Inspecţia Muncii: Sancţiunile pentru munca la negru au însumat 4,36 milioane euro, în primele 3 luni

Sancţiunile contravenţionale aplicate în primele trei luni ale anului de inspectorii de muncă au însumat 6,23 milioane euro, din care, cele pentru pentru munca fără forme legale de angajare au totalizat circa 4,36 milioane euro, a declarat vineri, la o conferinţă de presă, inspectorul general de stat Dantes Nicolae Bratu - Inspecţia Muncii.
Economica.net - vin, 30 mart. 2012, 16:00
Inspecţia Muncii: Sancţiunile pentru munca la negru au însumat 4,36 milioane euro, în primele 3 luni

‘În cele 23.740 controale efectuate pentru identificarea cazurilor de muncă fără forme legale, inspectorii de muncă au depistat – în perioada ianuarie – martie – 2.861 persoane şi au aplicat 1.754 sancţiuni contravenţionale, în sumă de aproximativ 18,67 milioane lei, echivalentul a 4,36 milioane euro’, a afirmat inspectorul general de stat Dantes Nicolae Bratu.

Controalele efectuate pe baza Planului Comun de Acţiune privind reducerea incidenţei muncii nedeclarate, la care inspectorii de muncă au fost însoţiţi de poliţişti, jandarmi şi comisari ai Gărzii Financiare, au fost în număr de 10.267 şi au condus la identificarea a 1.291 persoane fără forme legale de angajare, fiind aplicate 599 sancţiuni şi amenzi, în valoare de peste 8,61 milioane lei (circa două milioane euro).

În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă au fost efectuate, în primele trei luni ale anului, 19.064 controale, în timpul cărora au fost aplicate 35.084 sancţiuni contravenţionale şi amenzi în valoare de circa 8,15 milioane lei (aproximativ 1,89 milioane euro).

‘Acolo unde pericolul de accidentare era iminent, inspectorii de muncă au dispus oprirea din funcţiune a 115 echipamente şi au sistat activitatea a nouă firme, până la remedierea deficienţelor constatate’, a subliniat inspectorul general de stat Dantes Nicolae Bratu.

În primele trei luni ale acestui an, potrivit datelor la nivel naţional ale Inspecţiei Muncii, amenzile aplicate au totalizat circa 26,82 milioane lei, respectiv 6,23 milioane euro.

Te-ar mai putea interesa și
Nicuşor Dan: Bolojan şi Hurezeanu au obligaţia să obţină un loc la masa discuţiilor de la Paris convocate de Macron
Nicuşor Dan: Bolojan şi Hurezeanu au obligaţia să obţină un loc la masa discuţiilor de la Paris convocate de Macron
Preşedintele interimar Ilie Bolojan şi ministrul de Externe, Emil Hurezeanu, au "obligaţia" să obţină un loc la masa discuţiilor de la Paris convocate de urgenţă de preşedintele francez......
Salarii transparente la Libra Internet Bank pentru posturile vacante: încep de la 3.500 de lei net şi ajung la 11.000 de lei net lunar
Salarii transparente la Libra Internet Bank pentru posturile vacante: încep de la 3.500 de lei net şi ajung la 11.000 de ...
Libra Internet Bank e singura bancă din România care comunică transparent în anunţurile de angajare grilele salariale ...
RCA și CASCO direct de pe megaportalul Guvernului. AI schimbă ordinea din asigurări
RCA și CASCO direct de pe megaportalul Guvernului. AI schimbă ordinea din asigurări
Cetățenii care vor intra să își plătească taxele și impozitele ori vor depune acte pe viitorul cloud guvernamental, ...
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi de prevenit
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi ...
Fraudele deepfake, identităţile sintetice şi escrocheriile bazate pe Inteligenţa Artificială (AI) fac furtul de identitate ...