Alro ar putea aloca tot profitul de anul trecut pentru dividende

Consiliul de Administraţie al producătorului de aluminiu Alro Slatina (ALR) propune acţionarilor să distribuie dividende de 225,8 milioane lei (51,6 milioane euro), aproape tot profitul de anul trecut şi în creştere cu 41% faţă de dividendele acordate în 2011.
Economica.net - lun, 26 mart. 2012, 07:52
Alro ar putea aloca tot profitul de anul trecut pentru dividende

Administratorii companiei propun acordarea unui dividend brut de 0,3164 lei/acţiune. Dacă propunerea va fi aprobată, Alro ar urma să acorde dividende reprezentând 98% din profitul net preliminat înregistrat anul trecut, de 230 milioane lei (54,2 milioane euro).

Alro a repartizat anul trecut tot profitul net, de 159,8 milioane lei, pentru dividende. Astfel, acţionarii au primit câte 0,2239 lei/acţiune.

Propunerea Consiliului de Administraţie privind dividendul din profitul din 2011 va fi discutată într-o şedinţă programată pentru 27 aprilie, potrivit unui convocator AGA transmis, luni, Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Compania are un capital social de 356,8 milioane lei, divizat în 713,7 milioane de acţiuni cu o valoare nominală de 0,5 lei.

Grupul Vimetco, înregistrat în Olanda şi controlat de omul de afaceri rus Vitali Maşiţki, deţine împreună cu o firmă grup, Conef, 87,96% din acţiunile Alro, iar 10,2% din titluri sunt în portofoliul Fondului Proprietatea.

Cea mai recentă tranzacţie cu acţiunile Alro a fost realizată joi, când preţul a scăzut cu 1,66%, la 2,9 lei. La această cotaţie capitalizarea companiei este de 2,07 miliarde lei (473,5 milioane euro).

Te-ar mai putea interesa și
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va discuta luni despre cele mai recente evoluţii din războiul Rusia-Ucraina cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, în cadrul vizitei acestuia la Ankara,......
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Liberalul Cristian Buşoi a declarat luni că există argumente "extrem de puternice" în favoarea lui Ilie Bolojan pentru ...
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, ...
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul ...