Când se deschide mega-proiectul lui Dascălu din Iași

În curând, ieșenii vor avea un nou mall în oraș.
Andrada Ghira - joi, 29 mart. 2012, 17:55
Când se deschide mega-proiectul lui Dascălu din Iași

După o investiție de peste 260 de milioane de euro, proiectul multifuncțional Palas Iași își va deschide porțile la data de 31 mai. Clădirile de birouri care fac parte din complex sunt funcționale din toamna anului 2010.

„Fiind al cincilea proiect de retail realizat de la zero de compania Iulius Group, suntem convinşi că va fi o inaugurare perfectă. Împreună cu marile branduri care ne sunt partenere, am decis lansarea Palas la această dată. Datorită caracterului regional şi multiplelor sale componente, suntem încrezători că Palas va atrage numeroşi clienţi din Iaşi, din judeţele învecinate şi chiar din afara graniţelor. Când am început lucrările, îmi doream ca Palas să devină o realizare emblematică a României, iar acum sunt convins că aşa va fi”, a declarat Iulian Dascălu, preşedintele companiei Iulius Group.

Proiectul cuprinde Palas Mall, Palas Shopping Street, clădiri de birouri clasa A, hoteluri de  patru stele, cea mai mare parcare subterană din România (cu aproximativ 2.500 locuri), apartamente şi grădină publică.

Componenta de retail ocupă peste 54.000 mp. Palas Mall are o suprafaţă închiriabilă de 47.500 mp şi cuprinde 132 magazine, food court cu 1.300 de locuri, cinema multiplex, cafenele, restaurante cu specific internaţional, supermarket Auchan, zone de joacă pentru copii şi variate posibilităţi de entertainment. Palas Shopping Street este prima stradă comercială de nivel occidental din România şi totalizează 35 de magazine, desfăşurate pe 6.600 mp.

“La momentul inaugurării, Palas Mall va avea un grad de ocupare de circa 97%, un procent excelent pentru perioada dificilă pe care piaţa a traversat-o”, a precizat Iulian Dascălu. Ansamblul urbanistic a polarizat majoritatea brandurilor mari, care au ales Palas pentru a-şi face intrarea în România, în regiune sau în Iaşi. Printre premiere se numără: multiplexul Village Cinemas, cu prima sală din afara Bucureştiului care are tehnologie VMAX, Auchan, H&M, Massimo Dutti, Subway, Tommy Hilfiger, C&A, New Look, Douglas, Oodji, Hervis Sports, Humanic, LC Waikiki, KFC Drive Thru şi alţii.

Te-ar mai putea interesa și
RAR, nevoit să oprească activitatea din întreaga țară din cauza unei probleme a sistemului informatic
RAR, nevoit să oprească activitatea din întreaga țară din cauza unei probleme a sistemului informatic
Registrul Auto Român (RAR) a oprit ieri activitatea la toate sediile sale din țară din cauza unui „incident tehnic”. Și colaborarea cu stațiile ITP a fost afectată....
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii germani
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii ...
Cancelarul german Olaf Scholz urma să candideze pentru un al doilea mandat la viitoarele alegeri anticipate, după ce popularul ...
Analiza SWOT a industriei din România. Punctele tari și amenințările sectorului care asigură 20% din PIB
Analiza SWOT a industriei din România. Punctele tari și amenințările sectorului care asigură 20% din PIB
Un proiect de hotărâre de guvern privind aprobarea unei strategii naționale privind dezvoltarea industriei până în ...
Simtel a intrat în Republica Moldova cu divizia de trading de energie electrică
Simtel a intrat în Republica Moldova cu divizia de trading de energie electrică
Grupul antreprenorial românesc Simtel a intrat pe piața de energie electrică din Republica Moldova, cu deschiderea filialei ...