PSD a solicitat în plen înlocuirea lui Geoană din funcţie

PSD a solicitat oficial, luni, în plenul Senatului, care este condus de Mircea Geoană, înlocuirea acestuia din funcţie. Victor Ponta a declarat luni că funcţia de preşedinte al Senatului trebuie ocupată tot de un reprezentant al PSD şi că senatorii PSD şi cei ai PNL îl vor susţine pe social-democratul Titus Corlăţean. Într-o declaraţie anterioră, Mircea Geoană a spus că decizia de schimbare a sa din funcţie este "o greşeala strategică majoră".
Economica.net - lun, 07 nov. 2011, 15:29

PSD a solicitat oficial, luni, în plenul Senatului, care este condus de Mircea Geoană, înlocuirea acestuia din funcţie cu Titus Corlăţean. Liderul PSD, Ilie Sârbu, a făcut la tribună solicitarea de introducere a acestui punct pe ordinea de zi a plenului de luni.

Liderul senatorilor social-democraţi a invocat faptul că această propunere se bazeazează dispoziţiile constituţionale şi regulamentare, precum şi pe cutumă. Senatorul a menţionat, în acest sens, articolului 64, alineatele 2 şi 5, din Constituţia României, articolele 23, alineatele 3, 24, 25 şi 27 din Regulamentul Senatului şi Decizia 601 din 14 noiembrie 2005 a Curţii Constituţionale.

Referitor la decizia Curţii, Sârbu a subliniat că din aceasta rezultă că numai grupul care l-a propus poate cere demiterea şefului Senatului şi că înlocuirea acestuia „se poate face numai cu o persoană din acelaşi grup parlamentar”. Afirmaţiile lui Sârbu au determinat rumoare şi râse în sala de şedinţă.

„Rog să fie consemnată ilaritatea în sală”, a menţionat, pentru stenogramă, Mircea Geoană.

„Eu ştiu că vă distraţi şi că dumneavostră, în frunte cu preşedintele ţării, apreciaţi deciziile Curţii Constituţionale numai atunci când vă interesează şi vă favorizează”, le-a spus Ilie Sârbu senatorilor PDL.

El a arătat că Geoană nu poate conduce şedinţa plenului în care se decide revocarea sa şi a calificat propunerea sa ca fiind „perfect legală, contituţională”.

În replică, preşedintele Senatului a subliniat că nu poate supune la vot propunerea de modificare a ordinii de zi făcută de liderul senatorilor PSD deoarece aceasta este neregulamentară.

Geoană a arătat că o astfel de propunere trebuie să fie adresată, potrivit Regulamentului, în scris, Biroului Permanent, urmând să fie analizată în prima şedinţă a conducerii Camerei îndeplinirea condiţiilor regulamentare şi decisă, prin vot, introducerea în proiectul ordinii de zi a următoarei şedinţe de plen.

După anunţul lui Ilie Sârbu, cuvântul a fost acordat senatorului Şerban Mihăilescu. Acesta a cerut pauză de consultări, dată fiind „noutatea” demersului PSD.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, că BPN şi grupul senatorilor partidului au decis ca Titus Corlăţean să fie propus pentru funcţia de preşedinte al Senatului, iar Mircea Geoană să preia şefia Comisiei de politică externă a acestui for legislativ.

Senatorii au luat o pauză de consultări. La scurt timp, şedinţa plenului Senatului a fost reluată, iar senatorul PDL Cristian Rădulescu a luat cuvântul şi a spus că potrivit regulamentului Senatului, preşedintele poate fi înlocuit ca urmare a demisiei, revocării sau încetării calităţii de senator. El a spus că Geoană nu a demisionat, iar revocarea nu a parcurs etapele procedurale.

Senatorii PDL şi UNPR au părăsit sala de plen a Senatului, după ce liderul grupului PDL, Cristian Rădulescu, a solicitat o pauză de consultări la dezbaterea legată de solicitarea PSD de a-l înlocui pe Mircea Geoană din funcţia de preşedinte.

Te-ar mai putea interesa și
Cum poți scoate profit maxim folosind servicii uzuale oferite de toate băncile din România
Cum poți scoate profit maxim folosind servicii uzuale oferite de toate băncile din România
Șeful direcției Business din ING Bank, Florin Ilie, arată că anumite servicii bancare care sunt subutilizate de firme si asta le diminuează din capacitatea de creștere rapidă și maximizare......
Vești proaste de Sărbători. Vine criza cea mare, avem cel mai mare deficit din lume: România va fi mai rău decât Grecia. Bugetul este o ficțiune, o vrăjeală, nici nu știm cât este gaura!
Vești proaste de Sărbători. Vine criza cea mare, avem cel mai mare deficit din lume: România va fi mai rău decât Grecia. ...
Profesorul de economie Bogdan Glăvan, adept militant al piețelor libere, spune că România se apropie de o criză foarte ...
Cod galben de vânt în București. Pompierii au intervenit în 101 cazuri în Capitală și județul Ilfov
Cod galben de vânt în București. Pompierii au intervenit în 101 cazuri în Capitală și județul Ilfov
Pompierii au gestionat 101 intervenţii în Bucureşti şi judeţul Ilfov, miercuri, în intervalul orar 10:00 - 18:00, pe ...
Compania Apple a cerut să participe la procesul intentat în SUA împotriva Google, pentru a-și putea apăra singură interesele în acordul foarte profitabil încheiat cu Alphabet
Compania Apple a cerut să participe la procesul intentat în SUA împotriva Google, pentru a-și putea apăra singură interesele ...
Apple a cerut să participe la viitorul proces antitrust în care este prins Google în Statele Unite, spunând că nu se ...