Comisia vrea să aducă sub control fondurile de investiţii de risc (hedge funds), acestea fiind acuzate că au contribuit substanţial la escaladarea crizei datoriilor suverane, ale guvernelor europene.
Mai mulţi administratori de fonduri de investiţii şi reprezentanţi ai băncilor de investiţii se tem că noile reglementări (Directiva privind managementul fondurilor de investiţii alternative, AIFMD) vor creşte până la niveluri insuportabile casturile investiţiilor „alternative“ (în fonduri de risc şi fonduri de tip private equity, potrivit Financial Times.
„Sunt reglementări care încearcă să impună nişte restricţii referitoare mai ales la fondurile de investiţii care folosesc mecanisme de tip leverage (de multiplicare atât a câştigurilor, cât şi a pierderilor), mergând până la raportarea poziţiilor deţinute şi trecerea acestora sub controlul autorităţilor“, explică Mihail Ion, preşedintele Raiffeisen Asset Management, unul dintre liderii autoritari ai pieţei fondurilor de investiţii autohtone.
Administratorii de fonduri din România nu au în portofoliu fonduri de risc, dar „fondurile închise de investiţii intră, teoretic, sub incidenţa directivei Comisiei Europene. Va mai dura, însă, până piaţa românească va fi afectată, pentru că sunt vizate firmele de administrare care au fonduri închise cu active de peste 100 milioane de euro“, a precizat Mihail Ion.
Pe piaţa românească funcţionează 20 de fonduri de investiţii închise cu active mai mici de 250 de milioane de lei.
Fondurile închise de investiţii sunt cele care nu fac emisiune şi răscumpărare continue de titluri, precum fondurile deschise (mutuale). Accesul, ca şi ieşirea în/din fondurile de investiţii închise se face fie doar la înfiinţarea, respectiv lichidarea acestora, fie periodic.