Spania ar putea obţine preşedinţia Mecanismului European de Stabilitate

Spania este interesată să obţină preşedinţia Mecanismului European de Stabilitate (ESM) şi pare bine plasată să aibă câştig de cauză, într-o redistribuire mai largă a funcţiilor comunitare, a declarat un responsabil UE, citat de AFP.
Economica.net - Dum, 25 mart. 2012, 13:45
Spania ar putea obţine preşedinţia Mecanismului European de Stabilitate

„Este o posibilitate reală pentru Madrid să obţină această funcţie care va fi atribuită în curând”, a declarat sursa, prezentă la o reuniune a unor oficiali europeni în Finlanda.

Mecanismul de Stabilitate are rolul să protejeze zona euro de criza datoriilor suverane şi va fi activat în iulie.

Până în prezent se considera că actualul preşedinte al Fondului European de Stabilitate Financiară (EFSF), germanul Klaus Regling, va conduce ESM din iulie.

Germania a schimbat însă datele problemei, susţinând ca ministrul german de Finanţe Wolfgang Schauble să devină în toamnă viitorul preşedinte al Eurogroup, la încheierea mandatului actualului titular, premierul Luxemburgului, Jean-Claude Juncker.

Oficiali europeni au declarat că Schauble este favorit la câştigarea preşedinţiei Eurogroup, având în vedere puterea economică a Germaniei.

În aceste condiţii, va fi dificil ca Germania să deţină şi conducerea ESM.

Spania este interesată de conducerea mecanismului, mai ales că a aplicat şi pentru un loc în consiliul guvernatorilor Băncii Centrale Europene, pentru care cel mai bine plasat este însă luxemburghezul Yves Mersch.

„Dacă Schauble este numit la şefia Eurogroup, Spania poate spera la preşedinţia ESM, drept compensaţie. Dar dacă Juncker va rămâne până la urmă la Eurogroup, atunci Spania va primi postul de la BCE, întrucât Luxemburgul nu va putea revendica două portofolii”, a spus una dintre surse.

Un oficial spaniol prezent la întâlnirea din Finlanda, Inigo Mendez de Vigo, a refuzat să comenteze.

Te-ar mai putea interesa și
AROBS Engineering începe testarea prototipului AlertBox, care va conecta Starlink și Iridium la sistemele naționale de management al situațiilor de urgență
AROBS Engineering începe testarea prototipului AlertBox, care va conecta Starlink și Iridium la sistemele naționale de ...
AROBS Engineering, parte a grupului AROBS, cea mai mare companie de tehnologie listată la Bursa de Valori București, anunță începerea fazei de testare a dispozitivelor prototip AlertBox, create......
Oppo lansează în România telefonul Find X8 Pro, echipat cu camere Hasselblad și ColorOS 15
Oppo lansează în România telefonul Find X8 Pro, echipat cu camere Hasselblad și ColorOS 15
OPPO a lansat la nivel global seria Find X8, Europa fiind regiunea care prezintă în exclusivitate modelul premium, Find ...
UniCredit Bank a încheiat cu succes cea mai mare emisiune a sa pe piaţa locală de obligațiuni corporative negarantate, în valoare de 750 milioane de lei
UniCredit Bank a încheiat cu succes cea mai mare emisiune a sa pe piaţa locală de obligațiuni corporative negarantate, ...
UniCredit Bank anunță finalizarea cu succes a unei noi emisiuni de obligațiuni corporative în lei (negarantate, de rang ...
95% dintre gospodăriile din marile orașe ale UE aveau acces la internet anul trecut
95% dintre gospodăriile din marile orașe ale UE aveau acces la internet anul trecut
Anul trecut, 95% dintre gospodăriile aflate în oraşele mari din Uniunea Europeană aveau acces la internet, comparativ ...