Bode: Contractele Hidroelectrica vor fi reziliate dacă „băieţii deştepţi” nu acceptă condiţiile

Guvernul va rezilia în "condiţii în care statul să nu piardă" contractele bilaterale prin care Hidroelectrica vinde energie dacă beneficiarii acordurilor comerciale nu vor accepta creşterea preţurilor, scăderea duratei şi a cantităţilor, a declarat ministrul Economiei, Lucian Bode.
Economica.net - mar, 20 mart. 2012, 10:48
Bode: Contractele Hidroelectrica vor fi reziliate dacă

„Dacă nu ajungem la rezultatul pe care îl urmărim, suntem dispuşi să mergem până la capăt. Rezilierea în condiţiile în care statul să nu piardă. A venit timpul ca statul să fie băiatul deşptept din această ecuaţie”, a declarat Bode pentru MEDIAFAX.

El a adăugat că până la sfârşitul lunii martie ministerul va discuta cu toate firmele care au contracte cu Hidroelectrica. Până luni, oficialii instituţiei au avut discuţii cu reprezentaţii companiilor Alro, Europec, Electromagnetica, Alpiq Romindustrie, Alpiq RomEnergie şi Energy Holding.

Potrivit lui Bode, renegoceierea acordurilor va fi încheiată până la sfârţitul lunii martie.

„Vrem ca din aceste contracte statul să fie de această dată băiatul deştept, aceasta este ţinta pe care o urmărim. Fie că vorbim de un preţ echitabil, de o durată mai apropiată de anul 2012, iar nu de 2018, până când au fost prelungite din nefericire trei dintre contracte”, a mai spus Bode.

Renegocierea acestor contracte şi anularea, în limitele legii, a acordurilor care nu pot fi renegociate, au fost solicitate de către reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional (FMI).

Autorităţile au început la sfârşitul anului trecut să renegocieze contractele, cerând beneficiarilor să accepte scăderea cantiăţilor de energie şi a duratei pentru fiecare acord, precum şi majorarea preţurilor la care Hidroelectrica vinde energia.

Benecifiarii contracteleor directe erau în 2010 producătorul de aluminiu Alro Slatina (ALR), Luxten Lightining, Energy Holding, Europec, Electromagnetica, Electrocarbon, ArcelorMittal Galaţi, Alpiq Romindustries, Alpiq Romenergie, EFT România, Electrica, Salrom, CHN Petroşani şi CLMB Pationar Braşov.

Anul trecut, companiile Salrom, CNH şi CLMB Patinoar Braşov au acceptat rezilierea acordurilor, iar Luxten a renunţat la acordul cu Hidroelectrica.

Contractele bilaterale de vânzare a energiei au fost încheiate de Hidroelectrica între 2001 şi 2003, iar contractele expiră în 2014, 2015 sau 2018

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...