Oferta publică secundară care vizează vânzarea de către M.E.C.M.A. prin O.P.S.P.I. a unui număr de 10.995.472 acţiuni, care reprezintă 15% din numărul total de acţiuni emise de către C.N.T.E.E. Transelectrica, a fost încheiată cu succes, ieri, 27 martie, prin suprasubscrierea acţiunilor oferite spre vânzare.
Pe 27 martie, la ora 17:00, a fost închisă perioada de subscriere în cadrul ofertei publice secundare, acţiunile oferite fiind subscrise în proporţie de aproape 135%. Pe tranşa investitorilor mici (subscrieri mai mici de 500.000 de lei) au fost subscrise 260% din numărul total de acţiuni oferite pe această tranşă, în timp ce pe tranşa investitorilor mari (subscrieri mai mari de 500.000 de lei) ponderea acţiunilor subscrise a fost de 120%.
Gabriela Cacerea – partener la firma de avocatură de business NNKDP – este avocata care a coordonat echipa pluridisciplinară formată din 20 de avocaţi şi consultanţi, care a gestionat acest dosar.