaţie socială dificilă ca fiind proprietarul imobilului. Casa urma să fie vândută către un consilier municipal din Galaţi, însă tranzacţia a fost întreruptă deoarece acesta din urmă, vecin de multă vreme cu proprietarul real, a realizat că vânzătorii nu aveau nicio legătură cu persoana ştiută de el.

Cazul a fost instrumentat de către procurori şi mai multe persoane au fost condamnate, ulterior, acestea susţinând că Boldea este capul afacerii. În acest caz, pe numele deputatului a fost formulată o sesizare către Parchetul ICCJ.

Activitatea politică a lui Mihail Boldea a început în anul 2002, atunci când s-a înscris în PD. El a devenit liderul organizaţiei judeţene de tineret a PD Galaţi în 2004, iar în anul 2008 a fost ales deputat din partea PDL. Ulterior, relaţiile sale cu partidul au devenit tensionate, acuzând de mai multe ori lipsa de democraţie din partid şi cerând chiar demisia premierului Emil Boc.

La finele lui 2011, Boldea a demisionat din PDL, iar după ce a activat o scurtă perioadă ca independent în Parlament, el activează în grupul parlamentar UNPR.

Într-o scurtă declaraţie acordată, vineri, la ieşirea din sediul DIICOT Galaţi, unui cotidian local, deputatul Mihail Boldea a spus că i-au fost aduse la cunoştinţă învinuirile şi a reclamat faptul că procurorii nu au respectat procedurile care se aplică parlamentarilor în astfel de situaţii.

„Mi-au adus la cunoştinţă că sunt pus sub învinuire pentru instigare la fals şi uz de fals şi pentru tentativă la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave. Nu am dat nici o declaraţie şi sunt multe nereguli, una dintre ele fiind că interceptările şi autorizaţiile de percheziţie au fost date de Tribunal şi Curtea de Apel, când, legal, ar fi trebuit cerute de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie”, a spus Mihail Boldea.

Deputatul Mihail Boldea, audiat în cazul privind înşelăciunile cu terenuri din Galaţi, a părăsit, vineri, după ora 12.00, sediul DIICOT Galaţi, plecând cu un taximetru şi refuzând să facă declaraţii.

Potrivit unor surse judiciare, în acest caz ar mai fi cercetate alte 21 de persoane, între care Aura Luchiniuc, fost membru al Comisiei de Arbitraj şi fost subprefect de Galaţi, Bogdan Boza, fost membru PDL, avocata Mihaela Bolboceanu, care face parte din cabinetul de avocatură al lui Mihail Boldea, şi secretara aceluiaşi birou, Elena Petrea.

Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a anunţat, vineri, că un deputat, un avocat, un fost membru al Curţii de Arbitraj Galaţi şi alte 19 persoane sunt cercetaţi pentru înşelăciune, fals în înscrisuri şi uz de fals, într-un caz privind terenuri ce erau indisponibilizate în vederea confiscării speciale în cauze penale şi apoi trecute în proprietatea membrilor grupării.

Procurorii DIICOT au făcut 14 percheziţii domiciliare în municipiul Galaţi, în vederea identificării şi ridicării de mijloace de probă, iar la sediul DIICOT urmau să fie aduse aduse 22 de persoane faţă de care urmează a fi dispuse măsurile legale, după finalizarea audierilor.

Potrivit procurorilor, membrii grupării identificau terenuri şi imobile situate în zone centrale ale municipiului Galaţi, proprietatea Consiliului Local Galaţi sau a unor persoane fizice, o parte din imobile fiind indisponibilizate în vederea confiscării speciale în cauze penale, pe care le treceau în proprietatea altor membri ai grupului. Membrii grupării înstrăinau ulterior imobilele către terţe persoane, cumpărători de bună credinţă, modalitate în care obţineau beneficii financiare substanţiale. Prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională depăşeşte un milion de euro, prin raportare la un număr de nouă imobile, potrivit procurorilor DIICOT.

În sarcina unora dintre membrii grupării se mai reţine că au încercat să obţină suma de aproximativ cinci milioane de lei prin inducere în eroare şi folosire de mijloace frauduloase, respectiv a unui contract de prestări servicii falsificat şi a unui bilet la ordin completat în fals.

Cercetările au fost efectuate cu sprijinul ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul BCCO Galaţi, IPJ Galaţi şi lucrători din cadrul IJJ Galaţi.

Deputatul Mihail Boldea are, potrivit declaraţiei sale de avere, o casă, patru apartamente şi două terenuri, iar în 2011 i-a donat lui George Ştefan Boldea trei apartamente şi a acordat împrumuturi în valoare de 270.000 de euro.

Te-ar mai putea interesa și
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, pe care Moscova îl atribuie Kievului, asupra unor clădiri dintr-un oraş......
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că formaţiunea sa nu participă la consultările de la Palatul Cotroceni pentru ...