SENTIMENTUL de dimineaţă: Scăderile la bursă sunt greu de evitat astăzi

„Începe o corecţie mai ameninţătoare decît cele de până acum. Să sperăm că la noi scăderile nu o să fie prea mari, pentru că aici creşterile nu au fost la fel de mari ca pe pieţele externe“, ne spune brokerul de marţi. „Afară“, indicele american S&P 500 a ajuns la cel mai înalt nivel din mai 2008 încoace. În toamna aceluiaşi an, falimentul Lehman Brothers certifica începutul celei mai grave crize financiare de la „Mare depresie“ din 1929.
Adrian N. Ionescu - mar, 20 mart. 2012, 07:19
SENTIMENTUL de dimineaţă: Scăderile la bursă sunt greu de evitat astăzi

„Cred că este corecţia de care tot vorbeam că se apropie, ca să ajusteze creşterile din acest an“, a mărturisit, pentru ECONOMICA.NET, Adrian Ciudin, directorul de tranzacţionare al casei de brokeraj Carpatica Invest, , cu o oră înainte de deschiderea pieţei.

Lichiditatea scăzută de ieri (tranzacţii de 5,5 milioane de euro pe acţiuni) este un argument favorabil speranţelor brokerului sibian că amploarea corec’iilor nu va fi mare. Pentru durata ei nimeninu pate paria.

Indicele financiar BET FI a coborât la o zonă de suport (pentru creştere,vezi cap. DIDACTICE, n.r.) importantă, 24.000-23.000 de puncte, şi a început să dea semne de stabilizare săptămâna trecută“, scrie Dan Rusu, liderul echipei de analişti ai casei de brokeraj clujene BT Securities,  în raportul său săptămânal.

Indicele BET Fi face media ponderată a variaţiilor acţiunilor societăţilor de investiţii financiare (SIF) şi ale Fondul Proprietatea (FP), care sunt cele mai căutate de investitorii străini şi, de aceea, BET Fi este în centrul atenţiei analiştilor.

Analistul clujean  scrie mult mai multe în articolul Ce şanse de creştere au euro, aurul şi bursele în săptămâna promisiunilor Americii. Aici doar să amintim că tendinţa principală de creştere pe termen anual este încă în siguranţă şi, chiar, „ar mai avea cel puţin un încă un nou maxim de marcat“, crede, totuşi. Dar evenimentul nu se va întâmpla nici azi.

Retragerile de preţuri de săptămâna trecută ale indicelui BET Fi, cel mai analizat indice de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB),  par că modifică alura tendinţei principale, abia confirmată.

Totuşi,  „dincolo de actualele corecţii, ne menţinem perspectiva pozitivă, anticipand un nou val de creştere care să propulseze piaţa până la 29.000-31.000 de puncte“, spune analistul de la BT Securities. Dar, deocamdată să trecem de 27.000. Din nou, probabil, nu azi.

Indicele BET FI, indicele despre care se spune că anticipează comportamentul străinilor la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), stă deasupra unui suport ad-hoc stabilit la 24.000 de puncte dar mult sub vechiul prag de suport esenţial pentru creştere, situat la nivelul de 25.000 de puncte. Aici este un caz clasic de rezistenţă devenită scurtă vreme suport şi care apoi şi-a recăpătat funcţia de rezistenţă.

Un suport mai solid este la 23.300 – 23.500 de puncte, mai multe repere tehnice despre toate pieţele pot fi consultate în Ce şanse de creştere au euro, aurul şi bursele în săptămâna promisiunilor Americii.

Calcule locale

Preţurile rămân la niveluri destul de mici ca randamentele dividendelor promise de cele mai profitabile acţiuni să la fel de atractive ca în urmă cu o lună, când era confirmată tendinţa de creştere pe termen anual.

Randamentul dividendului este raportul dintre valoarea acestuia pe acţiuni şi preţul pe acţiune .

„Mă gândesc că banii noi nu sunt prea mulţi şi lumea îşi face calcule ce şi când să vândă ca să participe la oferta Transelectrica. Mai sunt şi calculele pentru achiţiziile de acţiuni care vor da dreptul la dividende. Nici aici, invetitorii nu se grăbesc să cumpere ca să nu dimiueaze randamentele“, spunea, vineri, Marcel Murgoci, şeful tranzacţiilor de la acsa de brojeraj Estinvest.

Ar însemna că am putea rămâne în această tensiune până în apropierea sfârşitului ofertei de la Transelectrica, din 27 martie. În a treia zi de subscriere, s-au dat foaprte puţine ordine şi s-au comandat doar 3,27% din acţunile oferite.

 

 

 Articolul a fost scris înainte de ora 9.30, când începe sesiunea de predeschidere a Bursei de Valori Bucureşti. Atunci, sistemul electronic al acesteia stabileşte preţurile de deschidere prin prelucrarea ordinelor date de brokeri, înainte de deschiderea de la ora 10. Actualizările ulterioare sunt numai completări cu date de arhivă şi corecţii)


„DIDACTICELE“

Corecţiile de cotaţii pe pieţele bursiere survin de obicei atunci când investitorii devin mai dornici să încaseze profitul din creşterile anterioare decât să parieze pe creşteri ulterioare. Dar există şi corecţii pozitive la tendinţe negative.

Societăţile de investiţii financiare (SIF-urile) şi Fondul Proprietatea (FP) sunt cele mai lichide (cele mai tranzacţionate, mai uşor de găsit şi mai uşor de vândut) acţiuni de la BVB şi, de aceea, indicele lor este considerat ca un fel de oracol şi pentru restul pieţei.

Indicii sunt nişte medii ponderate ale variaţiilor preţurilor acţiunilor care intră în „coşul“ (portofoliul) fiecăruia,raportate la un reper fixat la lansare (1000 în România).

FP şi SIF-urile sunt nişte mari fonduri de investiţii care au ele însele „expuneri“ (investiţii) în aproape toată economia românească, inclusiv în societăţi energetice la care nimeni, în afară de FP, nu are acces.

De aceea FP şi SIF-urile sunt cele mai căutate, mai ales de investitorii străini şi de aceea au un indice special dedicat, iar noi le urmărim în mod special evoluţia. Din toate aceste motive se şi spune că BET FI, indicele lor, are reputaţia de a anticipa comportamentul întregii burse.

SUPORTURILE sunt minime anterioare, relevante ca niveluri până la care preţurile pot scădea, într-o tendinţă curentă, minoră,  fără ca tendinţa principală de creştere să fie periclitată. Pot fi şi praguri la care o tendinţă minoră de scădere se opreşte.

REZISTENŢELE sunt maxime anterioare relevante ca niveluri  până la care preţurile pot creşte, într-o tendinţă  curentă, minoră, fără ca tendinţa principală descendentă să fie răsturnată. Ele mai pot fi şi praguri peste care tendinţa de creştere minoră nu mai poate trece.

MEDIA MOBILĂ este o medie a cotațiilor pe un anumite număr de perioade (minute, ore, zile, săptămâni) și se compară cu evoluția cotațiilor curente pe aceleași perioade. În media mobilă, cotația cea mai nouă o înlocuiește pe cea mai veche. Dacă media mobilă este sub cotația curentă – este bine, dacă rămâne deasupra cotaţiei curente, care a scăzut – este rău.

LICHIDITATEA (valoarea tranzacţiilor), este un  indicator al uşurinţei cu care poţi găsi acţiunile căutate sau le poţi vinde pe cele care le ai deja, la preţuri cât mai apropiate de cele dorite.

Brokerii se uită la lichiditate ca să caute confirmare pentru tendinţele curente. Dacă aceasta este mică, scăderile sau creşterile de preţuri nu au o mare relevanţă.

Dar dacă lichiditatea este mare (la BVB circa 12 milioane de euro, în această perioadă, dar cât mai mult peste) şi indici bursieri scad consistent, atunci înseamnă că avem de a face cu o corecţie semnificativă.

VOLATILITATEA, adică variaţiile mari de preţuri, este semn de confuzie pe piaţa, dar convine speculatorilor.

Mai trebuie remarcat că știrile importante ale săptămânii  pot afecta semnificativ acuratețea prescripțiilor rezultate din analiza tehnică a evoluției prețurilor.

AVERTISMENT

Estimările de mai sus nu sunt nici prognoze nici recomandări pentru anumite decizii de luat la bursă. Responsabilitatea deciziilor este a celor ce le iau.

Te-ar mai putea interesa și
Tribunalul obligă Administrația de Apă Dobrogea Litoral sa comunice studiile de ecotoxicitate pentru proiectul Neptun Deep
Tribunalul obligă Administrația de Apă Dobrogea Litoral sa comunice studiile de ecotoxicitate pentru proiectul Neptun ...
Tribunalul Bucureşti obligă Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral şi Institutul Grigore Antipa să comunice studiile de ecotoxicitate care au stat la baza elaborării Raportului......
Autostrada A1, închisă din cauza rafalelor de vant care ajung la 120 km/h
Autostrada A1, închisă din cauza rafalelor de vant care ajung la 120 km/h
Autostrada A1 a fost închisă vineri dimineaţa, între Sibiu şi Boiţa, din cauza vântului puternic, a informat DRDP ...
Producția de mașini a României a urcat cu 19%, după primele zece luni din 2024, până la 466.838 de unități. Câte automobile au făcut Dacia şi Ford
Producția de mașini a României a urcat cu 19%, după primele zece luni din 2024, până la 466.838 de unități. Câte ...
Raportul ACAROM cu privire la producția de mașini a României arată că, în perioada ianuarie - octombrie 2024 au fost ...
MedLife va deschide complet un nou spital la Craiova cu 87 de paturi la începutul anului viitor
MedLife va deschide complet un nou spital la Craiova cu 87 de paturi la începutul anului viitor
MedLife a inaugurat, ieri, noului Spital MedLife Craiova, o investitie de aproape 6 milioane euro, Noul spital se intinde ...