Nazare: Compania Naţională de Autostrăzi nu se reorganizează deocamdată

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Alexandru Nazare a declarat miercuri, că nu va fi spartă în două entităţi Compania Naţională de Autostrăzi deoarece este în derulare procesul de absorbţie de fonduri europene pentru mai multe proiecte.
Economica.net - mie, 28 mart. 2012, 09:29
Nazare: Compania Naţională de Autostrăzi nu se reorganizează deocamdată

‘Nu reorganizăm Compania pentru că ne aflăm în mijlocul procesului de absorbţie a banilor europeni pe o serie de proiecte aflate în derulare, iar Fondul Monetar Internaţional nu acceptă schimbări în timpul derulării acestor proiecte’, a spus Nazare.

Ministrul a arătat că trebuie mare atenţie la deficitul bugetar şi în ceea ce priveşte proiectele derulate de comisionari angajaţi în contracte cu statul, deoarece autorităţile vor trebui să finanţeze de la buget diferenţele de sume care nu vor mai putea fi acoperite de dezvoltatori pe parcursul lucrărilor, scrie Agerpres.

‘În cazul unor asemenea situaţii trebuie examinate cu mare atenţie regulile Comisiei Europene şi înţelegerea la nivel european privind deficitele la nivelul ţărilor membre’, a spus ministrul.

În ceea ce priveşte licitaţiile pentru proiectele de infrastructură din România, ministrul Nazare a arătat că ‘este deschis participării oricăror companii din orice ţară ar fi acestea’, inclusiv din China.

Întâlnirea s-a desfăşurat în prezenţa preşedintelui FIC, Steven Van Groningen, preşedintele Raiffeisen Bank, bancă care finanţează proiecte importante pe segmentul corporate.

Potrivit unei Hotărâri de Guvern, Compania Naţională de Autostrăzi ar urma să fie dirijată în două entităţi distincte, una pentru întreţinere şi cealaltă pentru proiecte.

Consiliul Investitorilor Străini (Foreign Investors Council – FIC) reuneşte 130 de companii multinaţionale prezente în România, reprezentate la nivel de preşedinţi şi directori executivi, şi are ca scop elaborarea de documente de poziţie privind evoluţiile din diferitele sectoare economice, care ulterior sunt prezentate factorilor de decizie – Guvern, Parlament, Preşedinţie, cu scopul de a sprijini aceste instituţii în adoptarea celor mai bune decizii macroeconomice.

Te-ar mai putea interesa și
Burduja: La această oră avem 29.463 de puncte de consum nealimentate. La nivelul ţării sunt 144 de localităţi. Se intervine cu 241 de echipe
Burduja: La această oră avem 29.463 de puncte de consum nealimentate. La nivelul ţării sunt 144 de localităţi. Se intervine ...
Un număr de 29.463 de puncte de consum erau nealimentate vineri după-amiaza, respectiv 144 de localităţi, dar nivelul de mobilizare pentru remedierea avariilor este foarte bun, pe teren fiind 241......
Gigantul Bosch, cu peste 10.000 de angajaţi în România, anunță concedierea a mai bine de 5.000 de angajaţi la nivel mondial – Reuters
Gigantul Bosch, cu peste 10.000 de angajaţi în România, anunță concedierea a mai bine de 5.000 de angajaţi la nivel ...
Gigantul german din domeniul ingineriei Robert Bosch a anunţat că intenţionează să concedieze până la 5.500 de angajaţi, ...
COP29 – Premieră după negocieri. Preşedinţia din Azerbaidjan propune 250 de miliarde de dolari pentru contribuţia ţărilor dezvoltate în combaterea schimbărilor climatice
COP29 – Premieră după negocieri. Preşedinţia din Azerbaidjan propune 250 de miliarde de dolari pentru contribuţia ...
Preşedinţia azeră a COP29 a propus stabilirea contribuţiei ţărilor dezvoltate la finanţarea combaterii schimbărilor ...
Predoiu, despre Schengen: Era important să avem un acord. Ne-am atins acest obiectiv, toate ţările, nu numai România
Predoiu, despre Schengen: Era important să avem un acord. Ne-am atins acest obiectiv, toate ţările, nu numai România
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a declarat vineri, la Budapesta, că era important ca vineri să se ajungă ...