„Acum facturile pentru iarnă, pentru februarie, încep să vină şi oamenii sunt într-o situaţie extrem de dificilă. Vă puteţi imagina, pensia medie este de 750 lei, ceea ce este cam 160 de euro, iar factura pentru încălzire este de 100 euro. Deci acest program va avea un impact extrem de benefic pentru oameni „, i-a spus şeful statului oficialului european, la începutul întrevederii de la Palatul Cotroceni.
Băsescu a arătat că locatarii blocurilor de locuinţe care vor fi reabilitate termic sunt în principal pensionari şi oameni cu venituri sub medie şi a cerut Ministerului Dezvoltării să facă un studiu referitor la impactul social al realocării banilor UE pentru aceste proiecte, în prezent fiind evaluat numai impactul la nivelul eficienţei energetice
Totodată, preşedintele s-a referit şi la avantajele pe care lucrările de reabilitare ale blocurilor le vor avea în privinţa creării de noi locuri de muncă. „Acum în primăvară încep şi marile lucrări la autostrăzi şi căile ferate şi probabil ne vom confrunta cu lipsa de constructori. Ceea ce ne va permite să recalificăm mulţi oameni, dându-le un loc de muncă”, a spus preşedintele.
De asemenea, preşedintele i-a precizat comisarului Hahn că îi poate garanta că banii europeni vor fi folosiţi în mod onest. „Cunosc îndoielile dumneavoastră pentru că aţi avut probleme şi în experienţa cu alte ţări. Vă pot garanta că România va fi 100% onestă cu banii UE”, a spus Băsescu.
La rândul său, comisarul Hahn a apreciat „inteligenţa” propunerii româneşti de realocare pentru reabilitarea termică a blocurilor a banilor rămaşi nefolosiţi în unele programe operaţionale regionale.