Premierul Ungureanu a numit un procuror în funcţia de vicepreşedinte ANRP

Premierul Mihai-Răzvan Ungureanu l-a numit pe procurorul Andreia Cristiana Dascălu în funcţia de vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), printr-o decizie publicată miercuri în Monitorul Oficial. Prin decizia emisă marţi de premier, Dascălu va avea rang de subsecretar de stat.
Economica.net - mie, 28 mart. 2012, 20:29
Premierul Ungureanu a numit un procuror în funcţia de vicepreşedinte ANRP

Anterior, Andreia Cristiana Dascălu a fost procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Sărat şi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti.

Tot din Ploieşti este şi actuala preşedintă a ANRP, Dorina Danielescu, fost procuror la Direcţia de Investigarea a Infracţiunilor de Crimă Organizată şi Terorism (DIICOT).

Danielescu a fost numită preşedintă la ANRP în noiembrie 2011, de premierul de atunci, Emil Boc, după ce Crinuţa Dumitrean şi-a dat demisia din această funcţie, pe fondul unor deficienţe la Autoritate.

În noiembrie 2011 şi democrat-liberalul Cătălin Florin Teodorescu a fost eliberat din funcţia de vicepreşedinte al ANRP.

Pe 29 august 2011, Boc a mai demis un vicepreşedinte al ANRP, Virgil Baciu, imediat după ce subsecretarul de stat fusese arestat preventiv pentru 29 de zile într-un dosar în care era acuzat de trafic de influenţă.

Baciu fusese trimis în judecată în 2007 într-un alt dosar, pentru luare de mită şi abuz în serviciu contra intereselor publice cu consecinţe deosebit de grave.

Pe 13 martie 2012, premierul Mihai-Răzvan Ungureanu a fost nevoit să sesizeze Parchetul în privinţa unor nereguli denunţate într-un raport prezentat de preşedintele ANRP, Dorina Danielescu, în şedinţa e guvern.

Potrivit raportului prezentat de Danielescu, în perioada 2005-2011, ANRP a aprobat prioritar despăgubiri unor proprietari de imobile naţionalizate, pe motiv că persoanele respective erau foşti fumători sau consumatori de etanol.

„Au fost constatate nereguli grave în instrumentarea şi repartizarea dosarelor de despăgubire, lipsa unor criterii privind repartizarea acestor dosare, celebrele cazuri speciale, în sensul că a existat o paletă diversă de înscrisuri medicale, de la adeverinţe emise de medicul de familie la rapoarte medicale. Au existat şi cazuri în care diagnosticele invocate au fost, de exemplu, infecţie urinară, tahicardie, fost fumător şi consumator de etanol”, a exemplificat Danielescu la acea dată.

Potrivit acesteia, în arhiva ANRP au fost identificate 38.000 de dosare constituite în baza Legii 10/2001, înregistrate în perioada 2005-2011, care nu au fost soluţionate. Din acestea 21.000 de dosare erau în stadiu de aşteptare, nefiind repartizate în lucru consilierilor, în timp ce 17.000 de dosare care, deşi erau date în lucru, nu sunt analizate şi implicit soluţionate.

La dosarele constituite în baza Legii fondului funciar, şi în baza cărora au fost emise decizii reprezentând titluri de despăgubire, în aproape 80% din cazuri nu se regăsesc arhivate certificate de moştenitor, din care să reiasă calitatea de moştenitor a persoanelor care au solicitat despăgubiri faţă de proprietari de drept, a mai menţionat şefa ANRP.

De asemenea, auditul a constatat supraevaluări făcute de către evaluatori autorizaţi, prin atribuirea dosarelor de despăgubire în vederea evaluării proprietăţilor.

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Porr a forat 1.000 din cei 1.350 de metri ai Tunelului „Daniela” – secretar de stat
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Porr a forat 1.000 din cei 1.350 de metri ai Tunelului „Daniela” – ...
Constructorul austriac Porr a a atins astăzi o bornă importantă pe șantierul secțiunii 4 Tigveni - Curtea de Argeș a A1 Sibiu - Pitești, a anunțat joi secretarul de stat în Transporturi,......
Un nou parc în București. Primele imagini, cum va arăta
Un nou parc în București. Primele imagini, cum va arăta
Parcul Grozăvești a intrat în linie drepată, a scris pe pagina sa de facebook primarul sectorului 6 al Capitalei, Ciprian ...
Supernova Constanța își extinde oferta de magazine și servicii. Printrea acestea Studioul de Planificare și Comandă IKEA, Animax și Tedi
Supernova Constanța își extinde oferta de magazine și servicii. Printrea acestea Studioul de Planificare și Comandă ...
Centrul comercial Supernova Constanța anunță extinderea portofoliului prin deschiderea unor noi magazine, cu scopul de ...
Ministrul Energiei a semnat joi două contracte de finanțare prin PNRR pentru dezvoltarea de instalații de stocare
Ministrul Energiei a semnat joi două contracte de finanțare prin PNRR pentru dezvoltarea de instalații de stocare
Ministrul Energiei Sebastian Burduja a semnat joi două contracte de finanţare prin Investiţia 4.3 şi un contract prin ...