Finmedia organizează marţi a XIII-a ediţie a Forumului pieţei cardurilor – ‘Cards Forum & new banking technologies’.
Cu această ocazie, Finmedia şi revista de profil e-Finance sunt pregătite să evidenţieze la finalul evenimentului respectiv cele mai notabile demersuri făcute de jucătorii de pe această piaţă, scrie Agerpres.
În cadrul unei Gale dedicate, organizatorii vor conferi premii care vor reflecta, pe baza unor criterii preponderent calitative, cele mai valoroase iniţiative, idei, soluţii şi campanii consacrate susţinerii cardului bancar ca instrument modern de plată pentru anul 2011.
Printre categoriile premiate de redacţia ‘e-Finance’ se numără: premiul pentru răspundere socială corporatistă, pentru premiera anului în domeniul cardurilor, pentru promovarea/adoptarea celor mai moderne tehnologii în industria cardurilor, pentru cel mai bun design al cardului, pentru extinderea beneficiilor ataşate cardurilor, pentru cea mai reuşită campanie de promovare, pentru cel mai bun program de loializare, pentru facilităţi suplimentare acordate clienţilor de carduri premium.
Piaţa cardurilor din România se află în plină expansiune, înregistrând în ultimul an, performanţe remarcabile atât în ceea ce priveşte numărul de utilizatori ai acestui instrument de plată, dar şi privind nivelul volumului sau numărului de tranzacţii.