Al doilea mare acţionar al FP propune revalidarea deciziilor AGA luate între 2010 şi 2012

City of London, al doilea mare acţionar al Fondului Proprietatea, propune revalidarea tuturor deciziilor adoptate de AGA de la preluarea mandatului de către Franklin Templeton, în 2010, în condiţiile în care majoritatea hotărârilor sunt contestate în instanţă de un acţionar.
Economica.net - joi, 29 mart. 2012, 20:03
Al doilea mare acţionar al FP propune revalidarea deciziilor AGA luate între 2010 şi 2012

Propunerea companiei de administrare a investiţiilor a fost prezentată de un număr de şapte fonduri pe care aceasta le administrează.

City of London propune ca decizia acţionarilor să dea „deplină putere şi efect” tuturor hotărârilor AGA începând cu 6 septembrie 2010, când Templeton a preluat administrarea FP, şi până în 25 aprilie 2012, dată la care urmează să fie discutată printre altele şi propunerea de dividend.

Totodată, compania propune ca prin decizia acţionarilor să fie ratificate toate actele şi operaţiunile încheiate de sau în numele Fondului Proprietatea, inclusiv a contractului de administrare semnat de FP cu Franklin Templeton.

Propunerile City of London vor fi analizate de acţionari la 25 aprilie, în AGA, potrivit unui comunicat transmis, joi, de Fondul Proprietatea către Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

City of London deţine indirect cu puţin peste 7% din acţiunile Fondului Proprietatea.

Avocatul Ioana Sfîrăială, acţionar al Fondului Proprietatea, a contestat, începând din octombrie 2010, majoritatea deciziilor AGA, motivând că Franklin Templeton nu avea dreptul să convoace AGA deoarece nu este administratorul Fondului. Ea contestat în octombrie 2010 în instanţă o parte din decizia AGA prin care Franklin Templeton a fost numit administrator, invocând că proiectul de modificare a actului constitutiv al societăţii nu a fost publicat în termenul legal, cu 30 de zile înainte de AGA.

Tribunalul Bucureşti a admis, pe 21 decembrie, în parte cererea reclamantei. Instanţa a dispus anularea hotărârilor prin care s-a aprobat modificarea actului constitutiv al FP, prin schimbarea sistemului de administrare, de la Consiliu de Supraveghere şi Directorat la societate de administrare a investiţiilor. Instanţa a decis şi anularea hotărârii prin care compania Franklin Templeton a fost numită administrator al FP, precum şi a deciziilor acţionarilor de revocare a Directoratului şi de alegere a membrilor Comitetului Reprezentanţilor.

La începutul lunii martie Fondul Proprietatea a anunţat că va face recurs la decizia instanţei.

La 22 martie, investitorii străini deţineau 55,23% din acţiunile Fondului Proprietatea, iar acţionarii români aveau 40,37%. Cel mai mare acţionar al Fondului Proprietatea este fondul american de hedging Elliottt Associates, cu o participaţie de 13,86% din titluri.

Fondul Proprietatea deţine 1,74% din propriile acţiuni, pe care le-a răscumpărat anul trecut şi urmează să le anuleze. Statul mai are 2,69% din acţiuni, însă cea mai mare parte din acest pachet este blocată la Depozitarul Central deoarece a subscris titlurile, dar nu a participat cu aport în acţiuni la alte companii.

Fondul are un capital social de 13,778 miliarde lei, divizat în 13,778 de acţiuni cu o valoare nominală de 1 leu.

Preţul acţiunilor FP a scăzut în şedinţa bursieră de joi cu 0,17%, la 0,589 lei. La această cotaţie, capitalizarea Fondului este de 8,115 miliarde lei (1,853 miliarde euro).

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada A1, închisă din cauza rafalelor de vant care ajung la 120 km/h
Autostrada A1, închisă din cauza rafalelor de vant care ajung la 120 km/h
Autostrada A1 a fost închisă vineri dimineaţa, între Sibiu şi Boiţa, din cauza vântului puternic, a informat DRDP Braşov. ...
Producția de mașini a României a urcat, după primele zece luni din 2024, la 466.838 de unități
Producția de mașini a României a urcat, după primele zece luni din 2024, la 466.838 de unități
Raportul ACAROM cu privire la producția de mașini a României arată că, în perioada ianuarie - octombrie 2024 au fost ...
MedLife va deschide complet un nou spital la Craiova cu 87 de paturi la începutul anului viitor
MedLife va deschide complet un nou spital la Craiova cu 87 de paturi la începutul anului viitor
MedLife a inaugurat, ieri, noului Spital MedLife Craiova, o investitie de aproape 6 milioane euro, Noul spital se intinde ...
149.000 de contribuabili s-au înscris pentru a beneficia de aministia fiscală
149.000 de contribuabili s-au înscris pentru a beneficia de aministia fiscală
Peste 149.000 de contribuabili au notificat intenţia de a beneficia de amnistia fiscală până la data de 19 noiembrie, ...