Creditul scade de la lună la lună. Cresc însă depozitele din bănci

Românii se concentrează pe plata datoriilor vechi, iar companiile au început anul cu o aversiune persistentă la risc, potrivit analiştilor de pe piaţa investiţiilor. Pentru a treia lună consecutiv, soldul creditelor în sectorul privat a scăzut, în februarie, ajungând la peste 222 de miliarde de lei. În schimb, depozitele au crescut pentru a patra lună consecutiv, până la aproape 189 de miliarde de lei.
Adrian N. Ionescu - mie, 28 mart. 2012, 10:48
Creditul scade de la lună la lună. Cresc însă depozitele din bănci

Nivelul creditării  lunare este, totuşi superior celui de acum un an (+10,3%), dar statistica ar trebui corectată cu deprecierea leului, de 3,2% faţă de euro.

Faţă de februarie 2011 şi creditele pentru populaţie au crescut (+4,6%), dar „ne aşteptăm să rămână la un nivel scăzut din cauza erodării veniturilor şi a tendinţei de consolidare“ a finanţelor personale, potrivit analizei firmei de administrare a investiţiilor BT Asset Management (BTAM).

De asemenea, atârnă mai greu tendinţa de reducere a datoriilor deja existente, în actualul context economic.

Un factor care ar putea influenta creditarea catre sectorul privat este  „creşterea reală anuală a salariilor, înregistrată în ultimele două trimestre ale anului trecut, şi care va continua în primul trimestru din 2012“, scrie analistul Vlad Nistor, în raportul BTAM.

Mai mult, această creştere cât şi cea a veniturilor angajaţilor la stat, plănuită de Guvern, „ar putea influenţa pozitiv creditarea către persoanele fizice“, dar abia în a doua jumătatea a anului.

Mai sunt câteva motive care „ar putea să influenţeze pozitiv creditarea în martie şi, apoi, în al doilea trimestru al anului“, potrivit analiştilor BTAM.

Costul de finanţare interbancar (ROBOR, Fig.4 în raportul ataşat) a scăzut la noi minime istorice de la începutul anului.

De asemenea Banca Naţională a României îşi va continua politica de relaxare monetară.

După reducerea dobânzii de politică monetară pe care BNR a operat-o în noiembrie (-0,75%), analiştii BTAM anticipează alte două scăderi : de 0,25% în martie şi încă 0,25%, până la sfârşitul trimestrului 2, probabil în luna mai.

Te-ar mai putea interesa și
Dragoș Anastasiu: Privatul nu este egalul statului, nici măcar privații nu sunt egali între ei
Dragoș Anastasiu: Privatul nu este egalul statului, nici măcar privații nu sunt egali între ei
Privatul nu este egalul Statului, susține Dragoș Anastasiu, președintele Rethink, un think tank dedicat transformării României....
Ministrul german de Finanțe, Joerg Kukies nu se așteaptă ca UniCredit să continue cu preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanțe, Joerg Kukies nu se așteaptă ca UniCredit să continue cu preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanțe Joerg Kukies a declarat duminică că nu se aștepta ca UniCredit va merge mai departe cu planurile ...
Reorganizarea ANAF se amână cu câteva luni
Reorganizarea ANAF se amână cu câteva luni
În prima parte a lui 2024 Guvernul a adoptat o OUG privind reorganizarea ANAF. Una dintre măsuri prevedea ca în cadrul ...
Călin Georgescu a câștigat turul 1 al alegerilor prezidențiale. Lasconi a trecut pe locul doi, în fața lui Marcel Ciolacu
Călin Georgescu a câștigat turul 1 al alegerilor prezidențiale. Lasconi a trecut pe locul doi, în fața lui Marcel Ciolacu
Distanța dintre Marcel Ciolacu și Elena Lasconi s-a redus la doar 4.000 de voturi, în lupta pentru intrarea în turul ...