Prefinanţarea proiectelor UE: 20% pentru fonduri nerambursabile şi lucrări sub un milion lei

Cota de prefinanţare a proiectelor UE va fi majorată de la 10% la 20% pentru lucrări finanţate integral din fonduri nerambursabile şi pentru investiţii cu valoare eligibilă mai mică de un milion lei, iar termenele de implementare a proiectelor nu vor mai putea fi modificate decât de maximum trei ori.
Economica.net - vin, 23 mart. 2012, 10:47
Prefinanţarea proiectelor UE: 20% pentru fonduri nerambursabile şi lucrări sub un milion lei

Decizia a fost luată în şedinţa specială de vineri a Guvernului privind absorbţia fondurilor UE.

În vara anului trecut, plafonul în limita căruia statul asigură prefinanţarea proiectelor cu fonduri UE a fost redus drastic, de la 30% la maximum 10% din valoarea contractului.

Într-un comunicat transmis ulterior de Guvern se arată că a fost introdusă obligativitatea ca, prin contractul/decizia de finanţare, beneficiarul să îşi asume un calendar/grafic de depunere a cererilor de rambursare pe toată durata de implementare a proiectului, calendar care să poată fi modificat de maximum trei ori, dar că de la această limitare sunt exceptate proiectele cu o valoare totală mai mare de 50 milioane lei şi a căror implementare presupune încheierea a mai mult de trei contracte de achiziţie publică. În cazul acestor proiecte, limitarea este stabilită la un număr cel mult egal cu numărul contractelor de achiziţie publică necesare implementării.

„Printr-o hotărâre aprobată vineri de Guvern, se ameliorează fluxurile financiare la nivelul beneficiarilor, prin reducerea cotei de recuperare a prefinanţărilor din cererile de rambursare depuse, de la 30% la o cotă cel puţin egală cu cea conform căreia s-a acordat prefinanţarea la nivelul proiectului. Este creată şi posibilitatea ca garanţia depusă pentru obţinerea prefinanţării să poată fi diminuată pe măsură ce este recuperată prefinanţarea în cazul beneficiarilor aflaţi sub incidenţa ajutorului de stat de minimis”, a mai declarat ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, la finalul reuniunii Executivului.

Pentru acest an, Guvernul şi-a propus să atragă fonduri europene de aproximativ şase miliarde euro.

Comisarul UE pentru Politică Regională, Johannes Hahn, a venit, luni, la Bucureşti şi a atenţionat că România trebuie să atragă fonduri europene de circa 30 milioane euro săptămânal până la finalul acestui an, pentru a beneficia în perioada 2014-2020 de acelaşi nivel al fondurilor structurale.

Te-ar mai putea interesa și
UE ar trebui să plafoneze preţul gazelor la 60 de euro pentru un MWh – Ministrul Energiei din Italia
UE ar trebui să plafoneze preţul gazelor la 60 de euro pentru un MWh – Ministrul Energiei din Italia
Uniunea Europeană ar trebui să prelungească măsură de urgenţă vizând plafonarea preţului gazelor naturale şi să impună o limită de 60 de euro pentru un Megawatt-oră, în ideea de a......
Rezervele valutare ale BNR au crescut cu 3,96%, până la 62,135 miliarde euro, în 2024
Rezervele valutare ale BNR au crescut cu 3,96%, până la 62,135 miliarde euro, în 2024
Rezervele valutare ale Băncii Naţionale a României totalizau 62,135 miliarde de euro la finele lunii decembrie 2024, în ...
Ministerul Finanţelor a planificat împrumuturi de 5,77 miliarde de lei de la bănci, în ianuarie 2025
Ministerul Finanţelor a planificat împrumuturi de 5,77 miliarde de lei de la bănci, în ianuarie 2025
Ministerul Finanţelor (MF) a planificat, în luna ianuarie 2025, împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 5,2 ...
FAO: Preţurile mondiale la alimente au scăzut cu 2,1% în 2024
FAO: Preţurile mondiale la alimente au scăzut cu 2,1% în 2024
Indicele global al preţurilor la produsele alimentare a înregistrat un declin de 2,1% în 2024, comparativ cu 2023, scăderea ...