Ştefan Bănică a câştigat procesul cu TVR Media şi va primi 5.000 de lei cu titlul de despăgubiri

Ştefan Bănică a obţinut, printr-o sentinţă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aproape 5.000 lei de la TVR Media, cu titlul de despăgubiri pentru reproducerea, distribuirea şi comercializarea, cu nerespectarea legislaţiei drepturilor de autor, a unui DVD cu opera tatălui său, Ştefan Bănică Sr.
Economica.net - lun, 26 mart. 2012, 11:04
Ştefan Bănică a câştigat procesul cu TVR Media şi va primi 5.000 de lei cu titlul de despăgubiri

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României a admis, vineri, recursul lui Ştefan Bănică împotriva TVR Media S.R.L., generat de reproducerea, distribuirea şi comercializarea, cu nerespectarea legislaţiei privind drepturile de autor şi drepturile conexe, a DVD-ului „Momente de aur – Ştefan Bănică” din colecţia „Maeştrii comediei”, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX de reprezentanţii cântăreţului Ştefan Bănică Jr.

„Prin Decizia nr. 2175/23.03.2012, pronunţată în dosarul nr. 9582/3/2008, judecat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia I Civilă, Înalta Curte a hotărât admiterea recursului şi modificarea deciziei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, dispunând majorarea despăgubirilor pe care TVR Media S.R.L. trebuie să le plătească domnului Ştefan Bănică, moştenitorul maestrului Ştefan Bănică Sr”, se spune în comunicat.

Astfel, Înalta Curte a obligat TVR Media S.R.L. la plata către Ştefan Bănică a sumei de 4.943,70 de lei cu titlu de despăgubiri. Totodată, instanţa a obligat TVR Media la plata sumei 5.000 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată, menţinând alte dispoziţii anterioare, potrivit aceleiaşi surse.

Hotărârea este irevocabilă, iar considerentele ei nu au fost încă redactate.

„Dincolo de cuantumul sumei, această hotărâre trebuie să genereze conştientizarea de către cei care încalcă legislaţia privind drepturile de autor şi drepturile conexe a faptului că artiştii nu pot fi nesocotiţi. Este o parte dintr-un amplu demers care să susţină drepturile artiştilor în faţa celor care urmăresc obţinerea unor beneficii facile de pe urma muncii acestora”, se mai spune în comunicatul transmis de reprezentanţii lui Ştefan Bănică.

Pe de altă parte, contactat de MEDIAFAX, Andrei Enescu, director general TVR Media, a declarat că nu a primit oficial decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru a cunoaşte motivaţia instanţei. „Vom respecta decizia instanţei”, a mai spus Andrei Enescu.

El a precizat că TVR Media nu a contestat niciodată că lui Ştefan Bănică Jr i se cuvine o remuneraţie, ca urmare a reproducerii pe suport DVD a operei lui Ştefan Bănică Sr.

„Noi am făcut un DVD pe care l-am inclus într-o colecţie şi urma să-i plătim lui Ştefan Bănică Jr remuneraţia cuvenită pentru multiplicarea respectivului DVD”, a spus Andrei Enescu. El a precizat însă că Ştefan Bănică Jr nu a fost de acord cu suma pe care urma să i-o plătească TVR Media, fapt pentru care a acţionat societatea în instanţă.

Te-ar mai putea interesa și
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor fără fum
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor ...
Consecventă cu angajamentul său de a accelera tranziția către un viitor fără țigări, Philip Morris România (PMI) își adaugă în portofoliul de produse fără fum, destinate exclusiv......
Ce crede Călin Georgescu despre euro, bănci şi economie: „Relaţiile cu FMI, inutile şi dezavantajoase”
Ce crede Călin Georgescu despre euro, bănci şi economie: „Relaţiile cu FMI, inutile şi dezavantajoase”
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut cele mai multe voturi la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. ...
E oficial. Călin Georgescu şi Elena Lasconi merg în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale 2024
E oficial. Călin Georgescu şi Elena Lasconi merg în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale 2024
Rezultate finale oficiale. După numărarea tuturor proceselor verbale din toate secţiile de votare, candidaţii Călin ...
Evenimentele iernii 2024
Evenimentele iernii 2024
Iarna anului 2024 aduce o mulțime de evenimente interesante în România și în alte locuri din Europa! Aici sunt câteva ...