Producătorul de pavaje Symmetrica a deschis a patra fabrică lângă Braşov

Producătorul de pavele şi borduri Symmetrica a inaugurat joi a patra fabrică, la Prejmer, lângă Braşov, în urma investiţii de 2,1 milioane euro, şi ia în calcul dublarea numărului de unităţi de producţie în următorii trei-patru ani.
Economica.net - joi, 29 mart. 2012, 12:47

„Investiţia absorbită de fabrica din Prejmer a provenit din fonduri proprii în proporţie de 30%, restul fiind asigurat de credite bancare”, a declarat Sebastian Bobu, director executiv al firmei.

Unitatea de producţie are o capacitate de peste 1.500 metri pătraţi de produse pe zi.

Proiectul a început în luna mai a anului trecut, urmând ca în aprilie să fie livrate primele produse.

Bobu a afirmat într-o conferinţă de presă că Symmetrica va continua investiţiile în acest an, când ar putea iniţia lucrări pentru a cincea unitate de producţie.

„Avem vizate mai multe zone de dezvoltare”, a spus reprezentantului producătorului de pavele.

El a arătat că Symmetrica vizează în următorii trei-patru ani extinderea ariei de acoperire cu unităţi de producţie la nivelul întregii ţări, ceea ce ar presupune construcţia altor trei fabrici, ulterior compania luând în calcul şi ieşirea pe pieţele externe.

Potrivit reprezentanţilor firmei, piaţa pavelelor va înregistra în acest an o creştere de 5% în valoare şi volum, estimările viitoare indicând un potenţial ridicat de dezvoltare. Conform datelor Symmetrica, piaţa s-a plasat anul trecut la 70 milioane euro.

Reprezentanţii firmei au anunţat că mizează pe nevoia autorităţilor locale de a reface partea carosabilă şi pietonală din oraşe şi comune, pe cererea companiilor de construcţii pentru investiţiile în mediul privat şi pe cererea în creştere de amenajare a curţilor şi grădinilor din partea persoanelor fizice.

Unul din cele mai importante contracte al companiei, care a inclus şi servicii de montaj, a fost pentru Arena Naţională din Bucureşti.

Compania mizează în acest an pe un avans de 20% al cifrei de afaceri, de la 13,5 milioane euro la 16,2 milioane euro.

Înfiinţată acum 18 ani, compania a investit până în prezent 14,4 milioane euro în fabricile de la Vereşti (judeţul Suceava, deschisă în 1999), Podul Iloaiei (judeţul Iaşi, 2010) şi Bolintin Vale (judeţul Giurgiu, în 2011).

Unitatea din Prejmer va deservi zonele de sud şi centru ale Ardealului, dar şi cele limitrofe judeţului Braşov. Fabrica este amplasată pe un teren de 8.000 metri pătraţi, în Parcul Industrial Prejmer, pe această suprafaţă fiind construite o hală de producţie de 1.000 mp, depozite de agregate, silozuri pentru ciment, un spaţiu de depozitare, spaţii administrative şi un show-room.

Symmetrica este controlată de două persoane fizice, Florentina Mihaela Stanciu (60%) şi Florin Cristinel Stanciu (40%), şi are 245 de angajaţi.

Te-ar mai putea interesa și
Austria este deschisă să accepte intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen și cu frontierele terestre
Austria este deschisă să accepte intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen și cu frontierele terestre
Austria şi-a arătat vineri disponibilitatea de a ridica dreptul de veto în privinţa aderării complete a României şi Bulgariei în spaţiul de liberă circulaţie Schengen, ultimul obstacol......
Revolut își face rețea proprie de ATM-uri și va acorda credite pentru companii. Banca digitală a ajuns la 50 de milioane de clienți și a lansat un card special din metal
Revolut își face rețea proprie de ATM-uri și va acorda credite pentru companii. Banca digitală a ajuns la 50 de milioane ...
Pentru 2025, Revolut a pregătit lansarea creditului ipotecar, integral digitalizat, a propriei rețele de bancomate și ...
Seulul susține că Rusia a livrat Coreei de Nord rachete antiaerine în schimbul trupelor trimise să lupte în Ucraina
Seulul susține că Rusia a livrat Coreei de Nord rachete antiaerine în schimbul trupelor trimise să lupte în Ucraina
Rusia a furnizat Coreei de Nord rachete antiaeriene în schimbul trimiterii a mii de soldaţi pentru a sprijini războiul ...
Sebastian Burduja: Cel mai probabil vom depăşi în 2024, după foarte mulţi ani, 1.000 de MW noi instalați în Sistemul Energetic Naţional
Sebastian Burduja: Cel mai probabil vom depăşi în 2024, după foarte mulţi ani, 1.000 de MW noi instalați în Sistemul ...
Capacităţile de producţie a energiei electrice puse în funcţiune până la această dată totalizează 900 MW şi ne ...