Cum sunt furaţi românii la supermarket

Un comunicat sec al celor de la ANPC demonstrează, din nou, că românii au o soartă din ce în ce mai vitregă. Nu este de ajuns că şomajul a ajuns la cele mai ridicate cote din Europa, nu-i de ajuns că trebuie să suporte dictatura băncilor comerciale, iată că sunt furaţi şi la cântar.
Economica.net - joi, 29 mart. 2012, 04:46
Cum sunt furaţi românii la supermarket

În documentul prezentat de Protecţia Consumatorului sunt evidenţiate, alături de mojiciile în care se întrec marii comercianţi (Carrefour, Billa, Metro etc), abateri grave, de la lege, etică şi civilizaţie. Mai mai ales a unor producători de „produse de post”.

„Constantin Cerbulescu, preşedinte la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), a dispus o serie de acţiuni de control în hypermarketuri şi mari lanţuri de magazine din Bucureşti, la care au participat şi reprezentanţi ai Direcţiei Regionale de Metrologie Legală Bucureşti (DRML).

Scopul controlului a fost acela de a verifica modul de apărare a interesului economic al consumatorilor prin legalitatea funcţionării mijlocelor de măsura utilizate (cântare). Cu această ocazie s-au mai verificat calitatea, etichetarea şi publicitatea produselor alimentare existente la comercializare. Au fost efectuate 20 de acţiuni de control la puncte de lucru aparţinând: Real, Kaufland, Mega Image, Billa, Gima, Rewe, Cora, Auchan, Carrefour”.

  • Cozonac de post făcut cu zer praf, nepotriviri la gramaj şi etichete cu informaţii false. Acestea sunt doar câteva abateri din cele descoperite de Protecţia Consumatorului în hypermarketurile din Capitală. 

Astfel, Protecţia Consumatorului a depistat o modalitate de înşelare la cântar a clientului care presupunea comercializarea de roşii Cherry  ambalate în caserole care aveau inscrisă pe eticheta cantitatea ce o cuprindea şi  pe cea a caserolei – 5 g), consumatorul fiind obligat să plătească preţul caserolei la pretul roşiilor Cherry.

Materialul integral pe VerticalNews.ro

Te-ar mai putea interesa și
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă topul ţărilor cu cele mai multe voturi. Datele sunt cele comunicate......
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor AEP
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor ...
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi ...
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iranul va purta vineri discuţii asupra programului său nuclear cu Franţa, Germania şi Regatul Unit, trei ţări care ...