Islamiştii egipteni se apropie de Fatah şi Hamas în mod egal

Mişcarea islamistă Fraţii Musulmani, care se pregăteşte să preia puterea în Egipt, încearcă să consolideze relaţiile cu principalele formaţiuni palestiniene, inclusiv cu Hamas, pentru a exercita presiuni asupra Israelului în sensul creării unui stat palestinian.
Economica.net - sâm, 24 mart. 2012, 10:49
Islamiştii egipteni se apropie de Fatah şi Hamas în mod egal

Lideri ai mişcării Fraţii Musulmani exercită presiuni asupra mişcării islamiste palestiniene Hamas, care deţine controlul asupra Fâşiei Gaza, pentru a face noi compromisuri în relaţia cu Fatah, o facţiune palestiniană considerată relativ moderată, scrie New York Times.

„Acum trebuie să acţionăm ca o umbrelă pentru facţiunile palestiniene, vrem să ne situăm pe poziţii egale în relaţia cu Fatah şi Hamas”, explică Reda Fahmy, un lider al Fraţilor Musulmani.

Interesul pentru cauza palestiniană pare a fi un indiciu că mişcarea Fraţii Musulmani, care va prelua puterea în Egipt, doreşte reconfigurarea politicii externe a Egiptului şi soluţionarea problemelor legate de crearea unui stat palestinian.

Oficiali din cadrul mişcării islamiste egiptene spun că nu vor mai susţine o atitudine radicală a Hamas, ci pledează pentru apropierea facţiunilor palestiniene, deşi anterior criticaseră Fatah pentru colaborarea cu Israelul.

Te-ar mai putea interesa și
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor fără fum
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor ...
Consecventă cu angajamentul său de a accelera tranziția către un viitor fără țigări, Philip Morris România (PMI) își adaugă în portofoliul de produse fără fum, destinate exclusiv......
Ce crede Călin Georgescu despre euro, bănci şi economie: „Relaţiile cu FMI, inutile şi dezavantajoase”
Ce crede Călin Georgescu despre euro, bănci şi economie: „Relaţiile cu FMI, inutile şi dezavantajoase”
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut cele mai multe voturi la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. ...
E oficial. Călin Georgescu şi Elena Lasconi merg în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale 2024
E oficial. Călin Georgescu şi Elena Lasconi merg în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale 2024
Rezultate finale oficiale. După numărarea tuturor proceselor verbale din toate secţiile de votare, candidaţii Călin ...
Evenimentele iernii 2024
Evenimentele iernii 2024
Iarna anului 2024 aduce o mulțime de evenimente interesante în România și în alte locuri din Europa! Aici sunt câteva ...